Castelul Bran – Descriere, Legendă, Taxă, Program de Vizitare
Castelul Bran este unul din cele mai căutate monumente istorice din România. Atrași de profilul mitic al castelului, turiștii străini sunt fascinați de legenda Contelui Dracula brodată în jurul acestui obiectiv turistic.
Cuprins
Castelul Bran – Descriere
Castelul Bran datează din anul 1377, fiind atestat prima dată de Ludovic I de Anjou, regele Ungariei. Cetatea de piatră este atât de impunătoare și datorită zonei muntoase în care este amplasată. Construit pe o stâncă, Castelul Bran are patru etaje, și pune la dispoziția turiștilor spre vizitare un muzeu de istorie și artă feudală.
Datele istorice ne arată că undeva pe la sfârșitul secolului al 14-lea, Castelul intră sub autoritatea secuilor, trecând sub conducerea voievodului Iancu de Hunedoara al Transilvaniei. Legătura dintre Castelul Bran și prezența lui Vlad Țepeș a fost consemnată tot în această perioadă. După pierderea domniei, Iancu de Hunedoara ar fi predat cetatea pe mâna lui Vlad Țepeș, domnitorul Țării Românești, pentru a apăra trecătoarea spre Transilvania, străjuită de castel.
În anul 1920, la 1 decembrie, Consiliul din Brașov donează Castelul Bran Reginei Maria a României Mari, ca semn de recunoștință pentru contribuția sa înfăptuirea Marii Uniri din anul 1918. În timpul Reginei Maria, castelul a fost restaurat și devenit reședință regală, cunoscând perioada sa maximă de glorie și înflorire. O altă poveste pe care turiștii o pot afla prin ghid este că inima Reginei Maria a fost îngropată pentru o perioadă scurtă de timp la Bran.
Cum a devenit Castelul Bran proprietate a statului român? După moartea reginei, Principesa Ileana a primit prin testament Castelul Bran, însă în anul 1948, familia regală este izgonită din țară de regimul comunist. După 10 ani de la instalarea comunismului, Castelul Bran a devenit muzeu. Castelul a fost închis în anul 1987 din cauza degradării sale, fiind redeschis în anul 1993, după lucrări ample de restaurare. Astăzi, Castelul Bran este proprietatea lui Dominic de Habsburg, urmașul Principesei Ileana.
Legenda Castelului Bran și Mitul Contelui Dracula
Mitul Contelui Dracula construit în jurul Castelului Bran este motivul pentru care tot mai mulți turiști străini se încumetă să viziteze România. Legenda Castelului Bran este legată de romanul de ficțiune „Dracula”, care a apărut în anul 1897 în Marea Britanie, scris de irlandezul Bram Stoker. Personajele romanului sunt ireale, însă faptele contelui Dracula sunt inspirate de credința populară în vampiri, strigoi și alte forțe ale răului.
Turiștii străini cred că Castelul Bran este Castelul lui Dracula. Vlad Țepeș a fost asociat cu Contele Dracula din cauza faptelor sângeroase, deși istoria română nu confirmă faptul că domnitorul Țării Românești ar fi petrecut multă vreme la Castelul Bran. În ciuda acestor adevăruri, legenda este mult mai puternică. Întreaga zonă este astăzi promovată sub imaginea unui loc misterios cu un vampir care se hrănea cu sângele dușmanilor. Jurnaliștii americani au inclus Castelul Bran, datorită legendei sale unice, în topul celor mai interesante castele medievale din lume.
Din păcate, amenajarea interioară sărăcăcioasă a castelului nu permite vizitatorilor să zăbovească mai mult de 5-10 minute. Astăzi, Castelul Bran atrage mai mult ca locație și exterior, ca legendă și istorie, însă ca muzeu lasă de dorit. Interiorul castelului este destul de gol, multe din piesele de mobilier vechi au fost luate de Ministerul Culturii și Patrimoniul Național.
Castelul Bran – Localizare
Castelul Bran este situat în Pasul Bran-Rucăr, la circa 30 de kilometri de orașul Brașov.
Taxă și program de vizitare
Taxa de vizitare a Castelului Bran este de 25 de Ron pentru adulți, și de 10 Ron pentru studenți.
Program de vară: 01 mai – 30 septembrie
Luni: 12:00-19:00
Marți – Duminică: 9:00-19:00
Program de iarnă: 01 octombrie – 30 aprilie
Luni: 12:00-17:00
Marți – Duminică: 9:00-17:00