Fructele de SOC – „vaccin” anti-GRIPAL natural

Ceea ce strămoșii noștri știau, pe baza experienței și nu a științei, este astăzi re-descoperit de studiile științifice. Cercetătorii au început să confirme efectele terapeutice uimitoare ale remediilor naturiste utilizate de medicina populară străveche.

Fructe de Soc

Fructe de Soc

De pildă, fructele socului par să fie un antidot puternic împotriva gripei și răcelii. Un studiu dublu-orb, publicat în anul 2004 în Jurnalul International Medical Research, a arătat că o doză de 15 ml de extract de fructe de soc a redus dramatic simptomele răcelii, în 2 zile de la administrarea tratamentului.

Cercetătorii au selectat pentru acest studiu persoane gripate, și au măsurat modificările survenite în simptomele bolii.

În graficul de mai jos veți putea vedea îmbunătățirile pe care extractul de fructe de soc le-a avut asupra tusei, nasului înfundat și calității somnului, pe zile.

Fructele de Soc - Răceală și Gripă

Fructele de Soc – Răceală și Gripă

Trebuie menționat că eficacitatea acestui remediu crește dacă este utilizat la debutul simptomelor specifice gripei și răcelii, precum usturime în gât, mâncărimi de ochi sau strănut.

Persoanele care au participat la acest studiu au primit un preparat pe bază de fructe de soc în primele 24 sau 48 de ore de la declanșarea simptomelor.

Ce preparate pe bază de fructe de soc putem găsi 

La magazinele naturiste se pot găsi diferite preparate pe bază de fructe de soc, care pot fi folosite pentru stoparea sau ameliorarea unei răceli. Siropul și extractul de fructe de soc (sau tinctura de fructe de soc) sunt cele mai bune opțiuni.

Siropul de fructe de soc se poate cu lingurița (câte 4 lingurițe pe zi, timp de 3-4 zile), sau se poate lua cu apă fierbinte, ca un ceai. Acesta poate fi servit pe toată durata iernii, deoarece are proprietăți imunostimulatoare și antivirale, prin care ne poate păzi de afecțiunile respiratorii și infecțiile virale.

Când fructele de soc sunt în sezon, culegeți câteva și preparați-vă propriul sirop anti-gripal, acasă. Siropul se poate prepara și din fructe de soc uscate (înmuiate în apă în prealabil).

Iată metoda de preparare:

– Puneți 240 g de fructe de soc proaspete într-o cratiță cu 120 ml de apă pe foc (pentru a crește eficiența siropului, puteți adăuga și câteva mirodenii: 1 baton de scorțișoară, 5 cuișoare și 2 linguri de rădăcină de ghimbir ras); dacă folosiți fructe de soc uscate, folosiți 120 g de fructe și 500 ml de apă.
– Când apa începe să clocotească, dați focul la mic și lăsați fructele să fiarbă circa 30 de minute, sau până când lichidul scade la jumătate.
– Strecurați ceaiul obținut și după ce s-a răcorit, adăugați miere și amestecând până când aceasta se dizolvă.
– Siropul astfel preparat poate fi păstrat la frigider o lună sau chiar mai mult.

Surse:
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15080016
https://umm.edu/health/medical/altmed/herb/elderberry

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

loading...
Loading...

1 comentariu

  1. Doar cele foarte coapte. Fructele necoapte sunt toxice. Nu va jucati cu informatiiile.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.