Schitul Coslogeni- crucea izvorâtoare de mir

Pe drumul de la Călărași spre Fetești, în apropierea brațului Borcea al Dunării, în zona kilometrului 14, un panou stă să indice prezența unui schit.

Este vorba despre schitul Coslogeni ‘’Izvorul Tamaduirii’’, un loc care merită toată atenția, chiar și pentru o scurtă perioadă de timp. La doar câțiva metri de intrarea pe poartă se găsește o căsuță modestă, ce ține deasupra o cruce, reprezentând un mic paraclis.

Schitul de la Coslogeni
Schitul de la Coslogeni

Odată trecut pragul Schitului Coslogeni, în fața sau la intrarea în Sfântul Altar stă de veghe Sfânta Cruce, o cruce din piatră, de mărimi impresionante. Despre Sfânta Cruce de la Coslogeni se spune că este o cruce de leac, la care credincioșii se roagă și se închină îngenunchiați, cu corpul parcă lipit de aceasta, așteptând tămăduire și ajutor.

Schitul crucii de la Coslogeni reprezintă, pentru mulți credincioși, calea către vindecare. La zile mari, într-un mod inexplicabil, crucea se umple de mir, crescând în înălțime cu fiecare an. Veche de aproape jumătate de mileniu, Sfânta Cruce datează din anul 1620, iar mai marii istorici își mențin încă afirmația cum că sfântul obiect rămâne o enigmă deschisă.

Legenda Sfintei Cruci izvorâtoare de mir se țese în preajma unui boier, care, în încercarea de a transporta obiectul de cult, sculptat de propriile mâini, de la Călărași la Fetești, întâmpină dificultăți legate de carul cu care călătorea. Cedând sub greutatea crucii, carul se strică, iar pentru a putea fi reparat, crucea a fost dată jos. În momentul în care ciobanul a așezat din nou crucea în car, boii nu au mai putut merge. Astfel, credincioșii au înțepenit-o în acel loc, legenda spunând că acesta nu poate fi urnită din loc decât cu puterea lui Dumnezeu.

În perioada 1990-1993, credincioșii ridică un zid în jurul Sfintei Cruci, urmând ca apoi să ia ființă un lăcaș de închinare și slujire, cu ajutorul celor sosiți din toată țara, cât și cu ajutorul părintelui paroh din satul Coslogeni. Puterea crucii făcătoare de minuni are și ea, la rândul ei, o impresionantă legendă, legată de un copil care venise cu vitele la păscut, într-o zi rece și ploioasă. Bolnav fiind, copilul mut și surd se sprijină de Sfânta Cruce, moment în care acesta începe să vorbească și să audă. De atunci, cruceaa s-a dovedit a fi făcătoare de minuni, pe inscripția acesteia existând cuvintele ‘’sfânta și de viață făcătoare’’.  Mesajul scris pe cruce, în slavona veche, nu a fost descifrat pe deplin, însă preoții au deslușit câteva însemne ce spun că a fost ridicată de domnitorul Mavrocordat, în cinstea Cuvioasei Parascheva.

75_big
Crucea izvoratoare de mir

Schitul cu hramul ‘’Izvorul Tămăduirii’’, care, în curând, se vrea a fi o mănăstire de călugări, este vizitat într-un număr tot mai însemnat de pelerini din toată țara, marile pelerinaje având loc de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, de Sfânta Maria, Paște, Crăciun și altele sărbători religioase. Mai mult decât atât, la baza crucii se găsește un izvor care ar conține apa tămăduitoare, și care, în prezent, este captat într-o fântână. Ceea ce este și mai interesant și captivant ține de măsuratorile bioenergetice efectuate asupra crucii, ce prezintă un nivel energetic mult mai înalt ca al bioenergoterapeuților.

Acces

Satul Coslogeni din comuna Dichiseni, pe DN 3B Călărași-Fetești, kilometrul 14.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *