APENDICITA – simptome și cauze

Apendicita este o inflamație a apendicelui – o pungă de forma unui deget, care se proiectează din colon pe partea inferioară dreaptă a abdomenului. Apendicele nu pare să aibă un scop specific în corp.

Oricine poate face apendicită, însă cele mai predispuse sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 10 și 30 de ani. Tratamentul standard este operația de îndepărtare a apendicelui.

Simptome de apendicita

SIMPTOME APENDICITA

În cele mai multe cazuri, durerea începe în jurul ombilicului, după care se mută în partea dreaptă a abdomenului inferior. Pe măsură ce inflamația se agravează, durerea crește și devine în cele din urmă severă.

– durere bruscă, ce pornește din partea dreaptă a abdomenului inferior
– durere care începe brusc în zona ombilicală și se mută în regiunea dreaptă a abdomenului inferior
– durere care se înrăutățește la tuse, la mers sau alte mișcări discordante
– greață și vărsături
– scăderea apetitului
– febră mică, dar care se poate înrăutăți pe măsură ce boala progresează
– constipație sau diaree
– balonare abdominală

Durerile abdominale severe necesită atenție medicală imediată.

_______________________________

APENDICITA – CAUZE

Cauza principală a apendicitei este apariția unui blocaj în mucoasa apendicelui, care duce la infecție. Bacteria se multiplică rapid, și astfel apendicele devine inflamat, se umflă și se umple cu puroi.

Dacă nu este tratat prompt, apendicele se poate rupe, sau pot să apară alte complicații:

– Ruptura apendicelui poate duce la răspândirea infecției prin abdomen (peritonită).

Această problemă poate pune viața în pericol dacă nu este tratată imediat (apendicele trebuie înlăturat și cavitatea abdominală curățată).

– Dacă apendicele se sparge, poate să apară un abces (formarea unei pungi cu puroi în abdomen).

În cele mai multe cazuri, chirurgul golește abcesul prin plasarea unui tub prin peretele abdominale în abces. Tubul rămâne acolo timp de 2 săptămâni, iar pacientul primește antibiotice pentru curățarea infecției.

După eliminarea infecției are loc operația de înlăturare a apendicelui.

Vezi și Apendicita – Simptome şi Tratamente Naturiste de Prevenire

_______________________________

Sursă: Mayo Clinic, Appendicitis: https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/appendicitis/symptoms-causes/syc-20369543

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

2 comentarii

  1. Cred ca de simptome trebuie sa vorbeasca cine a fost operat.Simptomele incep ca o indigestie si o stare de rau general cu dureri abdominale care pot duce pina la o stare letargica cu o neliniste si epuizare daca nu se actioneaza la timp.

  2. Simptomele descrise in acest articol seamana mai de graba cu simptomele de hernie.Pentru ca la apendicita durerile se combina cu cele de senzatie de indigestie.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.