Cum să faci un blat de post fraged și super-pufos pentru torturi – un secret pe care puțini îl știu

În pregătirea unui tort de post putem întâmpina multe dificultăți.

Însă există anumite ingrediente care ne pot ajuta să obținem un rezultat cel puțin la fel de bun ca și cazul torturilor tradiționale.

Blat de post super-pufos pentru torturi

Imagine cu titlu sugestiv: Kurman Communications, Inc.

Cum să obții un blat de post foarte fraged și pufos

Cum poți obține un blat de post pufos și fraged?

Există un mic secret, pe care puțini îl știu.

Este vorba despre laptele de soia, care trebuie amestecat cu puțin oțet sau suc de lămâie.

Adăugarea unui lichid acid în acest lapte va ajuta la coagularea lui. Rezultatul va fi un fel de „lapte bătut” vegan, care va da pandișpanului o textură extrem de pufoasă și fragedă.

Este important de precizat că laptele de soia nu poate fi înlocuit cu alt tip de lapte vegetal.

Puteți face un test. Dacă puneți oțet sau zeamă de lămâie într-un lapte de migdale, de ovăz, de cocos sau de orez, veți vedea că nu are loc nici o reacție de separare.

Doar cu laptele de soia și laptele de mazăre funcționează, deoarece acestea sunt bogate în proteine.

Pproteinele sunt cele care dau blatului frăgezimea, pufoșenia și aroma deosebite la final.

Haideți să vedem cum puteți face un blat de post fraged cu vanilie sau cu cacao.

Dacă doriți o cremă de ciocolată de post pentru tort, încercați rețeta din acest articol.

Blat de post cu vanilie – rețetă

Ingrediente

  • 400 ml de lapte de soia
  • 2 lingurițe de suc de lămâie
  • 275 g de făină albă
  • 80 g de zahăr
  • 100 g de sirop de arțar (sau tot zahăr)
  • 110 g de ulei fără miros
  • ½ linguriță de praf de copt
  • 1 ½ lingurițe de bicarbonat de sodiu
  • 2 lingurițe de esență de vanilie
  • ¼ linguriță de sare

Mod de preparare

Începeți prin a face laptele bătut. Puneți laptele de soia într-un bol. Adăugați sucul proaspăt stors de la lămâie. Amestecați și așteptați circa 5 minute. În acest timp laptele se va separa.

Într-un bol separat, încăpător, amestecați făina, praful de copt, bicarbonatul, zahărul și sarea. Treceți-le printr-o sită pentru a obține o pulbere cât mai fină.

Turnați în mijloc laptele bătut. Puneți apoi siropul de arțar și esența de vanilie.

Amestecați cu telul până la omogenizare. Incorporați la final uleiul și gata.

Turnați compoziția într-o tavă rotundă cu pereții detașabili, tapetată cu hârtie de copt.

Autoarea rețetei a folosit un inel culinar cu diametrul de 18 cm.

Introduceți tava în cuptorul preâncălzit la 180 de grade Celsius. Lăsați-l să stea circa 60-70 de minute. Depinde de cuptor. Înainte de a-l scoate, verificați-l dacă este copt bine în mijloc folosind o scobitoare.

Lăsați-l să se răcească de tot, apoi îl puteți tăia în 3.

Puteți vedea rețeta video aici:

Rețete similare

Tort de post cu biscuiți și mere crude – trebuie să îl încerci!

Tort de post cu cremă de ciocolată

Tort diplomat de post

Tort de post „Muguri de salcie”

Blat de post cu cacao – rețetă

Ingrediente

  • 240 ml de lapte de soia neîndulcit
  • 1 lingură de oțet alb
  • 276 g de făină albă
  • 336 g de zahăr
  • 107 g de pudră de cacao
  • 2 lingurițe de praf de copt
  • 1 ½ linguriță de bicarbonat de sodiu
  • ½ linguriță de sare
  • 180 ml de sos de mere
  • 120 ml de espresso preparat (sau cafea tare)
  • 120 ml de ulei de cocos lichid
  • ½ lingură de extract de vanilie

Mod de preparare

Începeți prin a pregăti tăvile. Autoarea rețetei a copt blatul în două inele culinare cu diametrul de 20 cm.

A vrut să obțină un tort înalt, fără să mai taie blaturile.

Ungeți formele cu ulei și tapetați-le cu hârtie de copt.

Puneți laptele de soia și oțetul într-un bol încăpător. Amestecați și lăsați laptele să se coaguleze câteva minute.

Cerneți făina și toate celelalte ingrediente uscate într-un bol.

Aprindeți și preîncălziți cuptorul la 180 de grade Celsius.

Peste laptele coagulat adăugați restul ingredientelor ude/umede, anume uleiul de cocos, sosul de mere, espresso și extractul de vanilie.

Cafeaua este opțională, însă scoate în evidență gustul de cacao și face aroma de ciocolată mai intensă.

Amestecați bine. Faceți o adâncitură în mijloc și turnați amestecul lichid.

Acum trebuie să amestecați ușor, cu mișcări ondulate (în formă de 8), pentru a nu activa glutenul.

Dacă exagerați cu amestecatul, blatul va ieși mai dens și mai rigid, iar nu pufos și fraged.

Împărțiți compoziția în cele două forme. Bateți tăvile de masă de câteva ori pentru a elimina golurile de aer.

Coaceți blaturile în cuptor pe raftul din mijloc timp de 35 de minute.

Faceți testul cu scobitoarea înainte de a le scoate din cuptor.

Puteți vedea rețeta video aici

Rețete preluate din:

1. Momente Delicioase cu Beatrice, Tort vegan (sau de post) de vanilie și fructe de pădure: https://www.youtube.com/watch?v=qMLoumQQRPQ&ab_channel=MomenteDelicioasecuBeatricia
2. Pick Up Lemons, Vegan chocolate cake: https://www.pickuplimes.com/recipe/easy-vegan-chocolate-cake-74

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.