Tusea care apare sau se înrăutățește noaptea – 6 cauze posibile și remedii
Te preocupă tusea nocturnă? Te întrebi care ar putea fi cauza? Citește articolul nostru!
Tusea a devenit recent un subiect de maxim interes pentru publicul larg, în contextul pandemiei de Coronavirus. Însă nu numai virusurile pot sta la baza apariției lor.
Cuprins
Tusea – 6 cauze posibile
Tusea este de multe feluri și poate avea cauze multiple. Poate fi un simptom obișnuit de răceală. Sau o reacție la un anumit alergen. În unele cazuri, tusea poate fi provocată de refluxul de acid.
Sunt însă multe alte motive pentru care tușim. De aceea, înainte de a opta pentru un tratament sau altul, este important să știm ce tip de tuse avem.
Dar mai ales să depistăm motivul apariției ei. Există câteva indicii care ne pot ajuta în acest demers.
Tusea cauzată de secrețiile post-nazale
Tusea cauzată de secrețiile de mucus care se scurg în gât prin spatele nasului poate fi uscată sau umedă.
Un indiciu al faptului că este provocată de secrețiile post-nazale este senzația de gâdilire în spatele gâtului. Cauze posibile sunt răceala sau alergiile (precum rinita alergică).
Dacă este vorba despre o alergie, tusea poate fi însoțită de asemenea de accese de strănut și mâncărimi oculare.
Tusea cauzată de alergii poate fi ameliorată cu ajutorul antihistaminelor. Dacă simptomele nu cedează după 2 săptămâni, mergeți la medic.
Dacă tusea apare în cadrul unei răceli obișnuite, se pot face inhalații cu aburi fierbinți sau spălături cu soluții saline. Tusea care nu dispare după o săptămână trebuie de asemenea investigată de medic. Poate fi vorba despre o infecție a sinusurilor.
Tusea cauzată de astm
Tuse cauzată de astm este o tuse uscată însoțită la final de o respirație șuierătoare. Astmul provoacă inflamarea căilor aeriene și dificultăți respiratorii.
Și acest tip de tuse este mai sever în timpul nopții sau după efort.
Medicul prescrie de regulă bronhodilatatoare precum Albuterol, pentru ușurarea respirației la pacienții cu astm, sau Singulair.
Citește și – Sirop de ceapă și usturoi pentru tuse și viroze respiratorii
Tusea cauzată de refluxul gastroesofagian
Tusea poate avea și „rădăcini” gastrointestinale. Uneori, acidul din stomac care se întoarce în esofag poate duce la apariția unei tuse seci, spasmodice.
Refluxul gastroesofagian este clasificat drept a doua cauză a tusei cronice.
Pacienții cu reflux de acid tușesc de regulă noaptea sau după masă. Poți recunoaște o tuse cauzată de refluxul gastroesofagian prin faptul că apare imediat după ce te întinzi în pat.
Alte semne care pot însoți această tuse sunt arsurile gastrice și răgușeala.
Medicii prescriu medicamente care reduc secreția de acid gastric, precum Prilosec, Pepcid sau Zantac. Specialiștii recomandă ca ultima masă a zilei să fie servită cu cel puțin 3-4 ore înainte de culcare. Astfel se pot preveni accesele nedorite de tuse nocturnă.
Citește și: Tusea care persistă după o răceală – ghid complet
Tusea cauzată de boala pulmonară obstructivă cronică
Tusea poate avea și origini pulmonare. Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) este un exemplu în acest sens. Pacientul manifestă o tuse cronică, productivă. Producția de mucus crește îndeosebi dimineața. Însă simptomele se atenuează pe parcursul zilei.
BPOC include și bronșita cronică și emfizemul pulmonar. Cauza principală este fumatul. Pe lângă tuse, apare dificultatea respiratorie, mai ales după activități fizice, șuierat, oboseală și presiune în piept.
Această afecțiune se tratează cu bronhodilatatoare și steroizi. Este extrem de important să se renunțe la fumat.
Unii pacienți cu boala pulmonară obstructivă cronică pot necesita administrarea de oxigen.
Tusea cauzată de unele medicamente
Unele medicamente pot avea ca efect secundar tusea uscată sau seacă.
Circa 20% din persoanele care iau inhibitorii de ACE pentru hipertensiune arterială dezvoltă tuse. Ea apare de regulă la câteva săptămâni de la începerea tratamentului cu aceste medicamente.
Dacă experimentați tuse severă în urma tratamentului inhibitori de ACE, solicitați medicului să vă schimbe medicamentele.
Tusea cauzată de pneumonie
Tusea care la început este uscată iar la câteva zile distanță se transformă în tuse umedă, cu mucus galben, verde sau roșu, poate indica o pneumonie.
Alte simptome care pot confirma acest diagnostic sunt febra, frisoanele, dificultățile respiratorii și durerea resimțită în timpul tusei și a respirației profunde.
Există pneumonie virală și pneumonie bacteriană. Pneumonia cauzată de bacterii necesită tratament antibiotic. În cazul pneumoniei de natură virală, cel mai bun tratament este odihna și lichidele calde.
Citește și – Cataplasma cu ceapă pentru tuse – cel mai bun leac băbesc
Sursă: By Hallie Levine and Maggie O’Neill, Coughing at Night? Doctors Explain 7 Possible Causes—and How to Treat Them, Health.com: https://www.health.com/condition/cold-flu-sinus/whats-causing-your-cough