Biserica Densuș – cea mai veche biserică de piatră din România, cu urme dacice
Biserica din Densuș este considerată cea mai veche biserică de piatră din țară. Potrivit surselor, datează din secolul al 13-lea sau chiar mai devreme.
Biserica a fost ridicată pe ruinele unei construcții care datează din secolul al 4-lea d.Hr. Construcția a fost realizată din pietrele zidurilor vechi ale orașului Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Biserica Densus
Capitala Daciei este de altfel un alt obiectiv turistic în apropiere care merită vizitat dacă ajungeți în Hunedoara.
Locaș dacic, protestant, greco-catolic, creștin-ortodox
Biserica din Densuș are o istorie cu atât mai interesantă cu cât ea a servit ritualurilor păgâne, apoi cultului protestant, greco-catolic și creștin ortodox.
Istoricii sunt de părere că Biserica din Densuș se află pe ruinele unui templu dedicat zeului Marte. Sătenii însă, au o altă ipoteză. Aceștia cred că lăcașul de cult a fost realizat de urieși.
Astăzi, în această biserică se țin slujbe creștinești, de 7 veacuri. Are două hramuri: al Sfântului Ierarh Nicolae și al Sfântului Proroc Ieremia.
Construită pe ruine din secolul 4
Istoricii spun că ea a fost zidită prin secolul al 13-lea, dar unele sursele științifice susțin că existența ei este mai timpurie, de prin secolele X-XI. A fost atestată în anul 1360, când a avut loc un scaun de judecată al românilor din Hațeg.
Între anii 2003-2005 construcția a avut parte de o restaurare finanțată de Ambasada Statelor Unite ale Americii și de Ministerul Culturii.
Clădită din pietre ale orașului dacic Sarmizegetusa
Vechimea acestei biserici este pusă pe seama faptului că ea a fost construită pe ruine care datează din secolul al 4-lea d.Hr. Construcția a fost realizată din pietrele zidurilor vechi ale orașului Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Biserica din Densus din pietre dacice
Datorită vechimii și unicității sale pe teritoriul românesc, a fost propusă pentru integrarea ei în patrimoniul UNESCO.
Biserica impresionează prin forma ei ciudată și frumusețea zidiri din piatră. La interior este micuță, dar prevăzută cu o absidă semicirculară care dă senzația de mai mult spațiu. Are un naos pătrat și o înfățișare distinctă între alte biserici.
Chipuri de sfinți cu ochii scoși
Pictura murală este din secolul XIV. Dacă vă veți uita atent la chipurile sfinților zugrăviți pe pereți, veți descoperi că aceștia au ochii scoși.
Se spune că turcii sunt cei care au scos ochii sfinților. O icoană deosebită și unică este cea în care Mântuitorul Hristos este zugrăvit în costum popular românesc.
Acoperișul este făcut din plăci de piatră. Pietrele romane folosite la ridicarea bisericii sunt fasonate și au fost transportate din ruinele cetății dacice Sarmizegetusa.

Biserica din Densus – fotografii
Unde se află Biserica Densuș
Biserica din Densuș se află în județul Hunedoara, la 10 km distanță de Hațeg, aproape de strada care duce la Caransebeș.
Pelerinii care merg la Mănăstirea Prislop fac de obicei un popas și aici. Mănăstirea Prislop se află la 20 km depărtare.

Biserica Sf. Nicolae Densus
Istoricul Nicolae Iorga o considera „fără pereche în toată românimea”. Vizitarea acestui loc te duce cu gândul și cu trăirea în vecime, la strămoșii noștri daci care au trăit pe aceste meleaguri.
Este amplasată pe un deal, înălțime de la care poate fi admirată chiar și de departe. În jurul ei se află un cimitir care adăpostește mormite vechi ale sătenilor și preoților slujitori. În curte pot fi văzute și pietre funerare antice sau dacice.

Biserica Densus fotografii
Vin turiști din toată lumea
Părintele Alexandru Gherghel este preotul slujitor la Biserica Densuș. Acesta se bucură să vadă că locașul are o faimă aparte și că zilnic vin turiști din toate colțurile lumii să o vadă. Cei mai mulți sunt români, dar și unguri, italieni și indieni sau chiar japonezi.

Biserica Densus foto
Locul este încărcat cu o energie pozitivă, care însuflețește și bucură, nu doar privirea, ci și inima. În zare se întrezăresc în ceață Munții Retezat.
În noaptea de Înviere se adună aici circa 200 de oameni ca să participe la o slujbă deosebită de Paște, din curtea bisericii.
Surse articol:
1. Primăria Densuș, Biserica Sfântul Nicolae din Densuș: https://primariadensus.ro/2024/02/06/biserica-sfantul-nicolae-din-densus/
2. Go Hunedoara, Biserica din Densuș: https://www.gohunedoara.com/list/viziteaza-in-hunedoara/biserici-manastiri/hateg/biserica-din-densus/