CEAIURI care scad FEBRA

Febra are un rol important în vindecarea unei boli. Prin creșterea temperaturii peste nivelul normal de 37 de grade Celsius se începe lupta împotriva unei infecții sau a unui agent nociv, toxic.

Febra mare poate fi indiciul unei complicații, precum gripă, bronșită acută, sinuzită, angină, pneumonie, oreion, rujeolă, rubeolă, scarlatină sau chiar meningită.

Ceaiuri pentru scaderea febrei

FEBRA LA COPII

Temperatura normală a copiilor este situată între 36,4 și 36,7 grade Celsius. Când aceasta trece de 37,3 grade Celsius, se poate confirma prezența febrei.

În cazul în care febra crește rapid într-un timp scurt, până la intervenția medicului se pot lua unele măsuri la domiciliu. Se vor face frecții pe corp cu apă amestecată cu spirt sau alcool, înveliri ale corpului cu un cearșaf umezit în apă și spirt, sau se vor aplica local cataplasme.

________________________

CEAIURI PENTRU SCĂDEREA FEBREI

Tratamentul nu trebuie îndreptat atât împotriva febrei, cât împotriva cauzei principale. Remediile de scădere a febrei vor fi aplicate când simptomele se acutizează.

Trebuie să știți că o febră ușoară se situează între 37 și 38 de grade Celsius, în timp ce o febră medie atinge nivelul de 38-39 de grade Celsius. Febra acută este cea care depășește 39 de grade Celsius.

________________________

• Infuzie de soc (sau isop) – se folosesc 2 lingurițe de plantă la 200 ml de apă clocotită; se beau câte 2 căni de ceai pe zi;

• Infuzie de salvie – se prepară dintr-o lingură de frunze și 1 cană (250 ml) cu apă), infuzate timp de 5 minute; se beau câte 2 căni pe zi, una dimineață și una seara;

• Infuzie de mușețel – se adaugă 5-10 inflorescențe de mușețel într-un pahar (200 ml) cu apă clocotită); se beau câte 3 ceaiuri pe zi;

• Infuzie de unguraș (sau ținatură) – se folosește 1 linguriță de plantă la 1 cană cu apă clocotită; cantitatea de ceai se împarte în 4 porții egale, care se vor administra pe parcursul unei zile;

• Infuzie de pedicuță (sau coada-calului) – se pune 1 linguriță de plantă la infuzat 2-5 minute într-o cană cu apă clocotită; se beau câte 2-3 ceaiuri pe zi;

• Infuzie de pelin – se pun 10 g de flori uscate la infuzat 5 minute într-un litru de apă clocotită; se bea câte 1 cană de ceai pe zi;

• Ceai de podbal – se pune 1 linguriță de rădăcini uscate și mărunțite la macerat 12 ore într-o cană cu apă rece; a doua zi, amestecul se fierbe 2 minute și se strecoară; se beau câte 1-2 căni pe zi;

• Ceai mixt 1:

– flori de soc (4 lingurițe)
– flori de tei (2 lingurițe)
– flori de mușețel (1,5 lingurițe)
– rizomi de pir (1 linguriță)
– isop (½ linguriță)

Se folosește 1 lingură de amestec de plante la 1 cană cu apă clocotită. Se infuzează 5 minute, apoi se strecoară. Se beau câte 2-3 căni pe zi, îndulcite cu miere. O cană se va consuma seara, înainte de culcare, pentru stimularea transpirației.

• Ceai mixt 2:

– flori de soc (20 g)
– flori de tei (20 g)
– păpădie (20 g)
– frunze de pătlagină (15 g)
– scoarță de salcie (15 g)
– conuri de hamei (15 g)

Se pune 1 lingură de amestec de plante la fiert cu 1 cană de apă rece timp de 10 minute. Se stinge focul și se mai lasă la infuzat sub capac încă 3-5 minute. Se beau 2-3 căni de ceai pe zi.

________________________

Sursă: Farmacia Verde, Tusea şi febra, bolile anotimpului rece: http://www.farmacia-verde.ro/2009/06/06/tusea-si-febra-bolile-anotimpului-rece/

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.