15 utilizări ale oțetului în grădină și gospodărie
Oțetul are o utilitate deosebită în gospodărie.
Poate fi folosit ca și conservant sau ca dezinfectant.
Unii îl consumă în doze mici pe parcursul zilei pentru scăderea glicemiei, colesterolului și a grăsimii corporale.
Puțini știu că oțetul are câteva întrebuințări inedite în grădină.
Citește și – Cura de slăbire cu oțet de mere – bună și pentru diabet sau colesterol crescut
Dacă stați la casă și aveți o grădină cu plante sau flori, informațiile din acest articol vă pot fi de folos.
Cuprins
15 UTILIZPRI ALE OȚETULUI ÎN GRĂDINĂ
Atenție, oțetul nu trebuie folosit niciodată în stare concentrată, nici în bucătărie, nici în gospodărie.
Dacă îl aplicați pe plante, trebuie diluat în mod corespunzător. În caz contrar, le poate face mai mult rău decât bine.
• Ucide musculițele de fructe
Musculițele de fructe sau musculițele de oțet sunt mici și firave, însă pot fi sâcâitoare când se înmulțesc.
Acestea atacă de obicei pomii fructiferi și legumele din grădină.
Pot ajunge cu ușurință și în casă, roind deasupra fructelor sau legumele din bucătărie.
Vă prezentăm o primă utilizare a oțetului în grădină.
Amestecați 1 cană cu apă cu ½ cană de oțet, ¼ cană de zahăr și 1 lingură de miere.
Turnați soluția obținută în mai multe borcănele.
Agățați borcanele în copaci sau amplasați-le în locurile invadate de musculițe.
Acestea vor funcționa ca niște capcane. Musculițele vor fi atrase de dulceața zahărului și a mierii.
O altă variantă este să amestecați oțetul de mere cu câteva picături de săpun lichid de vase.
Lăsați vasul descoperit pentru ca musculițele să aterizeze în soluție.
Săpunul le va scufunda în oțet, care le va ucide.
• Respinge animalele stricătoare
Înmuiați bucăți de cârpe în oțet și înșirați-le în jurul plantelor sau florile.
Mirosul înțepător al oțetului va ține departe animalele care fac stricăciuni.
Iar gustul le va tăia complet „pofta de mâncare”.
Oțetul respinge pisicile, iepurii și alți intruși nedoriți în grădină. Inclusiv șerpii.
Reînmuiați cârpele în oțet o dată pe săptămână.
• Curăță rugina
Oțetul ajută la îndepărtarea ruginii de pe ustensilele de grădină. Cel mai eficient este oțetul alb.
Puneți oțet într-o sticlă tip spray. Pulverizați pe porțiunile ruginite și curățați-le cu un spălător de sârmă sau cu o perie.
Dacă rugina este foarte groasă și nu iese ușor, înmuiați ustensilele în oțet peste noapte.
Curățați-le a doua zi.
• Respinge furnicile și melcii
Mușuroaiele de furnici pot afecta rădăcina plantelor din grădină.
Ele pot invada de asemenea curtea interioară sau casa.
Pentru a le îndepărta, faceți o soluție din apă și oțet.
Amestecați-le în cantități egale.
Pulverizați soluția direct pe mușuroi, pe cărări, în jurul casei și grădinii.
Oțetul alb poate respinge sau omorî furnicile.
Este la fel de eficient în respingerea melcilor. Se folosește în mod similar, evitând aplicarea directă pe plante.
• Distruge buruienile și iarba
Dacă vreți să scăpați mai ușor de buruienile invazive din grădină, apelați la oțetul horticol.
Combinați 3,7 litri de oțet horticol (20-30%) cu 2 căni de sare amară cu ¼ cană de săpun lichid de vase.
Amestecați bine, până când sarea se dizolvă complet.
Transferați soluția într-o sticlă cu pulverizator.
Pulverizați deasupra buruienilor, având grijă să nu atingeți plantele legumicole.
• Fungicid natural
Oțetul are proprietăți dezinfectante și antifungice.
Este deseori folosit ca agent de îndepărtare a mucegaiului de la ferestre, dar și ca tratament contra ciupercii unghiei.
