Cerul straniu de la Bozioru, poarta dintre universuri

Aparent o zonă liniștită, comuna Bozioru, din județul Buzău, din apropierea Lacului Gotes, la aproximativ 50 kilometri de orașul Buzău și la 20 kilometri distanță de Pătârlagele, ascunde un fenomen pe cât se poate de straniu pe atât de indescifrabil, chiar și pentru experții în domeniu.

cer_bozioru_romanial
Cerul de la Bozioru

Situată lângă Complexul Schiturilor Rupestre, comuna Bozioru, cu satul Fisici și cătunul Nucu, este locul unde poate fi întâlnit cupolă unui cer de o intensitate și claritate neverosimilă, ale cărui nuanțe intense uimește și contrariază lumea științifică. Sticlirile cerului de Bozioru, măsurate și evaluate în demersurile științifice, ajung la 23.000 de grade Kelvin, un fenomen extrem de neobișnuit, dat fiind faptul că valorile pentru un cer senin ajung, de regulă, la 6.000 de grade Kelvin.

Cei care au vizitat deja strania locație, au trăit sentimente puternice, senzații asemănătoarea unei spirale care parcă absoarbe privitorul într-o altă dimensiune, asemenea unui vortex care amorțește simțurile hipnotic. Pararea cercetătorilor extrasenzoriali nu a întârziat să apară, aceștia considerând superbul cer, fără nici o îndoială, o poartă energetică a Universului, în care timpul și spațiu fac front comun cu axa infinitului.

În unele momente cu zile senine, albastrul curat al cerului de la Bozioru oferă un spectacol incredibil de nuanțe profunde, încercând să se transmită, parcă, anumite informații sau transmisii telepatice, prin puterea gândului. Întâmplător sau nu, comuna Bozioru are ca simbol triunghiul cu baza pe verticală, un simbol ce reprezintă un zeu misterios, cu abilitatea de a desluși secretele din adâncuri. Pe lângă toate acestea, simbolul ține să fie asociat, în opinia unora dintre cercetători, cu zeul minelor, care avea puterea de a intra în conexiune cu cei supuși testelor.

Cer-Buzioru3-e1370959442285
Nuante Cerul de la Bozioru

Unic în lume, locul este încărcat de fenomene paranormal și puteri energetice. Întâmplări care pur și simplu au uimit până și organizațiile oficiale, care au fost luate prin surprindere de disparițiile mai mult decât misterioase ale persoanelor care au dispărut subit și inexplicabil din văzul celor care le acompaniau, persoane care fie nu au mai apărut niciodată, fie s-au găsit în cu totul altă locație, ca și cum ar fi fost transportate, fără a-și aminti ceva legat de acest proces.

cer-bozioru-ww
Cer Bozioru

Fenomenele stranii nu se opresc aici, alte activități pe care nici savanții nu le pot explica cu exactitate fiind defectarea inexplicabilă a aparaturilor electronice, apariția apelor vii sau a izvoarelor radioactive, anomaliile magnetice, chiar și apariția unor OZN-uri. Printre evenimentele devenite deja obișnuite în comuna Bozioru  sunt incluse și activările bruște ale fenomenelor telepatice și a manifestărilor extrasenzoriale apărute la oamenii obișnuiți, care se întâmplă să treacă prin zonă.

Încercând să explice aceste fenomene, cercetătorii vin și cu un argument, legat de prezența complexului schiturilor rupestre, în care se regăsesc 20 de vestigii, despre care istoricii susțin că munții Buzăului reprezintă, de fapt, leagănul creștinismului din România. Explicația pare să fie și pe placul localnicilor, în complexul de schituri rupestre fiind descoperite dovezi ale existenței misionarilor creștini, la doar 300 de ani după Iisus Hristos.

Asezari-rupestre-Buzioru1-e1370959586283
Asezari rupestre Bozioru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *