Mănăstirea Turnu și Chiliile Săpate în Piatră

Pe malul stâng al Oltului, sub Muntele Cozia, se află Mănăstirea Turnu, situată pe teritoriul orașului stațiune Călimănești. 

Inclus pe lista monumentelor istorice din județul Vâlcea, complexul Mănăstirii Turnu atrage anual, mii de credincioși.

De ce Mănăstirea Turnu?

Datorită turnului masiv, de pe stânca numită ”Piscul lui Teofil”. A fost construit în secolul al doilea de legiunile romane din castrul ”Arutela”, ajuns, în prezent, în stadiul de ruine, încă vizibil în Poiana Bivolari, mai jos de actuala hidrocentrală.

Turnul avea să cunoască, de-a lungul timpului, mai multe denumiri, aici fiind amintite ”Schitul de după turn”, ”Schitul Turnu” și, în cele din urmă, ”Mănăstirea Turnu”.

Chiliile săpate în stâncă

Conform legendelor locului, istoria locașului își are începutul prin secolul 15-16, pe când câțiva călugări de la Mănăstirea Cozia decid să se retragă aici, trăind într-o sărăcie la limită.

Adăposturi le-au fost colibele, casele de lemn sau chiliile săpate în stâncă. Dintre cei mai renumiți sihaștri retrași aici au fost pustnicii Daniil și Misail, ale căror chilii săpate în piatră pot fi admirate și în prezent.

Și cum numărul sihaştrilor crescuse considerabil pe la jumătatea secolului al 16-lea, ieroschimonahul Misail ridică aici și o mică biserică din lemn, cunoscută sub denumirea de ”Schitul Turnu”.

Biserica din lemn este înlocuită cu una din piatră și cărămidă

În 1676, episcopul Râmnicului, egumenul cozian Varlaam se îngrijește în mod deosebit de pustnicii de la Turnu, urmând ca după declararea sa ca mitropolit al Țării Românești, acesta să construiască o frumoasă bisericuță din piatră și cărămidă, pe vechea temelie a bisericii de lemn, construită inițial, de pustnicul Misail.

Sub ea au fost așezate moaștele cuvioșilor Daniil și Misail, prin aceasta, bisericuța devenind o așezare monahală statornică.

Reședința de vară la Turnu

Modernizarea cailor de acces îl determină pe episcopul Gherasim Timus al Argeşului să ridice o reședință de vară la Turnu.

Totul avea să se întâmple între anii 1893-1901, perioadă în care este construită o clădire cu dublă funcționalitate, dispunând de o biserică generoasă ca dimensiuni, o trapeză și camere de locuit.

Hramul bisericii devine și hramul principal al mănăstirii, și anume, ”Schimbarea la Față” (6 august). Cei sosiți aici vor observa forma pătrată a edificiului, etajată, cu două nivele, care constau în parter și etaj.

Aici, fiecare nivel dispune de o biserică în care sunt ținute slujbe separate, de preoți diferiți. Este urmată de o cupolă centrală, ce oferă acces pe scările exterioare construite pe fațada din sud.

Cu prilejul sfințirii noilor edificii, schitul este ridicat la rang de mănăstire canonică, la data de 28 octombrie 1901.

Un incendiu izbucnit dintr-o sobă distruge, într-o singură oră, cinci corpuri de case, două șoproane, trapeze veche, clopotnița, turla de la biserica mică, tâmpla cu icoanele și candelele, precum și pictura interioară, care este grav afectată.

Întreg ansamblul a fost refăcut în anul 1933, biserica mai mică purtând hramul ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”.

În apropierea acesteia, pelerinii pot admira numeroase chilii săpate în piatră, în incintă aflându-se două peșteri, unde pustnicii au ales să se izoleze de întreaga lume.