5 plante care țin țânțarii departe de casele noastre
Deși trăiesc doar câteva luni, țânțarii sunt atât de agasanți încât unul singur îți poate face noaptea un coșmar.
Nu doar înțepăturile lor sunt deranjante, ci mai ales bâzâitul.
Lucruri interesante despre țânțari
Potrivit National Geographic, sunt peste 3.000 de specii de țânțari în lume.
În ciuda siluetei lor fragile și a zborului lent, se numără printre cele mai periculoase creaturi.
Țânțarii transmit cele mai multe și periculoase boli. Malaria, Zika și Dengue sunt câteva exemple.
Aceste insecte sunt răspunzătoare pentru circa un milion de decese în fiecare an.
Toată lumea îi dezagreează și vrea să scape de ei. Sunt insectele care strică toată liniștea nopților de vară.
Este interesant de știut că țânțarii se hrănesc cu nectarul și zaharurile plantelor.
Atunci, care este motivul pentru care ne înțeapă ca să ne ia sângele?
Doar femelele-țânțar sug sânge. Ele folosesc sângele nu pentru propria lor hrană, ci ca sursă de proteine pentru ouăle lor.
Citește și – Soluție anti-țânțari din ingrediente naturale – 4 rețete
5 plante care țin țânțarii departe de casele noastre
Fie că locuiești într-o zonă predipusă la invaziile de țânțari, fie că nu, aceste insecte sunt omniprezente în timpul verii.
Așa cum spuneam mai sus, este nevoie de un singur țânțar ca să îți strice somnul și să te împiedice să te odihnești.
Contra insectelor trebuie să folosim soluții care le resping.
Cu cât mai naturale sunt aceste soluții, cu atât mai bine.
Există anumite plante care resping țânțarii, și pe care le putem amplasa chiar la fereastră, pentru a împiedică apropierea lor de casele noastre.
Citronella
Această plantă mai este cunoscută sub numele de „lămâiță”, „iarbă lămâioasă” sau „lemongrass”.
Se găsește sub formă de ulei esențial sau semințe pentru cultivat.
Este una din cele mai eficiente plante pentru respingerea țânțarilor și a altor insecte dăunătoare.
Secretul ei stă în uleiul puternic aromat pe care îl produce.
Dacă vreți să cultivați această plantă la ghiveci, asigurați-i o temperatură ridicată.
Uleiul esențial de citronella se găsește la magazinele naturiste. Are efecte insecticide naturale. Împiedică apropierea insectelor și totodată le ucide.
Roinița
Cunoscută și sub denumirea de „melisa”, roinița este o altă plantă utilă împotriva țânțarilor, muștelor și furnicilor.
Frunzele sale conțin citronelal, un compus care ține departe insectele dăunătoare.
Este ușor de crescut la ghiveci sau în grădină (atrage insectele benefice precum albinele)
O puteți pune la geam, sau face din frunzele ele un spray repelent.
Citește și – Spray de corp natural împotriva țânțarilor
Crăițele
Aceste flori frumoase de grădină se mai numesc „vâzdoage”. Emană un miros înțepător, care ține la distanță țânțarii. Împiedică de asemenea apropierea afidelor, musculițelor, viermilor și gândacilor, dar și a unor mâncători de plante de dimensiuni mai mari, precum iepurii sau căprioarele.
De aceea sunt potrivite ca plante de companie în grădina de legume.
Oregano
Dintre plantele aromatice, oregano se distinge printr-un miros specific, puternic.
Nu este de mirare că și insectele fug de el.
Îl puteți planta în grădina de legume, sau puteți așeza un ghiveci cu oregano pe geam.
Uleiul esențial bogat în carvacrol și timol pe care îl conține acționează ca un repelent pentru țânțari.
O informație inedită este aceea că uleiul volatil de oregano poate combate inclusiv țânțarii care provoacă malarie.
Din frunzele acestei plante puteți face un spray cu care să vă pulverizați pe piele.
O utilizare mai rapidă este să vă frecați brațele și picioarele cu frunze verzi de oregano.
Citește și – Alifie pentru înțepăturile de țânțari, albine, viespi
Năsturelul
Pe lângă aceea că este o floare decorativă foarte frumoasă, năsturelul poate fi și un bun paznic al grădinii de legume împotriva insectelelor nedorite.
Conține un compus care respinge țânțarii, afidele, musculițele albe, gândacii și melcii.
Năsturelul nu lasă să crească buruieni sau alte plante invazive în grădină.
Un alt avantaj este că atrage insectele benefice, precum albinele și fluturii.
Plantați-l de jur împrejurul grădinii, pentru a vă apăra culturile, sau în jurul casei, pentru a împiedica accesul țânțarilor.
Surse articol:
1. National Gepgraphic, Mosquitoes: https://www.nationalgeographic.com/animals/invertebrates/facts/mosquitoes
2. Ashley Smith, 10 Interesting Facts About Mosquitoes, Western Exterminator: https://www.westernexterminator.com/blog/10-interesting-facts-mosquitoes/
3. Arsenio Toledo, 5 Plants That Can Keep Mosquitoes Away From Your Home, Herbs.News: https://www.herbs.news/2021-05-27-plants-that-keep-mosquitoes-away-from-home.html#
4. Holtkamphvac, 11 Plants and Herbs That Naturally Repel Mosquitoes: https://holtkamphvac.com/11-plants-herbs-that-naturally-repel-mosquitoes/
5. The Spruce,Plants That Repel Mosquitoes: https://www.thespruce.com/plants-that-repel-mosquitoes-4583885
6. Garden Design, Plants Mosquito Repellent: https://www.gardendesign.com/plants/mosquito-