„OȚETUL celor patru hoți” din timpul epidemiei de CIUMĂ – o licoare cu efecte antibacteriene, antimicrobiene și antivirale puternice
Istoria acestei rețete datează din timpul marii epidemii de ciumă bubonică din perioada medievală. Se spune că acest preparat miraculos era folosit pentru a combate “moartea neagră” (ciuma sau pesta) care stăpânea Europa secolului al XIV-lea. De altfel, oțetul ca medicament, infuzat cu diferite plante, era utilizat încă din vremea lui Hippocrate.
Numele acestui elixir este legat de o legendă foarte populară. Patru hoți – dintre care unul era botanist – jefuiau casele celor morți de pe urma ciumei. După ce au fost prinși, aceștia au dezvăluit, în schimbul libertății lor, rețeta secretă care i-a ajutat să comită furturile fără să se molipsească.
O altă versiune spune că pedeapsa hoților a fost să îngroape victimele, iar dacă supraviețuiau, erau lăsați în libertate. Astfel au creat acest oțet miraculos care să-i protejeze.
Oțetul celor patru hoți este un remediu natural pe bază de oțet, plante și condimente cu efecte puternice antibacteriene, antimicrobiene, antiseptice, antifungice și antivirale.
Deși astăzi nu ne mai confruntăm cu o epidemie de ciumă, acest oțet poate fi un remediu foarte valoros împotriva infecțiilor și a multor boli, bun de avut în casă. Rețeta este foarte simplă.
Oțetul celor patru hoți – rețetă
Ingrediente
• 2 linguri de cimbru uscat
• 2 linguri de rozmarin uscat
• 2 linguri de salvie uscată
• 2 linguri de lavandă uscată
• 2 linguri de mentă uscată
• 4-8 căței de usturoi
• 900 ml de oțet de mere
Preparare
Puneți toate plantele și usturoiul zdrobit într-un borcan mare de sticlă. Turnați oțetul de mere peste plante. Acoperiți gura borcanului cu o folie de plastic, apoi puneți capacul și închideți ermetic. Lăsați plantele la macerat în oțet la loc răcoros și întunecos circa 6-8 săptămâni. Agitați recipientul zilnic. Strecurați apoi oțetul și păstrați tonicul obținut în sticle de sticlă.
În compoziția acestui oțet mai pot fi adăugate și alte plante cu proprietăți terapeutice importante, precum:
– oregano
– ghimbir
– scorțișoară
– aloe vera
– ardei iute
– gălbenele
– coada-șoricelului
– pătlagină
– cuișoare
– lemn-dulceCum putem folosi acest oțet miraculos
Acest remediu este mai ieftin decât antibioticele, și extrem de versatil. Are o mulțime de întrebuințări. Poate fi folosit inclusiv la curățarea și dezinfectarea suprafețelor din casă, cu ajutorul unei sticle cu pulverizator.
Alungarea insectelor:
• amestecați 60 ml de oțet cu 220 ml de apă și puneți soluția într-o sticlă cu pulverizator. Pulverizați pe piele, pe haine sau pe alte zone afectate de insecte. Păstrați această soluție la frigider.
Combaterea bolilor sau recuperarea după o boală:
• pentru adulți: 1 lingură de oțet, de mai multe ori pe zi, diluat cu apă sau cu puțină miere
• pentru copii: 1 linguriță de oțet, de mai multe ori pe zi, diluat cu apă sau ceai
Pentru întărirea imunității:
• luați câte 1-2 linguri, cu 1 lingură miere de albine.
Când cineva din casă este bolnav:
• diluați 1 parte de oțet cu 2 părți de apă și pulverizați soluția prin casă sau pe suprafețele din camera bolnavului, pentru a dezinfecta și a alunga microbii.
Pentru mătreață sau ciuperca unghiilor:
• diluați oțetul și aplicați-l pe pielea capului. Faceți băi de picioare cu acest oțet diluat cu apă, pentru ciuperca unghiilor.
Atenție, nu folosiți acest oțet dacă urmați un tratament cu medicamente care pot interacționa cu plantele folosite la această rețetă.
Surse:
http://commonsensehome.com/thieves-vinegar/
http://wellnessmama.com/2610/vinegar-four-thieves-health-tonic/
Bine de stiut..Multumes La Taifas!!
Multumim La Taifas !