Când trebuie să faci un test pentru Helicobacter pylori?

Helicobacter pylori sau H. pylori este una din cele mai cunoscute bacterii, care provoacă inflamarea pereților stomacului. Este cauza cea mai frecventă a gastritei, duodenitei și a ulcerului peptic. La unii pacienți poate cauza inclusiv cancer stomacal.

Bacteria este prezentă în circa o treime din populația lumii. Riscul de infectare crește odată cu vârsta, însă cercetările recente au arătat că tot mai mulți tineri sunt infectați cu H. pylori. La copiii, ea apare înainte de vârsta de 10 ani.

Cand trebuie sa faci un test pentru Helicobacter pylori: mdlinx.com

Se găsește în scaun, în salivă și pe placa bacteriană de pe dinți. Boala este contagioasă. Pacienții infectați care nu se spală pe mâini după scaun riscă să îi infecteze și pe alții.

Helicobacter pylori se transmite de asemenea prin sărut și prin consumul de alimente și apă contaminate cu materii fecale.

Citește și Ce SIMPTOME provoacă infecția cu HELICOBACTER PYLORI? Cum se transmite?

Când trebuie să faci un test pentru Helicobacter pylori?

În cele mai multe cazuri, infecția nu se manifestă în nici un fel și nici nu creează probleme. Cu toate acestea, un număr de pacienți ajung la gastrită sau ulcer din cauza acestui patogen.

Medicul va recomanda un test pentru Helicobacter pylori persoanelor care prezintă simptome și au un ulcer gastri/duodenal activ, sau au avut în trecut un tip de ulcer stomacal.

Deși H. pylori este cea mai frecventă cauză a apariției ulcerelor gastrice, nu toate cazurile de ulcere sunt datorate acestei infecții.

Există o serie de medicamente asociate cu inducerea ulcerelor peptice:

• Ibuprofen
• Aspirina
• Motrin
• Advil
• Naproxen
• Bisfosfonați (folosiți pentru osteoporoză)
• Inhibitorii selectivi de COX 2
• Clopidogrel
• Suplimentele cu potasiu
• Corticosteroizii
• Anticoagulantele
• Medicamentele chimioterapice
• Medicamente ilegale (cocaina)

Dacă nu ai simptome, nu este necesar să faci testul Helicobacter pylori. Dacă nu ai simptome, dar ai un istoric familial de ulcer peptic sau cancer stomacal, medicul poate lua în considerare testarea pentru H. pylori.

Înainte de a începe un tratament de lungă durată cu inhibitori ai pompei de protoni, este recomandat să faci o endoscopie. Dacă aceasta arată că ai un ulcer stomacal sau duodenal, medicul poate recomanda un test rapid la urează pentru detectarea H. pylori.

Dacă nu ai făcut o endoscopie și ai fost diagnosticat cu gastrită, este indicat să faci un test pentru Helicobacter pylori.

În cazul în care testul arată că ai H. pylori, doctorul poate prescrie antibiotice în loc de inhibitori ai pompei de protoni.

Teste folosite pentru detectarea Helicobacter pylori

Există mai multe metode prin care doctorul gastroenterolog poate depista prezența unei infecții cu Helicobacter pylori sunt:

• Testul respirator – pacientul trebuie să bea o soluție care conține o substanță descompusă de bacteria H. pylori. Subprodușii rezultați apar în respirație.

• Probă de scaun

• Analize la sânge – acestea pot detecta anticorpi specifici pe care sistemul imunitar îi dezvoltă în răspuns la infecția cu H. pylori (testele sangvine nu sunt însă suficient de acurate).

Tratamentul pentru Helicobacter pylori și efecte secundare

De obicei, tratamentul infecțiilor cu H. pylori constă în administrarea a două tipuri de antibiotice. Pentru ca tratamentul să fie eficient, pacientul trebuie să îl finalizeze.

Citește și Tratament NATURIST pentru HELICOBACTER PYLORI în 4 pași

Tratamentul pentru H. pylori cauzează efecte secundare (ușoare) în 50% din cazuri:

– gust metalic în gură
– scaune negre și constipație
– diaree
– crampe stomacale
– în combinație cu băuturi alcoolice poate cauza înroșirea pielii, dureri de cap, greață, vărsături, transpirații, ritm cardiac crescut

Sub 10% din pacienți întrerup tratamentul din cauza acestora.

Circa 20% din pacienți nu se vindecă după primul curs de antibiotice. În cazul lor este necesar un al doilea tratament, care constă de regulă în administrarea unui inhibitor al pompei de protoni și a 2 antibiotice, timp de 2 săptămâni.

Citește și Cele mai bune CEAIURI pentru infecția cu Helicobacter pylori

După încheierea tratamentului pacientul trebuie să repete testul pentru Helicobacter pylori. Acesta poate fi un test respirator sau probe de scaun.

Surse:

Sheila E Crowe, Mark Feldman, Shilpa Grover, Patient education: Helicobacter pylori infection and treatment (Beyond the Basics), Up to Date.com: https://www.uptodate.com/contents/helicobacter-pylori-infection-and-treatment-beyond-the-basics
1. Valerie Vella, Drug-induced peptic ulcer disease, Mc pp net: http://mcppnet.org/publications/ISSUE10-5.pdf
2. Connect UCLA Health, Ask the Doctors – Do I need an H. pylori test? https://connect.uclahealth.org/2018/09/12/ask-the-doctors-do-i-need-an-h-pylori-test/

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.