„Patriotism înseamnă a-l ajuta pe producătorul satului românesc să-și vândă produsul” – olarul Daniel Leș

Patriotismul nu este o trăire de o zi sau de câteva ore la o serbare națională.

Nu înseamnă doar să ai tricolorul românesc în curte sau la piept.

Patriotism

Patriotism

Dragostea de țară se poartă în inimă, în cuget, în simțirea de fiecare clipă.

Patriotismul înseamnă să iubești locurile și datinile din satul românesc. Înseamnă să duci, la rândul tău, tradițiile mai departe.

Pentru Daniel Leș – vestitul olar din inima Maramureșului, a fi patriot e tot una cu a fi credincios, cuminte și cu simțul răspunderii față de semenii tăi.

„Patriotism înseamnă să te duci într-un sat și să iei o femeie de 80 de ani, să-i speli picioarele și să zici: „Hai lele că te duc la biserică, să mergi și tu la Liturghie.

Am uitat de bătrânii care trebuiesc duși la Biserică duminica”.

Străbunii noștri nu au cunoscut bunăstarea de azi și ce înseamnă să ai „de toate”, când vrei și cât vrei. Dar au avut tot ce le trebuia cu adevărat.

Au fost muncitori și și-au câștigat pâinea cea de toate zilele prin trudă și sudoare.

Munca lor era săvârșită cu sfințenie și cu rânduială. Nu munceau doar ca să împlinească norma. Ci munceau cu dragoste și responsabilitate.

Nu au avut posibilitatea să zboare în alte țări, dar s-au simțit mereu acasă în micul lor cătun, în mica lor căscioară.

Nu au fost robi banului, nici confortului, nici tehnologiei. Au fost simpli și liberi la suflet.

Libertatea lor se datora credinței în Dumnezeu, care le-a fost sprijin în vremurile grele și scăpare în primejdii.

Citește și„Sunt oameni atât de săraci, că în afară de bani n-au nimic” – olarul Daniel Leș

Un bun patriot este cel care păstrează o legătură vie cu ținuturile în care s-a născut, cu oamenii pe care i-a cunoscut.

„Patriotism înseamnă a umbla desculț prin satul meu natal, a-l saluta pe fiecare bade care încă mai este în viață”.

Bătrânii din sate au povești de viață pline de înțelepciune. Iar cuvintele lor sunt pline de duh și de adevăr.

Dar pentru a-i asculta îți trebuie răbdare, smerenie și bunăcuviință.

Bătrânii din sate erau decenți și pe toate le făceau cu bună cuviință.

Poate că erau murdari pe haine, din cauza muncii. Însă erau curați la suflet.

Daniel Leș vorbește cu mândrie despre cumințenia satului românesc.

„Cât vom rămâne cuminți, vom rămâne vii. Când uităm această cumințenie, am murit. Și să știți că sunt foarte mulți oameni morți, care sunt printre noi și uită să trăiască”.

A fi patriot înseamnă să îl ajuți pe țăranul care vrea să își vândă roșiile din grădină și zarzavaturile, dar nu poate din cauza magazinelor străine.

„Când cumperi de la un producător local îl ajuți să-și țină copilul la școală. Dacă cumperi dintr-un supermarket, îl ajuți pe „ăla” să-și mai ia un iaht. Hai să ne trezim. Haideți să ne adunăm și să cumpărăm ouăle de la femeile din sat.”

Ori de câte ori cumpărăm legume din Turcia sau din Spania sau din alte țări, îi necinstim pe țăranii noștri.

Iar când vin sărbătorile naționale, ne place să îi vedem îmbrăcați în costume tradiționale și să ne facem poze cu ei.

„Patriotism înseamnă a-l ajuta pe producătorul satului românesc să-și vândă produsul. Cu truda asta a lor și-au trimis copiii la școală”.

A fi patriot nu înseamnă să iubești numai țara ta, ci și pe compatrioții tăi, ca pe frații tăi.

„Haideți să ne găsim unul pe altul și să creăm niște mici insulițe. Să le arătăm tuturor celor din afara țării noastre că încă aici, în România, în satul românesc, e grădina Maicii Domnului”.

Daniel Leș consideră Maramureșului un adevărat paradis.

„Mă plimb desculț prin iarbă și mănânc poame din pom fără să zică nimeni nimic. Să te invite la masă și să spună: „Stai cu mine la masă să mâncăm o mămăligă împreună. Și atuncea sufletele noastre vibrează și comunică. Nu e un miracol acesta?”

România este încă o țară bogată, deși exportăm enorm de mult. Cât încă mai avem posibilitatea să mâncăm natural, să o facem.

„Pe câmpul nostru dacă te duci și cosești manual, câmpul nostru e plin de plante medicinale. În momentul în care tragi aerul acela de fân proaspăt cosit, simți ceva. Alții nu mai au acestea. Tund cu mașina, dau cu ierbicide. Astea-s valorile noastre, chiar dacă ni se par simple. Fericirea se ascunde în lucrurile simple”.

Țăranul român a fost dintotdeauna un om simplu, sincer, spontan și natural.

A fi turist înseamnă să ai evlavie față de ținuturile românești și de oamenii care încă mai trăiesc în ele.

De pildă, când mergi în Maramureș, trebuie să te porți după rânduială. Nu se cuvine să ai o purtare neobrăzată, lipsită de cinste sau superificială.

Ușile caselor bătrânești sunt scunde. De aceea, când intri în ele, trebuie să te apleci, în semn de smerenie. La fel ca și în Biserică.

 

Maramureșul nu se vede pe fugă. Nu e suficient să faci câteva poze și să pleci.

Dacă vii aici, trebuie să stai câteva zile, să te odihnești, să intri în rânduială.

„Desculță-te, calcă roua sub tălpi, ascultă păsările. Întinde pe-o căpiță cu fân și uită-te la cer.

Uite-te la badea Ion cum cosește și stai acolo în brazdă și trage aerul acela curat. Și cumpără dacă vrei de la țăranul român.

Cumpără o litră de lapte, cumpără castraveții ăia ai lui. Nu te duce în magazine să împingi coșul și să cumperi niște roșii de plastic și niște lucruri artificiale”.

Dacă îl vei respecta pe omul simplu de la țară și vei intra în rânduiala și în obiceiul lui, vei cunoaște o lume spirituală. O lume a păcii, a așezării. O lume fericită, spune Daniel Leș.

Surse articol:

1. Cu Iosif pe coclauri, Interviu de suflet cu olarul Daniel Leș din Baia Sprie, jud. Maramureș: https://www.youtube.com/watch?v=lXsncG-Z_nI&ab_channel=CuIosifpecoclauri
2. HaiHui în doi, Lecții de viață cu Daniel Leș, ultimul dac liber din Maramureș: https://www.youtube.com/watch?v=Dw4GoBNqwlg&ab_channel=HaiHuiindoi

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.