CREMĂ pentru TEN uscat și sensibil, din 3 ingrediente comestibile (video)
Persoanele cu pielea sensibilă, predispusă mereu la uscare pot întâmpina mari probleme atât în sezonul rece, cât și în cel cald.
Expunerea la frig, la aerul uscat, la vânt, la temperaturi scăzute sau la caniculă poate agrava integritatea pielii sensibile.
Dacă petreceți mult timp afară sau mergeți mult pe jos zilnic, aveți nevoie de mai multă protecție pentru pielea feței și a mâinilor.
Cremele din comerț sunt extrem de costisitoare și pline de chimicale. Chiar și produsele care proclamate a fi „naturale” conțin substanțe toxice, sau ingrediente care dau „dependență”, în sensul că după încetarea folosirii lor, pielea începe să se deterioreze vizibil.
Nu ne mai rămâne decât o singură soluție: să ne preparăm singuri propria cremă în casă, din ingrediente naturale. Rețeta pe care v-o prezentăm mai jos este deosebit de simplă. Conține doar 3 ingrediente, cu efecte protectoare și emoliente asupra pielii datorită conținutului bogat în antioxidanți și grăsimi bune.
Uleiul de măsline extra-virgin este unul din ingredientele de bază din produsele naturale pentru pielea uscată. Conține compuși antioxidanți care repară pielea uscată, iritată sau inflamată. Mai mult decât atât, aceștia protejează pielea împotriva ridurilor și a petelor solare.
Uleiul de cocos este considerat un remediu miraculos pentru piele. Are numeroase utilizări, fiind deosebit de util în tratarea pielii iritate, sensibile, uscate, inclusiv a mătreții.
Este atât de versatil încât poate fi folosit inclusiv pentru prepararea de paste de dinți, deodorante, loțiuni de corp sau creme cu efecte terapeutice.
Untul de cacao pare un ingredient mai sofisticat. Acesta ajută la păstrarea umezelii în piele și la o hidratare profundă a pielii, prevenind uscarea ei. Este benefic pentru persoanele care suferă de eczeme sau dermatită.
ingrediente
• 1 lingură de ulei de cocos
• 2 linguri de unt de cacao
• ½ lingură de ulei de măsline (de gălbenele sau de migdale)
Preparare
Rețeta este mult mai simplă decât v-ați putea imagina. Puneți toate ingredientele într-un bol de sticlă. Umpleți un ibric pe trei sferturi cu apă și puneți-le pe foc. Așezați bolul pe gura ibricului (trebuie să se potrivească perfect) și amestecați din când în când.
Lăsați amestecul la bain-marie până se topește și devine complet lichid.
Luați apoi bolul de pe ibric și turnați soluția uleioasă într-un borcănel de sticlă sau într-o cutie. Lăsați compoziția să stea la temperatura camerei 24 de ore să se întărească.
Uleiul de cocos și untul de cacao au tendința de a se solidifica la temperaturi mici și să se topească la temperaturi mari și la atingerea pielii.
Păstrați crema în cameră iarna, iar vara la frigider, pentru a se menține solidă.
În mod surprinzător, această cantitate mică de cremă ajunge o perioadă mare de timp, datorită faptului că devine uleioasă când o întindeți pe piele. Este așadar foarte economică.
Se ia puțină cremă pe deget, se aplică pe piele și se masează ușor până pătrunde complet în piele. Dacă este prea tare, se freacă ușor în palme să se înmoaie.
Uleiul de cocos se absoarbe complet în piele. Untul de cacao lasă în urmă un luciu subtil, frumos.
Poate fi folosită pentru ten, seara și dimineața, pentru mâini, pentru călcâie, coate, scalp, frunte sau alte zone ale corpului în care pielea este foarte uscată sau chiar descuamată.
Rețeta video:
Sursă: Beauty Tips for Her, Homemade Face Cream for Dry, Sensitive Skin: https://beautytips4her.com/homemade-face-cream-for-dry-sensitive-skin-enjoy-summer-to-its-fullest/
La farmacie si la plafar.