Loțiune naturală împotriva CĂDERII PĂRULUI (rețetă de casă)

Am ales o rețetă foarte bună pentru cei care se confruntă cu problema căderii părului, bazată pe câteva din cele mai eficiente plante medicinale cu efecte tonice capilare.

Rețetă contra căderii părului

Rețetă contra căderii părului

Loțiune contra căderii părului – rețetă

Ingrediente

• 20 g de rădăcini de brusture
• 10 g de frunze de urzică
• 10 g de frunze de rozmarin
• 20 g de semințe de condurul-doamnei
• 2 g de cuișoare
• 150 ml de alcool de 90 de grade

Preparare

Se pun toate plantele la macerat în alcool și se lasă 4-5 zile. Se face apoi un decoct concentrat de frunze de lămâioară (100 g la 1 litru de apă), și se toarnă peste plantele puse la macerat. Se mai lasă 10 ore, apoi se strecoară. Loțiunea obținută se folosește zilnic, la fricționarea pielii capului.

Brusturele este unul din cele mai populare plante utilizate pentru sănătatea părului și scalpului. Frunzele și rădăcinile de brusture încetinesc căderea părului și elimină mătreața sau peliculele.

Semințele, frunzele și florile de condurul-doamnei sunt extrem de eficiente pentru oprirea căderii părului.

Frunzele de lămâioară sunt un tonifiant foarte bun pentru păr și un antiseptic excelent. Este cea mai bună opțiune pentru clătirea părului după spălare.

Cuișoarele ajută la îndesirea părului, previn căderea părului și au de asemenea proprietăți antiseptice.

Atunci când lucrăm cu plante și remedii naturiste, trebuie să avem răbdare, deoarece efectul apare după mai multe utilizări. Nu vă descurajați după prima folosire a acestei loțiuni.

De multe ori, căderea părului este un simptom al lipsei de fier sau al anemiei. Din acest motiv, este bine ca pe lângă îngrijirea părului cu plante, să se facă o cură cu suplimente de fier (la sfatul medicului), sau să se introducă în alimentație mai multe alimente bogate în acest mineral.

Sursă articol: “500 de Rețete Naturale Pentru Sănătate și Frumusețe”, Dr. Marc Bosquet

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

1 comentariu

  1. Ai gasit licoarea !

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.