Ceaiuri care stimulează sistemul limfatic și reduc edemele

Consumul anumitor ceaiuri este o metodă simplă și naturală de a pune în mișcare fluxul limfatic.

Puțini știu că funcționarea optimă a sistemului limfatic este esențială pentru apărarea organismului împotriva bolilor și infecțiilor.

Ceaiuri care stimuleaza sistemul limfatic si reduc edemele

Ceaiuri care stimuleaza sistemul limfatic si reduc edemele: Brgfx – www.freepik.com

Analizele medicale uzuale verifică diverși parametri ai sănătății, dar mai puțin starea sistemului limfatic.

Ce este sistemul limfatic

Sistemul limfatic este alcătuit din limfă, care conține 95% apă, proteine, substanțe din plasmă și limfocite.

Conține vase care transportă lichidul limfatic și organe dotate cu țesut limfoid.

Funcționează ca un sistem de scurgere a deșeurilor.

Are o importanță majoră pentru sănătate deoarece este responsabil cu menținerea organismului curat, puternic și echilibrat.

Organele limfatice produc celule imunitare

Organele limfoide au un rol important în imunitate.

Timusul, măduva spinării, ganglionii limfatici, splina, apendicele, amigdalele și unele zone ale membranelor mucoase ajută la producerea și maturizarea celulelor albe de sânge, precum limfocitele B și T.

Organele și ganglionii limfatici sunt gardieni puternici împotriva infecțiilor și bolilor. Aceștia filtrează lichidul limfatic și înlătură patogenii și toxinele din corp.

Iar limfocitele mature recunosc și memorează bacteriile și virusurile.

Sistemul limfatic este de asemenea important pentru buna absorbție a nutrienților. În special a grăsimilor și a vitaminelor liposolubile (A, D, E, K).

Un al rol al sistemului limfatic este să țină lichidele corporale în echilibru.

Nu în ultimul rând, sistemul limfatic susține procesele de detoxifiere ale organismului.

Sistemul limfatic protejează împotriva infecțiilor

Trebuie să știm că sistemul limfatic își pierde din eficiență pe măsură ce înaintăm în vârstă. De aceea are nevoie de o susținere suplimentară.

Având în vedere rolurile esențiale ale sistemului limfatic în corp, proasta lui funcționare poate crea numeroase probleme.

Poate afecta imunitatea, poate crește riscul de infecții și boli.

Îndepărtarea amigdalelor mărește și mai mult susceptibilitatea la infecții.

Amigdalele sunt prima linie de apărare a sistemului imunitar împotriva virusurilor și bacteriilor.

La nivelul faringelui se găsesc mănunchiuri de celule limfatice care împiedică pătrunderea germenilor.

Soluția nu este amigdalectomia, ci îmbunătățirea funcției sistemului limfatic.

Adulții care au avut amigdalele îndepărtate în copilărie sunt mai predispuși la afecțiuni respiratorii, alergii și infecții, dar și la boli autoimune, precum Hashimoto, Graves, boala celiacă sau Crohn.

Cum știm că sistemul limfatic nu funcționează optim

Există câteva semnale pe care le putem sesiza:

  • răceli dese
  • infecții virale repetate
  • ganglioni limfatici umflați (amigdalele)
  • umflarea brațelor sau picioarelor (limfedem)
  • fibroze

Citește și – Remedii naturale pentru stimularea sistemului limfatic

Ceaiuri care stimulează fluxul limfatic

Plantele medicinale cu efect diuretic sau antiinflamator pot ajuta fluxul limfatic. Cele mai bune alegeri sunt:

  • păpădia
  • urzica
  • pătrunjelul
  • ghimbirul
  • trifoiul roșu
  • gălbenelele
  • lipicioasa (Galium aparine)
  • rădăcina de brusture

Ceai limfatic – rețetă

O combinație de plante care stimulează fluxul limfatic și ajută la reducerea edemelor este aceasta:

  • 2 linguri de gălbenele
  • 2 linguri de lipicioasă
  • 1 lingură de trifoi roșu
  • 1 lingură de frunze de păpădie
  • 1 lingură de urzică
  • opțional: 1,5 linguri de coji de lămâie

Amestecați toate plantele în cantitățile sugerate. Păstrați amestecul într-un borcan.

Pentru prepararea ceaiului, folosiți 2 linguri de amestec și 1,5 căni de apă clocotită.

Infuzat 10-15 minute, apoi strecurați. Pentru un efect mult mai puternic, infuzați plantele 12-24 de ore.

Alte metode de stimulare a fluxului limfatic sunt masajul limfatic și periajul uscat al corpului.

Citește și – Tratament naturist pentru tonifierea sistemului limfatic și prevenirea infecțiilor 

Traducere din: Magdalena Wszelaki, 5 Ways to move your limphatic system, Hormones and Balance: https://hormonesbalance.com/articles/ways-to-move-lymphatic-system/

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.