Cetatea Colț sau Castelul din Carpați își are vechimile încă din secolul al 14-lea, cetate care, ctitorită de cneazul Cândea, devenit ulterior Kendeffy, după schimbarea religiei, în catolică, a fost ridicată în scopuri de apărare. Fortificațiile de dimensiuni prea mici însă a făcut ca acesta să nu își ducă rolul la îndeplinire, dat fiind faptul că frumoasa cetate avea să înfrunte o armată extrem de puternică.
În satul Suseni, Hunedoara, la intrarea în defileul Râuşorului, pe un colț de stâncă, stă semeață Cetatea Colț, loc în care a avut loc frumoasa și romantica idilă între celebrul scriitor francez, Jules Verne și o aristocrată locală, o tânără ardeleancă. Numele Cetății Colț devine astfel, cunoscut în toată lumea, datorită scriitorului, care scrie despre ea în romanul sau,‘’Castelul din Carpati’’. Devenit celebru, alături de titlul romanului, se datorează și întreg conținutul acestuia, strâns legat și dedicat poveștii de iubire existente.
Sosit în Transilvania, scriitorul francez se îndrăgostește de o tânără româncă din Homorod și de dorul căreia s-a stins. Localnicii vorbesc despre o tânără fată, de 17 ani, care își părăsește soțul în ziua nunții, fugind de acasă. Luiza Teutch, marea iubire a lui Jules Verne, numită de către acesta ‘’unica sirena’’, îl însoțește pe scriitor oriunde, urmând că apoi tânăra să se căsătorească cu un alt bărbat și să se mute în București, dragostea celor doi continuând prin scrisori. Dovezile reale de iubire dintre cei doi îndrăgostiți au fost găsite într-un scrin, în 1944, atunci când o familie din București găsește scrisorile de dragoste ale scriitorului către Luiza, pe lângă două machete ale iahturilor scriitorului, volume din cărți și un ceas cu pendul.
Asupra Cetății Colț, se pare că timpul și-a spus cuvântul. Rămânând în picioarele doar ruinele care odată au făcut parte dintr-un frumos castel, acestea stau departe, pe o culme, ferite parcă, de un pâlc de copaci, atingând cerul și povestind șoptit misterele ce țin de dragostea neîmplinită, dar atât de pasională ce s-a petrecut dincolo de zidurile reci ale cetății.
În prezent, este dificil de imaginat elementele de construcție care, odată, formau zidurile înalte de câțiva metri și înguste. Acum pot fi observate cu greu un arc de piatră, la câteva priviri distanță, o fereastră de o formă neregulată sau poate, de ce nu, o intrare boltită. Ușile cetății, disparate și ele fără nici o urmă, sunt înlocuite cu perdele de iederă și vegetație aspră, ce pot lua oricând locul ornamentelor cândva existente pe locul devenit celebru în cartea lui Jules Verne.
Cel care a scăpat, se pare, de condițiile vitregi, este corpul donjonului, care, pe timp de luptă ar fi adăpostit cnejii, turnul fiind extrem de convenabil poziționat, pe de o parte apărat de prăpastie, și pe cealaltă parte, de zidurile masive. Cu toate acestea, nici el nu a fost în totalitate ferit de primejdii, cele patru laturi fiind și ele afectate destul de vizibil.
Azi, ruinele Cetății Colț se află în grija naturii, în grija păsărilor și a restul necuvântătoarelor, a paienjenilor care își croiesc pânza pe zidurile scrijelite de turiștii rătăcitori și a vegetației sălbatice crescuta nestingherit pe ‘’Castelul din Carpati’’.
Cetatea Colț este deschisă turiștilor fără program de vizitare.
Calea de acces către monument este DJ685, Clopovita, România.
