SEMINȚELE de IN reduc creșterea TUMORILOR MAMARE
Semințele de in sunt considerate un aliment funcțional, bogat în nutrienți cu proprietăți specifice: acizi grași esențiali Omega-3, acid alfa-linoleic, lignani, magneziu, fosfor, mangan, vitamina B1, seleniu, zinc și fibre.
Aceștia pot fi benefici în prevenirea unor boli, precum cancer și afecțiuni cardiovasculare, și în combaterea constipației. Omega-3 ajută la scăderea nivelului de colesterol.
Cuprins
SEMINȚELE DE IN ȘI CANCERELE HORMONO-SENSIBILE
Semințele de in sunt cea mai bogată sursă de lignani, un tip de fitoestrogeni. Pentru cei care nu știu, fitoestrogenii sunt compuși din plante care sunt oarecum similari cu hormonul feminin estrogen.
Datorită acestei asemănări, lignanii pot avea efecte estrogenice și/sau anti-esterogenice în corp. Încă există controverse privind siguranța consumului de semințe de in de către femeile cu cancer la sân.
Unii experți au speculat că fitoesterogenii ar putea acționa identic cu estrogenul uman din corp, motiv pentru care au apărut îngrijorări cu privire la consumul acestora de către persoanele cu un istoric de cancere hormono-sensibile, precum cancer de sân estrogen-pozitiv, cancer de prostată sau cancer endometrial.
_________________________
SEMINȚELE DE IN ȘI CANCERUL DE SÂN
Lignanii pot modifica metabolismul estrogenului. La femeile post-menopauzale, aceștia pot determina corpul să producă forme mai puțin active de estrogen. Acest lucru ar putea reduce riscul de cancer mamar.
Există dovezi care arată că adăugarea de semințe de in măcinate în dietă reduce creșterea celulară în țesutul mamar. Această schimbare ar putea diminua riscul cancerului de sân.
Câteva studii pe celule și animale au arătat că 2 fitoestrogeni regăsiți în lignani – enterolactone și enterodiol – pot suprima creșterea tumorilor mamare.
Studiile pe animale au demonstrat că lignanii și uleiul de semințe de in pot reduce creșterea și răspândirea tumorilor mamare, inclusiv a celulelor de cancer mamar cu receptori de estrogen pozitivi (ER pozitiv).
Aceste rezultate arată că semințele de in au beneficii anti-cancer care nu sunt legate de nici un fel de efect asupra estrogenului sau a metabolismului estrogenului.
Un cancer este numit ER pozitiv dacă are receptori pentru estrogen. Acest lucru înseamnă că celulele canceroase pot primi semnale de la estrogen, care ar putea a stimula creșterea lor. Potrivit statisticilor, 2 din 3 cancere mamare sunt pozitive pentru receptorii de hormoni.
Femeile care au tumori mamare ER pozitive au mai multe șanse să răspundă la tratamentele hormonale decât femeile cu tumori mamare ER negative (fără receptori de estrogen).
_________________________
Două studii clinice realizate au arătat că semințele de in pot avea efecte protectoare asupra femeilor aflate în perioada de post-menopauză. Participantele au primit câte 10 sau 25 g de semințe de in măcinate pe zi, timp de 7 sau 16 săptămâni.
Un studiu din 2010, realizat la Universitatea din Toronto, Canada, a arătat că semințele de in atenuează tumorigeneza mamară, probabil datorită uleiului bogat în acid alfa-linoleic.
Studiul a fost realizat pe șoareci ovariectomizați investigat efectul uleiului de semințe de in asupra creșterii tumorile mamare cu receptori pozitivi de estrogen.
Comparativ cu grupul de control, grupul care a primit ulei de semințe de in (40g/kg timp de 2 luni) a raportat o scădere a dimensiunilor tumorii (33%) și a proliferării celulelor tumorale (28%), precum și o creștere a apoptozei (110%).
Vezi și Semințele de IN mișcorează TUMORILE și previn CANCERUL de SÂN
_________________________
SEMINȚELE DE IN CRESC EFICIENȚA TRATAMENTUL ANTI-CANCER
Potrivit studiilor experimentale, semințele de in nu interacționează cu medicamentele folosite în cancerul de sân. Dimpotrivă, au un efect protector suplimentar când sunt consumate în paralel cu tratamentul convențional.
Studiile pe animale confirmă că semințele de in, uleiul de in și lignanii, în combinație cu Tamoxifen, au redus mai mult dimensiunea tumorii decât Tamoxifenul singur.
Cu toate acestea, încă nu există studii clinice care să demonstreze beneficiile consumului de semințe de in în timpul tratamentului cu Tamoxifen.
_________________________
Surse:
1. Ana Calado, Pedro Miguel Neves, Teresa Santos and Paula Ravasco, The Effect of Flaxseed in Breast Cancer: A Literature Review, Frontiers in Nutrition, 2018: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5808339/
2. Truan JS, Chen JM, Thompson LU., Flaxseed oil reduces the growth of human breast tumors (MCF-7) at high levels of circulating estrogen, Molecular Nutrition & Food Research, 2010 Oct.: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20425756
3. Breast Cancer. Org, Hormone Receptor Status: https://www.breastcancer.org/symptoms/diagnosis/hormone_status
4. Oncology Nutrition, Flaxseeds and Breast Cancer: https://www.oncologynutrition.org/erfc/hot-topics/flaxseeds-and-breast-cancer/