Cum să dai timpul înapoi cu 20 de ani și să-ți scazi vârsta biologică
√ Bazat pe studii științifice
Longevitatea nu ține doar de genetică sau de alimentație. Mișcarea fizică este deopotrivă importantă.
De fapt, știința a demonstrat că mersul pe jos poate da ceasul înapoi cu 20 de ani.
Activitatea fizică este un mijloc natural de a ne menține sau îmbunătăți sănătatea.
Are efecte binefăcătoare pe toate planurile: fizic, mental și emoțional.
Cuprins
MIȘCAREA FIZICĂ REDUCE FACTORII DE MORTALITATE
Studiile au demonstrat că mișcarea fizică influențează speranța de viață.
Ea reduce mai mulți factori de risc ai mortalității, precum:
– hipertensiunea arterială, diabetul zaharat de tip 2, dislipidemia, obezitatea, insuficiență cardiacă cronică, bolile coronariene, accidentele vasculare cerebrale, boala obstructivă pulmonară cronică și cancerele.
Citește și – 2 ore de mers pe jos pe săptămână scad riscul de accident vascular cerebral la femei cu 30%
PERSOANELE ACTIVE AU UN RISC MAI MIC DE DECES PREMATUR
La persoanele mai active din punct de vedere fizic, rata de mortalitate din orice cauză este cu 30-50 de procente mai mică decât la persoanele sedentare.
Sunt oameni care fac sport sau practică exerciții fizice sau chiar fac antrenamente de rezistență.
Însă sunt și persoane care se mișcă foarte mult în timp ce își desfășoară treburile gospodărești – gătesc, fac curățenie în casă sau lucrează grădina.
Un studiu recent a arătat, pentru prima dată, că o activitate fizică simplă precum mersul pe jos ne poate adăuga ani de viață.
Oamenii de știință au descoperit că persoanele care merg pe jos câteva minute pe zi au o speranță de viață mai mare.
Nu orice fel de mers, ci mersul în pas vioi.
MERSUL PE JOS MENȚINE CELULELE TINERE
Un grup de cercetători de la Universitatea din Leicester, UK, a descoperit că mersul pe jos la pas rapid crește lungimea telomerilor.
Mai mult decât atât, încetinește procesul de îmbătrânire.
Un studiu publicat de curând în jurnalul „Nature” a arătat că persoanele care practică mersul pe jos în ritm alert au o speranță de viață mai mare decât cei care merg la pas lent.
Cu cât viteza de mers este mai mare, cu atât mai mult crește longevitatea. Nu cu 1-2 ani, ci cu câțiva zeci de ani.
Citește și – 1 minut de mers pe jos ne poate prelungi viața cu 1-2 minute
O concluzie uimitoare a acestui studiu este că mersul pe jos rapid ne poate întineri cu până la 20 de ani!
La persoanele de 45 de ani, care au mers întotdeauna pe jos la un pas grăbit, vârsta biologică era cu 20 de ani mai mică.
Este ca și cum timpul s-ar opri în loc și ar începe să meargă invers.
MERSUL PE JOS SCADE CU 20 DE ANI VÂRSTA BIOLOGICĂ
Autorii studiului au analizat datele genetice a 405,981 de oameni.
Le-au confruntat apoi cu stilul lor de viață, luând în considerare în mod deosebit obiceiul de a merge pe jos.
Analiza lor a arătat că mersul la pas vioi lungește teomerii leucocitelor.
Acesta este un indicator real al vârstei biologice.
Telomerii sunt ca niște capace de protecție atașate la finalul cromozomilor.
În momentul în care are loc diviziunea celulară, telomerii protejează cromozomii de leziuni.
Cu fiecare diviziune celulară, telomerii devin din ce în ce mai scurți.
Așa se explică de ce îmbătrânirea este un proces continuu și ireversibil.
Celulele devin senile și își pierd funcționalitatea.
PRELUNGIREA TINEREȚII – UN ȚEL „LA PICIOARELE NOASTRE”
Direct proporțional cu creșterea numărului de celule îmbătrânite este și riscul de boli asociate bătrâneții.
Din punct de vedere biologic, persoanele care au telomerii mai lungi sunt mai tineri. Indiferent de vârsta lor reală.
Citește și – Mersul pe jos anulează efecte genelor care ne predispun la îngrășare
Mersul pe jos grabnic influențează lungimea telomerilor independent de factorii genetici sau ereditari.
Altfel spus, oricine își poate prelungi durata vieții prin simplul fapt că merge pe jos mai mult și mai repede.
Dacă obișnuiți să mergeți zilnic pe jos, măriți pasul. Veți avea mult de câștigat: câțiva ani în plus de viață!
Surse articol:
1. New York Times, For a longer life, get moving, even a little: https://www.nytimes.com/2019/08/28/well/move/for-a-longer-life-get-moving-even-a-little.html
2. Natural Life App, How to stop time and live longer: https://www.naturallifeapp.com/from_science/how-to-stop-time-and-live-longer
3. Reimers CD, Knapp G, Reimers AK. Does physical activity increase life expectancy? A review of the literature. J Aging Res. 2012;2012:243958. doi:10.1155/2012/243958: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3395188/