Diferențe importante între Coronavirus și răceală sau gripă

Articol documentat

Care este diferența între Coronavirus și răceală sau gripă? Să presupunem că începem să avem simptome de răceală: tușim, ne doare gâtul, facem febră. Cum știm că este vorba despre o infecție cu COVID-19 sau o răceală obișnuită?

Diferente intre coronavirus si gripa

Diferente intre coronavirus si gripa: Harryarts – www.freepik.com

Toate posturile de televiziune afișează în mod repetat informații despre simptomele de Coronavirus, măsurile adecvate de igienizare și metodele de prevenire.

Cu toate acestea, mulți dintre noi continuăm să ne întrebăm cum anume putem ști dacă avem Coronavirus sau nu.

Ce știm până acum despre Coronavirus?

Sunt deja 4 luni de la apariția noului Coronavirus, denumit SARS-CoV2”. Oamenii de știință fac încă cercetări pentru a descoperi mai multe trăsături ale acestui nou patogen. Cum se manifestă, cum anume acționează și ce îl poate dezarma.

Boala provocată de noul Coronavirus se numește „COVID-19”. Este o afecțiune respiratorie cu un grad înalt de contagiere. Acesta este de altfel și motivul pentru care s-a extins cu atâta repeziciune la nivel global.

Unele persoane pot face o formă ușoară de COVID-19. Alții însă, dezvoltă complicații, în funcție de istoricul personal de boli și de modul în care organismul lor reacționează la virus.

Diferențe între Coronavirus și răceală sau gripă

Atât noul Coronavirus, cât și virusul gripal afectează sistemul respirator. Din acest motiv ele au multe similitudini.

Cu toate acestea, există câteva deosebiri între COVID-19 și răceală. Este foarte important să cunoaștem aceste minime diferențe.

PERIOADĂ DE INCUBAȚIE

Perioada de incubație se referă la perioada dintre infecția inițială și apariția simptomelor.

  • COVID-19:  2-4 zile
  • Răceală:  1-4 zile

SIMPTOME COMUNE

Nu toți pacienții cu gripă fac febră. Persoanele vârstnice și cei cu imunitatea scăzută nu fac de obicei febră.

  • COVID-19:  febră, tuse, oboseală, respirație scurtă
  • Răceală:  febră, frisoane, tuse, oboseală, dureri corporale, dureri de cap, secreții nazale, nas înfundat, dureri în gât

Greața, vărsăturile și diaree sunt simptome digestive întâlnite mai cu seamă la copiii cu gripă.

Citește și: Trei simptome noi identificate la pacienții cu Coronavirus

SIMPTOME MAI PUȚIN COMUNE

  • COVID-19:  dureri corporale, dureri de cap, rinoree, congestie nazală, dureri în gât, greață, diaree
  • Răceală:  greață sau diaree

DEBUTUL SIMPTOMELOR

  • COVID-19:  simptomele sunt ușoare la început, debutează treptat
  • Răceală:  debutul este brusc și rapid

SEVERITATEA SIMPTOMELOR

  • COVID-19:  pot exista cazuri asimptomatici și forme ușoare; 1 din 5 pacienți necesită spitalizare; simptomele se agravează de regulă în a doua săptămână de boală
  • Răceală:  de regulă sunt forme ușoare care se rezolvă de la sine în circa 7 zile; unii pacienți pot avea nevoie de internare în spital.

Estimările arată că 20% din pacienții confirmați cu COVID-19 au o formă severă sau critică de boală. Unii experimentează o agravare a simptomelor respiratorii în a doua săptămână de boală. Mai precis după 8 zile.

Gripa care nu suferă complicații trece de obicei în 3-7 zile. Cu toate acestea, unele persoane pot rămâne cu o tuse persistentă sau pot resimți oboseală încă 2 săptămâni după finalizarea bolii. Doar 1% din pacienții cu gripă sunt internați în spital.

GRAD DE CONTAGIERE

  • COVID-19: foarte mare la pacienții simptomatici; însă și bolnavii asimptomatici pot transmite virusul la alții.
  • Răceală: boala se poate transmite cu 1 zi înainte de apariția simptomelor și încă 3-5 zile după debutul ei.

Potrivit datelor disponibile până în prezent, pacienții cu COVID-19 sunt mai contagioși în momentul în care prezintă simptome.

Există însă posibilitatea ca cineva să fie infectat și să nu știe. Pacienții asimptomatici pot transmite și ei virusul înainte de a prezenta simptome. Însă nu acesta este modul cel mai puternic de răspândire a bolii.

Citește și: Putem lua Coronavirus de pe fructe și legume? Cum le spălăm?

MEDICAMENTE și VACCINURI

  • COVID-19: încă nu există nimic disponibil.
  • Răceală: medicamente antivirale și vaccinuri antigripale sau sezoniere.

Dacă aveți simptome de COVID-19, contactați medicul. Dacă aveți febră mare, vă doar tare în piept sau apar dificultăți respiratorii, sunați imediat la 112.

Citește și: Dacă îți curge nasul NU înseamnă că ești infectat cu Coronavirus!

Sursă: Jill Seladi-Schulman, Meredith Goodwin, How Does COVID-19 Differ from the Flu? Healthline: https://www.healthline.com/health/coronavirus-vs-flu

 

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

loading...
Loading...

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.