”Pietrele Fetei”, cătunul de pe tărâmul uriașilor

În satul Neculele, comuna Vintileasca, se află un adevărat tărâm de poveste, un loc în care legenda Pietrelor Fetei continuă să fie purtată din moși-strămoși.

vintileasca-peisaj-3
Comuna Vintileasca

Oricine vizitează comuna Vintileasca, va fi întâmpinat de un peisaj mirific, sălbatic, în care omul pare că nu și-ar fi pus deloc amprenta.

Despre peisajele vii de la Vintileasca se spune că reprezintă cel mai bun remediu pentru cei care doresc să lase în urmă aglomerația urbană și să se refugieze în mijlocul naturii, într-un loc în care poveștile prind glas.

O comună legendară

Comuna situată la 70 de kilometri de Focșani îmbie la visare, datorită peisajului spectaculos, caracterizat prin brazii înalți, susurul pârâielor care coboară din munți, precum și datorită celor mai iscusiți naratori, care introduc vizitatorul într-o lume fantastică.

111718693
Pietrele Fetei

Pietrele Fetei, cătunul care, în prezent, se află în componenţa satului Neculele, își trage denumirea de la cele două stânci de forme aproximativ sferice, desprinse din Muntele  Piatra Neculei.

Legenda acestor roci este redată de Alexandru Vlahuță, într-un mod magistral, în România Pitorească.

De satul Neculele este legată și o legendă, denumirea acestuia fiind inspirată din numele unui cioban. Legenda spune că ciobanul Necula s-ar fi așezat cu oile pe aceste meleaguri, de pe vremea lui Ștefan cel Mare. De altfel, Neculele este și cea mai veche așezare din zonă, satul fiind atestat documentar în a doua jumătate a secolului al 16-lea. Un loc așadar legendar, încărcat de farmec și mister.

Legenda Pietrelor Fetei

Despre legenda Pietrelor Fetei poate povesti orice localnic.

60953931
Pietrele Fetei

Ceea ce aparent par doar simple roci de eroziune, numite de către geologi ‘’Klippe’’, stâncile abrupte se bucură de o legendă, transmisă din generație în generație în comuna Vintileasca.

Pe dealul cu același nume zac de o bună perioadă de timp, două pietre uriașe. Oamenii locului spun pe acestea meleaguri își duceau existența uriașii.

Conform legendei, copiii acestora se urcau pe Muntele Piatra, de unde se luau la întrecere în aruncarea la cea mai mare depărtare a pietrelor. Cel care a aruncat primul piatra a fost băiatul, urmat de fată, care a reușit să ducă roca mai departe ca fratele său.

111718697
Pietrele Fetei

De supărare, acesta ia o sabie și taie piatra în două. De teama de a nu îi crăpa și ei piatra, fata s-a așezat în genunchi, cuprinzând stânca în brațe. Bătrânii spun că și în prezent pot fi observate urmele genunchilor fetei pe piatră.

111718694
Pietrele Fetei

De vizitat în zonă

Cei care ajung până la Pietrele Fetei, pot vizita și Schitul Muntioru, care poate fi găsit la o altitudine de 1300 de metri.

46_big
Schitul Muntioru

Drumul până la lăcașul sfânt este unul incredibil, trecându-se printr-o minunată pădure de brad, pe un platou desprins parcă din lumea fantastică a Poienii Muntioru. Aceasta se suprapune peste o fâneață împădurită, care impresionează prin prezența speciilor de orhidee.

Muntioru1
Schitul Muntioru

Aici, vegetația ierboasă abundentă, ca de altfel, și arboretul din vecinătate, frecventate de speciile de ungulate și carnivore mari, fac din această zonă arie protejată, inclusă în ”Rețeaua Ecologică Locală pentru Protecția Carnivorelor Mari” din Vrancea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *