Patru moduri de a păstra roșiile de sezon la congelator (pentru ciorbe, pizza, salate, sosuri)

Legumele de sezon merită conservate pentru iarnă atâta timp cât ele provin dintr-o cultură proprie sau dintr-o sursă de încredere.

Dacă aveți o recoltă bogată de roșii de grădină și nu știți ce să faceți cu ea, încercați metodele de conservare prezentate mai jos.

4 moduri de a pastra rosiile de sezon la congelator (pentru ciorbe, tocanite, pizza, salate, sosuri)

4 moduri de a pastra rosiile de sezon la congelator (pentru ciorbe, tocanite, pizza, salate, sosuri)

Cele mai multe femei aleg să păstreze tomatele pentru iarnă sub formă de suc, pastă, bulion sau ketuchup.

Roșiile pot fi folosite în cantități mari și la diverse tocane sau tipuri de zacuscă, sau pot fi puse la murat.

Citește șiRoșii la borcan cu usturoi, pentru iarnă

Există și alte modalități de conservare, mai practice. De pildă, roșiile pot fi uscate și păstrate în ulei, sau depozitate în congelator.

În rândurile de mai jos vă dezvăluim patru moduri practice de a păstra roșiile de sezon pentru iarnă prin congelare.

4 moduri practice de a păstra roșiile de sezon la congelator

Roșiile congelate sunt ideale pentru preparate culinare specifice, precum pizza, paste, ciorbe etc.

Așa că merită să încercați oricare din metodele de mai jos.

Metoda 1 – cuburi de pastă de roșii congelate pentru ciorbe, supe, sosuri

Pasta de roșii congelată nu trebuie fiartă înainte. Acest lucru înseamnă că ea reține nutrienții în stare nealterată.

Pentru această metodă trebuie să folosiți roșii foarte coapte. Sau chiar puțin trecute. Spălați-le și îndepărtați cotoarele.

Tăiați-le bucăți și mixați-le în blender până se fac pastă. Sau puteți folosi mașina de tocat.

Piureul obținut se toarnă în tăvița pentru cuburi de gheață sau în forme de silicon pentru brioșe.

Dați forma la congelator, până când pasta de roșii îngheață.

Scoateți cuburile din formă și puneți-le în pungi cu sigiliu sau fermoar, pentru congelator. Păstrați-le în congelator.

Scoateți câte un cub sau mai multe, cât aveți nevoie la o rețetă.

Sunt ideale pentru ciorbe, supe, sosuri sau alte preparate care necesită pastă sau suc de roșii.

Metoda 2 – felii de roșii pentru pizza, tarte, sandvișuri

Tomatele comercializate în magazine în timpul iernii parcă sunt de plastic.

Dacă vreți să vă bucurați de roșii naturale, proaspete în sezonul rece, folosiți această rețetă.

Aveți nevoie de tomate mari și ferme, nu zemoase. Spălați-le și tăiați-le rondele sau felii, potrivit de groase.

Puneți-le în pungi cu fermoar, în 2-3 straturi și aplatizați punga.

Introduceți un pai prin lateratul pungii și închideți punga pe trei sferturi. Scoateți aerul din interior, presând punga. Scoateți apoi repede paiul și sigiliați complet pachetul.

Păstrați feliile de roșii astfel împachetate la congelator. Scoateți câte o pungă pentru a le folosi la pizza, tarte, tartine sau alte preparate care necesită rondele de roșii.

Dacă veți tăia roșiile cuburi și nu felii, le veți putea folosi la bruschette sau salate.

Dacă le veți tăia mărunt, le veți putea folosi la ciorbe și tocănițe, la omlete, orez etc.

Metoda 3 – pastă de roșii cu usturoi

Spălați tomatele, tăiați-le în patru și dați-le prin robot sau mașina de carne.

Dați câțiva căței de usturoi prin presă și căliți-i într-o cratiță cu ulei. După 1-2 minute, turnați pasta de roșii obținută mai sus și fierbeți-o un sfert de oră, sub capac.

Când pasta s-a închis la culoare, luați vasul de pe foc. După ce s-a răcit complet, turnați-o în pahare de plastic și acoperiți-le cu folie de plastic. Sau puteți folosi caserole cu capac.

Introduceți-le în congelator.

Această pastă de roșii este potrivită pentru sosuri sau alte mâncărurile picante.

Citește șiPasta de roșii – un protector cardiac nebănuit!

Metoda 4 – roșii decojite congelate

Spălați și crestați roșiile în formă de cruce pe fund. Scufundați-le într-o cratiță cu apă clocotită, timp de 5 minute.

Rosii decojite

Rosii decojite

După ce s-au răcorit, curățați-le de coajă și tăiați-le bucăți. Puneți-le în pungi cu fermoar și scoateți aerul dinăuntru.

Păstrați-le în congelator. Astfel veți avea la dispoziție roșii decojite pentru mâncărurile gătite în casă pe tot parcursul iernii!

Sursă articol: Rețete Ușoare.eu, Păstrați Roșiile Pentru Iarnă În Mai Multe Moduri Practice: https://retete-usoare.info/pastrati-rosiile-pentru-iarna-in-mai-multe-moduri-practice/

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.