Relaxare și tratament în stațiunea balneo-climaterică Balvanyos
Deschisă pe tot parcursul anului, stațiunea balneo-climaterică Balvanyos se găsește la o altitudine de 820-950 metri, fiind situată în Munții Bodoc, județul Covasna, Transilvania.
Stațiunea situată în apropierea orașului Sfântul Gheorghe dispune de un potențial semnificativ, fiind recomandată persoanelor în căutare de tratament, refacere și relaxare.
Factorii naturali de cură reprezintă punctele forte ale stațiunii, astfel că regiunea nu duce lipsă de ape minerale sulfuroase, carbogazoase, feruginoase, calcice, hipotome și celebrele mofete, cunoscute publicului ca acele băi uscate cu gaz.
Activitate vulcanică intensă
Aerul ozonat, liniștea și peisajul încântător fac din stațiunea Balvanyos destinația perfectă de vacanță, indiferent de sezon.
La sfârșitul pliocenului și începutul cuaternarului, zona situată în curbura Munților Carpați a avut o activitate vulcanică intensă, datorată poziției sale pe falia vulcanică a Carpaților Orientali. În prezent, vulcanii sunt stinși, ultimele erupţii având loc la sfârșitul secolului al 18-lea, în urmă rămânând emanațiile de gaze vulcanice.
Prezența izvoarelor cu ape minerale se explică prin ieșirea la suprafață a pânzei de apa freatice, în urma existenței rocilor vulcanice, emanațiilor de dioxid de carbon și hidrogen sulfurat, apa și gazele din zonă beneficiind de o radioactivitate naturală ridicată.
Băile Balvanyos prezente astăzi s-au format prin trei colonii de băi vechi, separate, și anume, Puturoasa de la Torja, Băile Csiszar și Băile de la Varpad.
În exploatare se află doar zona situată la limită comunei Turia, cunoscută publicului ca stațiunea balneo-climaterică Băile Balvanyos.
Resurse de tratament inepuizabile
Cu excelente condiții de odihnă și tratament, stațiunea reprezintă un important punct turistic în țară. În ceea ce privește resursele de tratament, acestea se găsesc în apele minerale clorurate, calcice, sodice, carbogazoase, feruginoase și hipotone.
Mofetele amenajate, precum și bioclimatul tonic, sedativ, ideal pentru menținerea sănătății, reprezintă un alt punct forte al zonei.
Afecțiuni ce se pot trata în stațiunea Balvanyos sunt cele precum hipertensiune arterială, insuficiență mitrală și aortică compensată, varice, arteriopatii periferice prin arteroscleroză, boli reumatismale degenerative și articulare, nevroză astenică, boli profesionale și dereglări stomacale și intestinale.
Modalități de tratamente
În stațiunea Balvanyos, posibilitățile de tratare ale afecțiunilor sunt multiple, începând de la mofete, electroterapie, aerosoli, termoterapie (împachetări cu parafină), kinetoterapie, aerohelioterapie, băi garbogazoase, gimnastică medicală, masaj subacvatic, și nu în ultimul rând, gimnastică medicală de întreținere.
Important de menționat este și faptul că aceste tratamente nu sunt recomandate persoanelor cu tumori maligne, boli psihice, boli infecto-contagioase, boli de natură tuberculoasă sau femeilor însărcinate peste trei luni.
Potențial turistic deosebit
Cu un potențial turistic important, Băile Balvanyos oferă vizitatorilor diferite modalități de petrecere a timpului liber, una dintre acestea fiind peșterile săpate în roca vulcanică a dealului Pucioasa (Puturosul). Cavitățile au rezultat în urma exploatării sulfului, peștera ”Puturoasa” de la Turia fiind și cea mai mare mofetă naturală din Europa.
În apropierea peșterii Gylkos, turiștii pot face cunoștință cu Cimitirul Păsărilor, o galerie surpată a unei mine de sulf, în care concentraţia gazului extrem de ridicată face ca păsările care zboară razant prin zonă, sau chiar animalele, să cadă aici, rămânând fără viață.
Alte obiective turistice interesante sunt Mlaștina Buffogo, cu ape ce adăpostesc specii de plante foarte rare, Cetatea Balvanyos, în care strămoșii aduceau sacrificii idolilor păgâni și Lacul ”Sfânta Ana”, de origine vulcanică, unic în Europa, situat la doar 10 kilometri de stațiune.
Căi de acces
București-Brașov (E60)-Miercurea Ciuc (DN12), ramificație în comuna Bixad (17 kilometri); Bacău-Târgul Secuiesc, ramificație spre Balvanyos (24 kilometri).