Un remediu fabulos pentru RIDURI, pe care îl poți bea!
Pe măsură ce anii trec, pielea noastră începe să se schimbe, să se încrețească, să devină mai ștearsă și mai lipsită de viață. Acest lucru le determină pe femei să investească în tot felul de creme anti-rid și loțiuni scumpe, care deși conțin unele ingrediente utile, au și foarte multe substanțe dăunătoare.
Ridurile pot fi estompate nu doar cu ajutorul cremelor, ci și prin consumul unor alimente bogate în vitamina C, care acționează dinspre interior spre exterior. Propunerea noastră este una foarte savuroasă. Sucul prezentat mai jos vine cu mult mai multe beneficii pentru sănătatea corpului.
Suc de fructe anti-rid – rețetă
Deși cremele cu Vitamina C sunt foarte bune pentru piele, organismul nostru va fi mult mai satisfăcut dacă-i vom furniza un tip de Vitamina C reală, din alimente. Ingredientele folosite la această rețetă sunt cele mai bune surse de Vitamina C.
Ingrediente
• 3 portocale
• 1 kiwi
• ½ ananas
• 1 bucățică de rădăcină de ghimbir
• 1 ardei roșu iute
Preparare
Prepararea sucurilor proaspete din fructe și legume necesită puțin efort, însă tocmai acest lucru face diferența. Pentru a obține un lucru de calitate, trebuie să investim timp și răbdare.
Suntem mult prea grăbiți, și nu ne permitem să alocăm suficient timp pentru a ne îngriji cum se cuvine de sănătatea noastră, drept care preferăm să cumpărăm totul și să le facem pe toate pe fugă.
Dacă nu aveți un storcător de fructe prin care să extrageți sucul, puneți toate ingredientele într-un robot sau blender, și consumați sucul gros obținut. Acesta este mult mai bogat în fibre decât sucul strecurat, și este mult mai ușor de digerat și absorbit.
La această rețetă se poate adăuga și 1 morcov, care conține Vitamina A, un alt antioxidant extraordinar pentru sănătatea pielii și prevenirea ridurilor.
♣ Efecte
Acest suc este foarte bogat în Vitamina C, un antioxidant care ajută la producerea de colagen, un ingredient incorporat în toate produsele de îngrijire a pielii. Colagenul este acel compus care menține pielea fermă, elastică și tânără.
Pe măsură ce îmbătrânim, pielea începe să se lase, astfel încât avem nevoie de mai mult colagen.
Vitamina C ajută de asemenea la detoxifierea și îmbunătățirea statusului imun al corpului pentru a lupta mai eficient împotriva bolilor.
Un alt beneficiu surprinzător este că Vitamina C ajută la menținerea echilibrului florei bacteriene intestinale, îmbunătățind astfel digestia și starea generală de sănătate.
Conform Asociației Americane de Optometrie, Vitamina C îmbunătățește vederea și reduce riscul de cataractă nucleară. 500 mg de Vitamina C pe zi poate încetini progresia degenerescenței maculare datorate vârstei cu 25%, și pierderea acuității vizuale cu 19% la persoanele cu risc mare. Consumul a 2-4 căni de suc de portocale pe zi ne oferă necesarul de Vitamina C.
Femeile care își vor face un obicei din a prepara și bea acest suc, vor trece mult mai ușor prin disconfortul perioadei menstruale. Studiile au arătat că Vitamina C ajută la reducerea simptomelor sindromului premenstrual: balonare, oboseală, umflarea sânilor și sângerările abundente.