Izvorul Părintelui Arsenie Boca – sfântul neîncoronat al Ardealului

La aproximativ 2 kilometri depărtare de Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, se găsește un izvor cu apă sfințită, considerat unul dintre cele mai importante locuri de reculegere duhovnicească. Izvorul Părintelui Arsenie Boca, căci despre el este vorba, situat în Stațiunea Climaterică Sâmbăta, județul Brașov, se găsește în lateralul drumului forestier ce înconjoară mănăstirea. 

Izvorul Parintelui Arsenie Boca

Izvorul Parintelui Arsenie Boca

Descrierea izvorului

Au trecut 24 de ani de la moartea Părintelui Arsenie Boca, însă, în sufletul credincioșilor, sfântul neîncoronat al Ardealului, așa cum mai este numit unul dintre cei mai iubiți români, este încă viu. Lângă izvorul părintelui sunt gravate în piatră cuvintele: ‘’Cine va bea din apa pe care Eu i-o voi da, nu va mai înseta în veci, căci se va face în el izvor de apă curgătoare, pentru viață vesnică”.

Arsenie Boca

Arsenie Boca

În perioada 1940-1948, Părintele Arsenie Boca a viețuit în Mănăstirea Brâncoveanu, tot în această perioadă de timp amenajându-se și locul numit pe atunci ‘’La Izvor’’, cunoscut, în prezent, ca ‘’Izvorul Părintelui Arsenie Boca’’. Pe tot parcursul perioadei în care părintele a binecuvântat locul cu prezența sa, curtea mănăstirii, cât și zona în care se află izvorul, deveneau unele neîncăpătoare, fiind populate de credincioșii cu frică de Dumnezeu, dornici de miluire și de a afla cât mai multe din învățăturile acestuia.

Mormantul Parintelui Arsenie Boca

În imediata apropiere a izvorului, cei sosiți aici pot observa o frumoasă troiță, lângă care se află statuile a două căprioare lucrate din ceramică, despre care se spune, că după moartea părintelui, mormântul de la Mănăstirea Prislop, unde zace corpul neînsuflețit al duhovnicului român, era adesea vizitat de cele două căprioare, veghind parcă, ca doi îngeri, întregul așezământ.

Despre Părintele Arsenie Boca

Personalitatea puternică a părintelui, care, de altfel, atrăgea mii de credincioși, nu i-a adus doar momente plăcute în viață. Credința puternică a duhovnicului a făcut ca încă din anul 1950, acesta să fie supus întemnițărilor, interogatoriilor și anchetelor.

pr-arsenie-boca

Parintele Arsenie Boca (1910-1989)

Părintele Arsenie Boca a fost unul dintre martirii gulagului comunist, fiind totodată închis în nenumărate locuri, ca Securitatea din Brașov, urmând ca apoi să fie mutat la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și Oradea. Toate aceste piedici nu au ținut însă la distanță încrederea numeroșilor credincioși, în sufletul cărora părintele a fost ridicat la rangul de sfânt, învățăturile sale încă reprezentând adevărate lecții de viață pentru majoritatea creștinilor.

Drumul spre Izvor

La izvor se ajunge de la Academia Sâmbăta, urmându-se pe drumul forestier către Vistișoara, pe marginea pădurii. Alături de un peisaj deosebit, despre apa izvorului se spune că are proprietăți tămăduitoare, liniștea sufletească răsplătind din plin oboseala turistului care decide să se aventureze către sfântul loc.

Manastirea-Sambata-de-Sus-si-Izvorul-Parintelui-Arsenie-Boca_0018

La Izvorul Parintelui Arsenie Boca

Izvorul răcoros, învăluit în liniștea pădurii de fagi și de brazi, nu foarte departe de mănăstire, invită, parcă, cu smerenie, credincioșii, să bea din apa sfințită în jurul anilor 40 prin prezența și harul parintelui Arsenie Boca.

Alături de izvor se află o masă construită special pentru pelerinii osteniți de drum, poate chiar și de greutățile vieții. Odată așezați, celor sosiți la Izvorul Părintelui Arsenie Boca, nu le rămâne decât să se lase cuprinși de pacea tulburătoare a locului, încărcată de sfințenia  nedefinită, ce nu încetează să plutească în aerul răcoros și printre brazii de un verde crud.

Căi de acces

Accesul către Izvorul Părintelui Arsenie Boca se face de pe DN1 E68 Brașov-Sibiu, din comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, spre stânga, pe DJ prin comuna Sâmbăta de Sus (15 km).

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.