Mănăstirea Ciolanu, loc pentru destindere și rugăciune

Cei ajunși în regiunea județului Buzău, au ocazia de a vizita Mănăstirea Ciolanu, un deosebit ansamblu monahal  de călugări ortodocși.

1024px-Ciolanu
Manastirea Ciolanu

Localizare

Mănăstirea Ciolanu este situată în județul Buzău, în apropierea Taberei de Sculptură de la Măgura, pe versantul sudic al dealului Ciolanul.

Singura mănăstire atestată documentar a Buzăului

Lăcașul sfânt este singurul din Buzău atestat documentar încă din secolul al 16-lea. Conform tradiției, ctitorul mănăstirii ar fi fost Doamna Neaga, refugiată aici cu cei cinci copii ai săi, în timpul unei invazii, în 1590, în timp ce alte izvoare indică drept ctitori pe boierii Dumitru Ciolanu, originar din Transilvania, Radu și Dragomir Sorescu din Verneşti, în anul 1568.

Ansamblul monahal

Ansamblul monahal îmbrățișează două biserici, situată la o distanță de o sută de metri între ele. Conform cercetărilor arheologice realizate în anii 1970, biserică veche datează din a doua jumătate a secolului al 16-lea, purtând hramul ”Sfântul Gheorghe”.

535c21a70ccb3
Manastirea Ciolanu

Construită în 1828, biserica nouă poartă hramul ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, în interiorul acesteia găsindu-se icoane realizate de pictorul Gheorghe Tattarescu, în 1886, precum și obiecte de cult și veșminte religioase.

Denumirea mănăstirii

Se spune că numele de ”Ciolanu” este inspirat din de la oasele sihaştrilor descoperite în poiană de pe care mănăstirea veghează Dealul Ciolanu. Se pare că în trecut, locul a reprezentat un important refugiu pentru călugării care au reușit să scape din Bizanțul ocupat de turci, în secolul al 15-lea.

646x404
Curtea interioara a manastirii

Tot aici, la Ciolanu, se găsesc oseminte aduse din Grecia, care datează în jurul anului 1830, și care aparțin Sfinților Gheorghe, Haralambie, Pantelimon, Mercurie, Parascheva, Trifon, Eftimie, Ignatie, Neofit și Acachie. Moaștele se află într-o raclă, în biserica mare, continuând să ocrotească mănăstirea Ciolanu.

Administrarea mănăstirii

Conform obiceiului epocii, în secolul al 17-lea, lăcașul sfânt a fost închinat, beneficiarul acțiunii fiind Iavra Rusicon din Grecia. Proasta administrare a făcut ca mănăstirea să nu întâlnească vremuri însorite, soarta acesteia începând să se schimbe începând cu anul 1763.

Strălucirea spirituală pierdută în timp a fost redată ansamblului monahal prin intermediul Sfântului vasile, de la Poiana Mărului. Acesta decide să aducă 12 monahi munteni și moldoveni, număr considerat ideal pentru formarea unei obște monahale unite și puternice.

38119849
Curte interioara

După 1766, Ciolanu dispare preț de un secol din scriptele istoriei scrise,în 1825 Episcopul Chesarie al Buzăului începând ridicarea bisericii mari, ce avea să poarte hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Din acel moment și până în anul 1859, aici au existat între 80 și 100 de viețuitori, printre aceștia unii extrem de renumiți. Este vorba despre compozitorul de muzică psaltică, Varlaam Protosinghelul, îngropat în cimitirul mănăstirii, Gherontie Schimonahul, cunoscut pentru culegerea manuscriselor cu texte patristice, părintele Stăniloaie, părintele Dometie Manolache și arhim. Neofit Smărăndoiu.

Atracțiile zonei

În imediata apropiere a mănăstirii, chiar pe terenurile acesteia, se află Tabăra de Sculptură de la Măgura, la 25 de kilometri de lăcaș aflându-se Stațiunea Sărata Monteoru, care își așteaptă vizitatorii cu brațele deschise.

Statiunea-Sarata-Monteoru-Buzau-strand
Statiunea Sarata Monteoru

Una dintre principalele atracții ale zonei constă în superbele peisaje din împrejurimile ansamblului monahal, devenite locuri ideale pentru destindere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *