A doua mare stațiune a litoralului românesc, Stațiunea Eforie Nord este situată la 14 kilometri sud de Constanța, între Lacul Techirghiol și Marea Neagră.

Stațiunea este poziționată pe drumul de legătură cu orașul Mangalia. A fost înființată în 1894, odată cu ridicarea sanatoriului balneoclimateric.
Aici, la stațiunea balneoclimaterică Eforie Nord, s-a reușit îmbinarea turismului recreativ cu cel de tratament, rezultatul final fiind o destinație plăcută în orice perioadă a anului.
Plaja, inima stațiunii
Cu o lungime de trei kilometri și o lățime cuprinsă între 20 și 100 metri, plaja stațiunii reprezintă pulsul zonei.

În partea de nord a stațiunii, unde plaja este mai îngustă, se înalță faleza, preferată ca loc de plimbare. Legătura dintre acestea este făcută prin intermediul unor scări din piatră amenajate. Pe alocuri, faleza atinge înălțimea de 25 de metri, oferind turiștilor o impresionantă priveliște spre Marea Neagră.
În sudul stațiunii, accesul către plajă se face direct, pe toată întinderea acesteia intrarea în apă făcându-se lin. Aici, nisipul are o granulație mai mare decât cel din Constanța și Mamaia, însă acest fapt nu îi împiedică pe noii sosiți de a se relaxa așa cum se cuvine.

Important de menționat este și faptul că o parte din plaja stațiunii este amenajată cu șezlonguri, umbrele și beach-baruri, o adevărată încântare pentru oaspeții zonei.
Stațiune balneoclimaterică permanentă
În Stațiunea balneoclimaterică turiștii se pot bucura de efectele benefice ale factorilor naturali ai zonei, în cadrul clinicilor balneoclimaterice.
Aici, bazele de tratament funcționează pe tot parcursul anului, acestea atrăgând suferinzii de boli ale sistemului nervos periferic, tratând totodată afecțiuni reumatismale, tulburări de circulație, obezitate, afecțiuni respiratorii, rahitism sau sterilitate.

În cadrul bazelor de tratament din stațiune se pot realiza proceduri de întreținere și înfrumusețare, prin folosirea celor mai renumite produse profesionale.
Infrastructură diversificată
La Eforie Nord, cei sosiți vor descoperi o stațiune ce beneficiază de infrastructură diversificată. De aici nu lipsesc terenurile de sport și piscinele, care, în majoritatea cazurilor, reprezintă o atracție principală a zonei.
Aici, turiştilor le sunt puse la dispoziție multiple posibilități de agrement, printre acestea fiind incluse restaurantele, barurile, terasele, ca de altfel, și discotecile în aer liber.

Ceea ce face ca Eforie Nord să se numere printre destinațiile ideale de vacanță stă în multitudinea de hoteluri, moteluri, zone de camping și pensiuni.
Relaxare și distracție la Eforie Nord
Pe lângă orele petrecute la plajă, la Eforie Nord există multiple posibilități de distracție și relaxare. Terenuri de sport și de minigolf, locuri de joacă pentru copii, săli de billiard, baze de agrement, piscine, Teatru de vară, și multe altele, stau la dispoziția vizitatorului.

Mai mult decât atât, iubitorii sporturilor nautice au posibilitatea de a închiria valiere, precum și alte ambarcațiuni. În stațiunea balneoclimaterică se află și primul port privat de agrement din România, unde se pot lua lecții de scufundări.
Turiștii sosiți în zonă pot profita la maximum de complexul de magazine și bazaruri, prezente atât în zona falezei, cât și în centru. De aici pot fi achiziționate accesorii și produse pentru plajă, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, precum și suveniruri, care pot fi păstrate sau dăruite celor dragi.