Cremă de față cu morcov – dă tinerețe și strălucire tenului

Aveți nevoie doar de 2 ingrediente pentru a prepara această cremă minunată pentru ten!

Primul este morcovul, iar al doilea component este gelul de aloe vera. Așadar, produsul obținut în final este 100% natural.

Crema de morcov pentru ten

Crema de morcov pentru ten

Morcovul conține vitamine și antioxidanți care susțin sănătatea și tinerețea pielii

Cu toții știm cât de sănătos este morcovul. Bogat în vitamine și antioxidanți, susține nu doar sănătatea internă, ci și pe cea a pielii.

Carotenoidele, vitaminele A, C și E se numără printre nutrienții cei mai importanți pentru îngrijirea și protejarea pielii.

100 de grame de morcov crud oferă 557% din doza zilnică de vitamina A și 10% din doza necesară de vitamina C.

Vitamina C ajută la producția de colagen – proteina care dă pielii elasticitatea și rezistența necesare.

În plus, protejează împotriva daunelor radicalilor liberi.

Cantitatea de vitamina C este mai mare în coajă.

Citește și – Cremă de ovăz pentru ten sensibil, înroșit, iritat sau uscat

Beta-carotenul este un antioxidant puternic care combate radicalii liberi.

Acesta ajută la menținerea integrității pielii. Are efecte fotoprotectoare.

Studiile au arătat că protejează împotriva razelor ultraviolete și îmbunătățește aspectul pielii.

Morcovul susține creșterea și dezvoltarea. Totodată, îmbunătățește vederea și protejează împotriva cancerului.

Beneficiile sale pot fi accesate atât prin consum intern, cât și prin aplicare externă.

Cremă de față cu morcov – rețetă

Ingrediente

  • 2 morcovi mari
  • 4 linguri de gel de aloe vera

Mod de preparare

Morcovii se spală bine, apoi se decojesc. Se dau prin răzătoarea cu găuri mici.

Se pun într-o tavă așternută cu hârtie de copt. Se răsfirează într-un singur strat.

Se introduce tava în cuptor și se lasă la foc mic până când morcovul ras se usucă complet.

Morcovul uscat se pune într-un borcan. Peste el se toarnă ulei de măsline sau un alt tip de ulei bun pentru pielea dvs.

Uleiul trebuie să acopere morcovul. Se pune capacul și se lasă la infuzat minim 24 de ore.

Citește și – Roșeața tenului (cuperoza) – 6 remedii naturale eficiente

Uleiul se strecoară și se pune într-un borcănel de sticlă. Se păstrează într-un loc răcoros și întunecos.

Pentru finalizarea cremei, puneți 4 linguri de gel de aloe vera într-un bol.

Adăugați 2 linguri de ulei de morcov și amestecați cu un tel mic sau cu mixerul.

Bateți bine ingredientele, până rezultă o cremă fină, pufoasă.

Crema de morcov poate fi aplicată atât pe față, cât și pe alte zone ale corpului.

Are o culoare portocalie foarte intensă și captivantă.

Biologul român Eugen Giurgiu recomandă sucul de morcov în tratarea rănilor, deoarece accelerează cicatrizarea.

Reduce aspectul ridurilor dacă este combinat cu ulei de grâu încolțit și miere.

Este bun și pentru tenul gras.

Morcovul dă tenului un aspect radiant și tânăr.

Citește și – Sucul de măsline – secretul tenului fără riduri al grecoaicelor

Surse articol:

1. Aroma Talks, DIY Carrot Cream for Glowing Skin, Homemade Carrot Cream: https://www.youtube.com/watch?v=MD5ldbArJgY&ab_channel=AromaTalks
2. Eugen Giurgiu, Morcovul, Cele mai folosite 17 plante pentru vindecare, Editura Meteor Press, 2019, pp. 111-119
3. Silke K. Schagen, Vasiliki A. Zampeli, Evgenia Makrantonaki, and Christos C. Zouboulis, Discovering the link between nutrition and skin aging, Dermatoendocrinol. 2012 Jul 1; 4(3): 298–307> https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3583891/
4. Carrots Nutrition Facts: https://www.nutrition-and-you.com/carrots.html
5. Lizzie Streit, Katherine Marengo, 8 Impressive Benefits of Carrot Juice, Healthline: https://www.healthline.com/nutrition/carrot-juice-benefits#6.-May-improve-skin-health

 

 

 

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.