LĂPTIȘORUL de MATCĂ – efecte bune în DIABET (studii)
O recenzie a cercetătorilor de la Universitatea din Guelph, Canada, a arătat că lăptișorul de matcă ar putea constitui o parte viabilă a planului de reducere a nivelului de zahăr din sânge.
Cele mai pronunțate efecte le are asupra femeilor aflate în perioada de postmenopauză și când este consumat în stare proaspătă.
Rata diabetului de tip 2 a crescut considerabil în ultimii 30 de ani, fiind momentan una din cele mai costisitoare boli pentru agențiile de sănătate.
Se estimează că până în 2049, incidența diabetului să ajungă la un număr de 642 de milioane de persoane la nivel global. Cauzele ale acestei epidemii sunt asociate cu schimbările care au avut loc începând cu anii ’80 în ceea ce privește consumul excesiv de nutrienți și energie și perioadele lungi de inactivitate.
Există o legătură puternică între diabetul de tip 2 și alte boli, precum obezitatea și bolile cardiovasculare – responsabile pentru un număr mare de morbiditate și mortalitate.
Lăptișorul de matcă și diabetul
Cercetătorii au investigat numeroși agenți naturali cu potențial hipoglicemiant. Lăptișorul de matcă este unul din aceștia.
Această substanță lăptoasă este secretată de albinele lucrătoare prin glandele hipofaringiene. Principalul compus care poate ajuta la controlul glucozei sangvine prin scăderea glicemiei este un acid gras unic, numit acidul 10-hidroxi-2-decenoic (10H2DA).
Un studiu in vivo a arătat că 10H2DA ajută la reglarea unei molecule implicate în restricția calorică, reducând cantitatea de energie consumată.
Are de asemenea un rol în modularea glucozei – considerat ca fiind cel mai important mijloc prin care lăptișorul de matcă poate aduce beneficii persoanelor cu diabet de tip 2. Și alți compuși sunt considerați importanți, precum acidul sebacic.
Recenzia de față a fost realizată pe 18 studii. Oamenii de știință au descoperit că administrarea lăptișorului de matcă îmbunătățește măsurile directe și indirecte (precursori sau indicatori ai hiperglicemiei) ale controlului glicemic.
Un studiu a arătat că o cură de 8 săptămâni cu lăptișor de matcă (capsule de 3000 mg) a dus la scăderea semnificativă a glucozei a jeun la persoanele cu diabet, comparativ cu grupul placebo.
Efectele au fost și mai pronunțate în studiile pe rozătoare. Adăugarea unei doze de 100 mg/kg de lăptișor de matcă într-o soluție de băut a îmbunătățit insulina circulantă și glucoza sangvină a jeun la șoarecii cu diabet, obținându-se niveluri similare celor pe care le aveau șoarecii fără diabet. Aceste rezultate nu pot fi însă extrapolate la oameni.
Se pare că lăptișorul de matcă aduce unele îmbunătățiri ale parametrilor de glucoză crescută și la persoanele sănătoase (fără diabet), prin reducerea riscului de hiperglicemie și rezistență la insulină.
Cumpără de aici:
[wcepe_products ids=’9934, 3364, 8005, 3368′ button=’Cumpără aici’]
Lăptișorul de matcă este mai eficient dacă este administrat pe termen lung, decât ca tratament acut pentru hiperglicemie. Dozele clinice eficiente sunt de 1000 mg de lăptișor de matcă proaspăt pentru persoanele diabetice, însă ele pot varia în funcție de produs.
Efecte secundare posibile
Deși puțini participanți incluși în studii au raportat efecte neplăcute în urma administrării lăptișorului de matcă, există anumite efecte adverse posibile, precum colită hemoragică, spasme bronhice sau anafilaxie, datorate probabil reacțiilor alergice la proteinele pe care acesta le conține.
Nu consumați lăptișor de matcă dacă luați medicamente care afectează coagularea sângelui, precum warfarină.
Sursă: Kamel Omer, Maxwell J Gelkopf, and Genevieve Newton. Effectiveness of royal jelly supplementation in glycemic regulation: A systematic review. World Journal of Diabetes. 2019: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6379731/