PEȘTERA Sfântului IOAN CASIAN din Dobrogea

Dacă aveți vreodată drum până la Constanța, nu trebuie să ratați acest obiectiv istoric și religios. Peștera Sfântului Ioan Casian se află chiar în județ, în comuna Târgușor.

Pentru o excursie de neuitat, vizitați mai întâi Cheile Dobrogei. Această destinație deosebit de frumoasă vă va aduce multe bucurii și împliniri sufletești.

Pestera Sfantului Ioan Casian

Pestera Sfantului Ioan Casian: Doxologia.ro

Înainte de a vă trezi interesul cu privire la istoria acestei peșteri, trebuie să vă spunem câteva ceva despre locuitorul ei.

Sfântul Ioan Casian este un sfânt român care s-a învrednicit a fi ucenicul marelui Ioan Gură de Aur. 

S-a născut pe plaiurile dobrogene, pe la anul 360, în satul Casian de astăzi (așezarea romană Vicus pe vremea aceea).

Fiind crescut și educat la școlile cele mai de seamă ale vremii, tânărul Casian a simțit în inima lui o chemare mult mai înaltă.

Astfel, renunțând la toate deșertăciunile vieții, și urmându-și dorința puternică de sfințenie, s-a călugărit într-una din mănăstirile locului, împreună cu prietenul său Gherman.

După ceva vreme, au ajuns la o mănăstire din Betleem, supunându-se vieții de obște de acolo.

Râvnind la o viață mult mai ascetică, au călătorit spre locurile sfinte, în căutarea sihaștrilor îmbunătățiți. Astfel au ajuns Egipt de două ori, unde au rămas mai mulți ani, adâncindu-se în pustie.

Erau dornici să descopere cât mai mulți sfinți pustnici, pentru a lua de la ei învățături sfinte și roade ale harului.

Pe baza acestei experiențe, Sfântul Ioan Casian a scris „Cartea Convorbirilor”, lăsând în urmă o vrednică moștenire spirituală Bisericii.

Cuviosul Gherman și Ioan au petrecut multă vreme în pustia Schitică, viețuind în chilii însingurate, în post, rugăciune și contemplație.

În urma propriilor nevoințe și a contactului cu învățăturilor unor sfinți părinți desăvârșiți, precum Evagrie Ponticul, Cuviosul Ioan Casian a scris o învățătură despre lupta duhovnicească pentru curățirea sufletului și despre cele opt păcate majore: păcatul lăcomiei (îmbuibarea cu mâncare), al desfrânării, al iubirii de arginți (zgârcenia), al mâniei, al tristeții, al neliniștii, al dezgustului inimii, al slavei deșarte și al trufiei.

După ce au viețuit șapte ani în pustia Egiptului, în anul 405, Cuviosul Casian și Gherman au mers la Roma. Aici au fost hirotoniți sub Sfântul Ioan Gură de Aur.

După moartea prietenului său, Sfântul Ioan Casian s-a dus a Marsilia, ridicând aici o mănăstire pentru călugări și una pentru maici.

S-a mutat la cele veșnice pe la anul 435. Abia în anul 2003 vechiul așezământ monahicesc de pe Dealul Casienilor a fost readus la viață, prin binecuvântarea ÎPS Teodosie al Tomisului.

La Peștera Sfântului Ioan se ajunge pornind pe o potecă din spatele mănăstirii. Pe drum veți întâlni o stâncă inscripționată în limba greacă „Hotarele Casienilor și Peșteruca”.

Ajungând la capătul potecii, trebuie să parcurgeți o livadă și apoi o vale abruptă. Traseul este foarte pitoresc și palpitant, asemănător unui traseu montan, cu scări săpate în stâncă și balustrade de lemn.

Pe măsură ce ajungeți la locul peșterii, în dreapta potecii se deschide un peisaj deosebit de frumos creat de lacul Casian.

Peștera se află chiar la baza stâncilor, dar nu este foarte ușor de ajuns la ea. Accesul se face pe o scară de 5-6 metri, cu trepte metalice înalte, greu de urcat pentru persoanele în vârstă sau cu probleme de mobilitate.

Dacă reușiți să ajungeți sus, veți fi surprinși să descoperiți că grota este foarte încăpătoare, cu galerii înguste și lungi, cu ziduri din calcar.

În această peșteră au viețuit sihaștri ai acestui ținut, dar mai târziu spațiul a fost amenajat ca o mică Bisericuță, cu altar de slujire.

Pe pereții calcaroși se văd și astăzi inscripții de demult. Această vizită este aducătoare de multă liniște și tihnă sufletească. Peștera se deschide spre lacul Casian, iar relieful îndepărtat, înveșmântat în alb și verde, creează o priveliște care te predispune la meditație și la rugăciune.

Sfântul Ioan Casian este prăznuit la data de 29 februarie. 

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.