Nervi slăbiți – remedii Maria Treben

Anxietatea, agitația, depresia, nervozitatea, schimbările de dispoziție, insomnia și atacul de panică sunt doar câteva manifestări sau simptome ale unei căderi nervoase sau a unei afectări a sistemului nervos. Stresul, stările continue de tensiune și emoții negative sunt cei mai periculoși factori declanșatori ai tulburărilor psiho-emoționale. Aceștia pot afecta inclusiv sistemul digestiv. 

Lavandă

Lavandă

Vă prezentăm câteva remedii pe bază de plante recomandate de botanista austriacă Maria Treben pentru persoanele care suferă de slăbirea nervilor.

• Ceai mixt

Acest ceai conține un amestec ingenios de plante cu efecte sedative și liniștitoare asupra sistemului nervos.

– 50 g de ciuboțica-cucului
– 25 g de flori de levănțică
– 15 g de hamei
– 10 g de sunătoare
– 5 g de rădăcini de valeriană

Amestecați toate aceste plante. Pentru prepararea unui ceai, folosiți 1 linguriță de amestec la 1 cană cu apă clocotită. Se bea câte 1 cană seara, înainte de culcare. Ceaiul se servește cât mai fierbinte posibil, înghițitură cu înghițitură. Se poate îndulci cu miere.

• Suc de țelină

Țelina este foarte bogată în minerale. Este hidratantă, alcalinizantă, tonifiantă pentru sitemul nervos si stimulentă hormonal. Pe lângă remediile recomandate mai sus, se recomandă și câte 30-50 ml de suc de țelină pe zi, obținut cu ajutorul unui storcător electric de bucătărie. Țelina scade tensiune arterială și colesterolul, ajută la pierderea în greutate și reduce inflamațiile și durerile.

Țelină

Țelină

• Băi de șezut cu salvie

Persoanele care suferă de slăbirea nervilor, sunt sfătuite de botanista Maria Treben să facă în fiecare săptămână câte o baie de șezut cu infuzie de salvie. Se pun 100 g de salvie la înmuiat în 5 litri de apă rece timp de 12 ore. După acest interval, amestecul se încălzește și se strecoară. Se toarnă într-un lighean, și se adaugă suficientă apă caldă, cât să acopere rinichii în poziție de șezut.

Se stă 20 de minute în baie, apoi corpul se înfășoară repede într-un halat gros (flaușat), fără să se șteargă cu prosopul. Se recomandă repaus în pat, cel puțin o oră, pentru a transpira din abundență.

Salvia are efecte tonifiante asupra sistemului nervos și psihic, și întineritoare asupra organismului. Este un bun tonic și pentru inimă și sistemul hormonal. Ajută inclusiv la ameliorarea tulburărilor cauzate de menopauză.

• Ceai de sunătoare

Sunătoarea este o plantă sedativă incorporată în numeroase medicamente, preparate naturiste sau suplimente pentru tratarea bolilor nervoase sau a afecțiunilor apărute pe fond nervos, precum depresie, insomnie sau tulburări de somn, obezitate sau afecțiuni cardiace. Sunătoarea este un antidepresiv natural foarte eficient.

Femeile care au tendința de îngrășare din cauze emoționale sau a stresului pot urma o cură cu câte 1 cană de infuzie combinată de sunătoare pe zi, timp de 28 de zile. Cura se poate relua după 30 de zile de pauză.

Mari Treben recomandă câte 3 căni de ceai de sunătoare pe zi pentru persoanele cu nervii slăbiți. Se folosește 1 linguriță de plantă la 1 cană cu apă clocotită.

• Ceai de ventrilică

Ventrilica este considerată un bun tonic nervos și digestiv. Ceaiul remediază lipsa apetitului, înlătură oboseala mentală, ajută memoria, elimină stările de amețeală și melancolie. Este bun pentru persoanele solicitate mult intelectual.

Din acest ceai se pot bea câte 1-2 căni pe zi, cu înghițituri mici. Se folosește 1 linguriță de ventrilică la 1 cană cu apă clocotită.

Sursă: „Plante Medicinale din Grădina Domnului”, Maria Treben

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.