În același scop poate fi folosit în grădină.
Diluați-l și pulverizați-l pe culturile de legume sau pomii fructiferi.
Oțetul ajută la îndepărtarea sau prevenirea mucegaiului. Inclusiv a mucegaiului alb.
Totodată, oțetul protejează plantele împotriva bolilor fungice.
• Curăță ghivecele din lut
Ghivecele din lut sau teracotă sunt predispuse la reziduuri albe inestetice, sau chiar la depuneri de mucegai.
Acest lucru se datorează mineralelor regăsite în lut.
Pentru a le curăța, amestecați într-un vas mare 4 căni de apă caldă cu 1 cană de oțet alb (5%).
Scufundați ghivecele sau vasele în soluție. Lăsați-le până când depunerile se înmoaie. Curățați-le și ștergeți-le.
• Insecticid natural
Amestecați 3 părți de apă cu 1 parte de oțet. Adăugați 1 linguriță de săpun lichid natural.
Agitați soluția pentru omogenizarea ingredientelor.
Diluați această soluție cu 4 litri de apă. transferați-o apoi într-o sticlă cu pulverizator
Pulverizați soluția în grădină pentru alungarea dăunătorilor.
Nu o folosiți nediluată, deoarece poate arde plantele.
• Fertilizant pentru flori
Dacă aveți flori care iubesc un sol acid, fertilizați-le cu oțet.
Azaleele, hortensiile și cameliile sunt câteva exemple.
Amestecați 1 cană de oțet alb cu 4 litri de apă.
Pulverizați soluția în sol în jurul florilor.
• Germinarea semințelor
Oțetul ajută procesul de încolțire a semințelor.
Semințele care germinează greu pot fi înmuiate într-o soluție din apă și câteva picături de oțet.
Acesta va accelera procesul de germinare.
• Testarea pH-ului din grădină
Dacă vreți să știți ce pH are solul din grădină, luați o cantitate mică de pământ.
Puneți-l într-un vas și turnați peste el ½ cană de oțet alb.
Dacă începe să facă spumă, înseamnă că solul este alcalin și are un pH cuprins între 7 și 8.
• Curăță legumele și fructele
O soluție eficientă pentru spălarea fructelor și legumelor este cea obținută din apă și oțet.
Acesta înlătură nu doar murdăria, ci și unele bacterii.
Totodată, reduce concentrația de pesticide din coajă.
Citește și – 10 motive uimitoare să bei oțet de mere (acoperite științific)
Înmuiați fructele și legumele într-o soluție din apă și oțet.
Lăsați-le să stea câteva minute, apoi curățați-le cu o periuță și clătiți-le bine.
• Păstrează florile tăiate mai mult timp
Dacă ați tăiat câteva flori din grădină și le-ați pus într-o vază, prelungiți-le durata de viață cu puțin oțet.
La 1 litru de apă se pun 2 linguri de oțet și 1 linguriță de zahăr.
Turnați soluția în vază și puneți florile în ea. Vor rezista câteva zile în plus.
• Calmant pentru arsurile solare
După o zi de muncă în grădină este posibil să vă alegeți cu arsuri solare.
Oțetul vă poate veni în ajutor prin efectele sale calmante.
Calmează mâncărimile, reduce durerea și usturimea și accelerează procesul de vindecare a pielii.
Amestecați apă rece cu oțet în cantități egale.
Înmuiați un prosop sau o cârpă curată în soluție și aplicați-o pe regiunea arsă de soare.
Se lasă să acționeze până când lichidul se usucă.
• Curăță mâinile
Dacă ați lucrat în grădină și v-ați pătat din cauza sau unor buruieni sau fructe, spălați-vă cu puțin oțet.
Acesta îndepărtează mai ușor murdăria și totodată dezinfectează pielea.
Citește și – Puneți oțet în apa de baie – calmează durerile, varicele, sinuzita, mâncărimile
Sursă articol: Sasha Brown, 19 Benefits and uses for vinegar in the garden, Drecampbell: https://drecampbell.com/vinegar-garden-benefits-uses/