Endorfinele – Substanţele Care Induc Starea de Fericire

Mulţi dintre noi am auzit în treacăt despre endorfine – moleculele fericirii. Puţini dintre noi ştim de fapt ce sunt aceste molecule şi cum anume produc ele aşa-zisa stare de euforie. Am ales acest subiect pentru că este foarte popular şi deopotrivă controversat.

Ce sunt endorfinele?

Au fost descoperite în jurul anilor 1960-1970 de către Choh Hao Li, un neurochimist din San Francisco. Endorfina este o substanţă chimică eliberată de creier, şi face parte din neurotransmiţătorii principali ai sistemului nervos pe care deja îi cunoaştem: dopamina şi serotonina. Aceste substanţe mai sunt numite şi elixiruri ale fericirii, deoarece au efecte analgezice dintre cele mai puternice.

Endorfine

Endorfine

Când este injectată în creier, endorfina are un efect de aproape 50 de ori mai forte decât însăşi morfina. S-au făcut numeroase studii în acest sens şi s-a descoperit că endorfinele nu numai că suprimă durerea, dar mai ales induc o stare de bine, de veselie euforică.

Endorfina are capacitatea de a elimina stările de stres şi nervozitate şi de a le înlocui cu o stare de relaxare totală. Se mai spune despre aceste substanţe că ar fi extrem de utile în procesul de învăţare. Au de asemenea capacitatea de a transforma o situaţie de viaţă negativă într-una pozitivă. Elimină tristeţea sau depresia şi aduc o stare plăcută în schimb.

Efectele secundare ale endorfinei

Endorfina poate produce o senzaţie de fericire de scurtă durată. Nimic ofensiv în asta, am zice noi. Însă studiile au reliefat faptul că endorfinele produc o stare de dependenţă.

Există anumite alimente şi activităţi care ajută la producerea endorfinelor. Acumularea de energie şi implicit creşterea glucozei în sânge favorizează apariţia plăcerii. După ce această stare se risipeşte şi nivelul glucozei scade sau revine la normal, experimentăm o stare de gol sufletesc, de tristeţe. Mintea se goleşte în scurt timp de energia produsă de această substanţă, iar apoi însetează după şi mai multă fericire.

Nevoia de a produce tot mai multe astfel de substanţe poate avea efecte grave asupra creierului şi a stării generale de sănătate, precum sunt tulburările psihice.

Alimente care stimulează producerea de endorfine:

• Zahărul – dulciurile au acest efect de a induce o stare de veselie
Ciocolata – stimulează căile nervoase şi ajută la eliberarea endorfine şi dopaminei
• Ardeii iuţi – şi alte condimente bogate în grăsimi
Sucuri naturale energizante – din portocale, morcovi sau mere
• Bomboane dulci şi colorate
• Aspartamul – îndulcitor sintetic

Activităţi care stimulează producerea de endorfine:

• Sportul – exerciţiile fizice repetate
• Efortul extrem
• Râsul în hohote
• Muzica – clasică, generatoare de calm
• Meditaţia

Producţia de endorfine şi intensitatea stimulilor diferă în funcţie de fiecare persoană în parte. Femeile care nasc sunt purtătoare de foarte multe endorfine. După naştere nivelul acestor substanţe scade. Sa demonstrat că şi bebeluşii au în sânge o cantitate mare de endorfine, substanţe care îi protejează în mod natural de durerea naşterii.

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

loading...
Loading...

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.