Castravetele face tenul catifelat – o rețeta dr. Doru Laza

Toate femeile își doresc un ten curat, neted, fără coșuri și pete sau puncte inestetice. De multe ori, cele mai bune remedii pentru problemele tenului se află în bucătărie!

Există numeroase alimente înzestrate cu proprietăți hidratante, emoliente, antibacteriene și anti-îmbătrânire, pe care le putem folosi în scop cosmetic.

Castravetele face tenul catifelat

Castravetele face tenul catifelat: Freepik.com

Compușii din castravete hidratează și hrănesc pielea 

Castravetele este unul din cele mai bune ingrediente pentru ten. Are efect hidratante și nutritive, răcoritoare și calmante.

Conține diverse minerale, vitamine, precum și aminoacizi care îmbunătățesc sănătatea și aspectul pielii.

Este o sursă bună de vitamina C, magneziu, potasiu și siliciu. Acești nutrienți reduc aspectul de ten umflat, diminuează excesul de sebum și combat îmbătrânirea prematură a pielii.

Beneficiile castravetelui pentru piele și ten

Castravetele reduce inflamația, face pielea mai luminoasă și stimulează creșterea de noi celule.

Aplicat cu regularitate, ajută la estomparea cercurilor negre de sub ochi și a punctelor negre de pe ten.

Strânge porii, reduce semnele de îmbătrânire, reduce roșeața, calmează arsurile solare și curăță pielea.

Este un ingredient util pentru persoanele predispuse la acnee sau cu tenul uscat și iritat. Totodată, facilitează vindecarea cicatricelor sau a semnelor lăsate de coșuri.

Cercetătorii vorbesc despre efectele tonice, hemostatice și hidratante ale castraveților. Sucul proaspăt hrănește pielea și atenuează iritațiile, roșeața și inflamația. Castravetele relaxează și ameliorează durerile provocate de arsurile solare.

Tinctură de castraveți pentru ten catifelat – rețetă

Spălați câțiva castraveți verzi și lăsați-i la înmuiat în apă cu bicarbonat pentru 5-10 minute. Clătiți-i cu apă curată și ștergeți-i bine pentru a nu mai avea deloc apă pe ei.

Tăiați castraveții cubulețe mici și puneți-i într-un borcan. Umpleți borcanul pe jumătate cu castraveți.

Turnați peste ei alcool de 50 de grade Celsius și amestecați. Puneți capacul și lăsați borcanul să stea într-un loc călduros sau însorit timp de 2 săptămâni.

După ce a trecut perioada de macerare, strecurați alcoolul. Castraveții rămași după filtrare se aruncă.

Tinctura rezultată se depozitează într-o sticlă închisă la culoare. Se aplică pe ten sub formă de badijonări, de 2 ori pe zi.

Articole similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte remedii sau rețete pentru ten, pe care le puteți încerca:

Nu aruncați cojile de castravete – ajută în constipație, protejează ochii și oasele
Cura cu suc de castravete – pentru detoxifiere, pietre la rinichi, gută, obezitate, diabet și cosmetică
Salată cu ton, castravete și nuci – benefică pentru imunitate, inimă, creier
Supă rece de castravete și iaurt (rețetă + beneficii extraordinare)

Surse articol:

1. Dr. Doru Laza, Pentru menținerea tenului catifelat curat, Îndreptar Profilactic și Terapeutic de Medicină Naturistă, Editura Păzitorul Adevărului, Editția a -2-a, 2000, p. 253
2. Lauren Petrullo, 10 cucumber benefits for skin, Asian Beauty Essentials: https://asianbeautyessentials.com/blogs/the-idol-beauty-blog/cucumber-benetits-for-skin
3. Mukherjee PK, Nema NK, Maity N, Sarkar BK. Phytochemical and therapeutic potential of cucumber. Fitoterapia. 2013 Jan;84:227-36. doi: 10.1016/j.fitote.2012.10.003. Epub 2012 Oct 23. PMID: 23098877.

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.