13 simptome care pot indica o problemă cu GLANDA TIROIDĂ

Persoanele care se plâng de anxietate, lipsă de concentrare sau probleme cu greutatea corporală pot suferi de o tulburare  a glandei tiroide. Statisticile arată că femeile peste 35 de ani au un risc mai mare cu 30% de a dezvolta o boală tiroidiană decât alte categorii de vârstă. 

Glanda Tiroidă Simptome

Glanda Tiroidă Simptome

Comparativ cu bărbații, problemele glandei tiroide au o incidență mai mare de 10 ori la femei decât la bărbați. Îngrijorător este faptul că la 50% din bolnavii de tiroidă, afecțiunea nu este diagnosticată.

Glanda tiroidă, localizată la baza gâtului, mai jos de laringe, influențează foarte multe funcții ale corpului, printre care reglarea temperaturii corpului, metabolismului și a ritmului inimii. Glanda tiroidă produce hormoni, și din acest motiv ea are un impact dramatic asupra sănătății. Atunci când tiroida produce mai mulți sau mai puțini hormoni decât în mod normal, încep să apară tot felul de tulburări.

Principalii vinovați pentru bolile tiroidiene sunt: genetica, un atac auto-imun din partea sistemului imunitar, sarcina, stresul, lipsa de vitamine, minerale și alte substanțe nutritive, toxinele din mediu. Acestea sunt doar câteva din cauzele care pot duce la apariția problemelor tiroidiene.

Acordați mai multă atenție simptomelor prezentate mai jos, și efectuați un test al glandei tiroide cât mai curând.

1. Oboseală accentuată

Starea de oboseală sau epuizare care nu se datorează doar lipsei de odihnă poate avea o legătură cu hipotiroidismul, o afecțiune tiroidiană care apare atunci când glanda tiroidă produce prea puțini hormoni. Dacă vă simțiți obosiți și când vă treziți, după o noapte lungă de somn, poate fi un semn că tiroida dumneavoastră nu funcționează suficient de bine.

2. Apatie, anxietate, nervozitate

Sentimentele de tristețe și letargie pot fi asociate cu anumite simptome ale hipotiroidiei. Hormonul tiroidian poate afecta nivelul serotoninei din creier, numită și hormonul fericirii. Anxietatea poate fi asociată cu hipertiroidismul, caz în care, din cauza producerii excesive de hormoni, întreg organismul este tensionat, și nu se poate relaxa. Este o stare de hiperactivitate care împiedică și odihna.

3. Modificări în apetit și gust

Pofta de mâncare exagerată poate fi semnul unui hipertiroidism. Sentimentul constant de foame se poate datora numărului prea mare de hormoni secretați de glanda tiroidă. Pe de altă parte, o glandă tiroidă înceată poate denatura gustul și aroma mâncărurilor.

4. Schimbarea vocii

Dacă ați remarcat o anumită schimbate a vocii sau simțiți că aveți un nod în gât, probabil aveți o problemă cu glanda tiroidă. Examinați-vă gâtul pentru a vedea dacă glanda tiroidă s-a umflat, în special atunci când beți apă.

5. Confuzie

Deși starea de confuzie poate fi cauzată de procesul natural de îmbătrânire, sau de lipsa de somn, funcțiile cognitive pot fi uneori afectate de o funcționare deficitară a glandei tiroide. Prea mulți hormoni tiroidieni pot duce la probleme de concentrare, în timp ce prea puțini hormoni pot provoca “găuri” serioase în memorie, adică momente de uitare. Femeile cred în mod greșit că aceste stări sunt cauzate de menopauză.

6. Piele uscată

Pielea foarte uscată, cu tendință de descuamare (decojire) poate indica hipotiroidie. Modificările aspectului și texturii pielii sunt asociate de asemenea cu un metabolism lent, care poate reduce transpirația. Atunci când pielii îi lipsește umezeala necesară, se usucă repede. La fel și unghiile pot deveni fragile și predispuse la rupere.

7. Căderea părului

Părul subțire, fragil, care se rupe ușor și cade în exces poate indica hipotiroidism. Numărul mic de hormoni tiroidieni poate afecta ciclul de creștere a părului, caz în care foliculii de păr trec printr-o perioadă de repaus. Acest lucru poate cauza căderea părului la nivelul întregului corp. Hipertiroidia poate afecta părul, însă doar cel de la nivelul capului.

8. Tulburări digestive

Persoanele cu hipotiroidism se plâng deseori de constipație. Digestia lentă este unul din cele mai comune simptome ale hipotiroidismului. Pe de altă parte, producția excesivă de hormoni tiroidieni poate cauza diaree sau scaune dese.

9. Dureri musculare sau membre dureroase

Senzația de furnicătură, durere sau amorțeală în brațe și picioare poate indica hipotiroidism. În timp, numărul mic de hormoni tiroidieni pot deteriora nervii care trimit semnale de la creier și măduva spinării în corp. Astfel se justifică apariția durerii inexplicabile și senzația de ace în mâini sau picioare.

10. Tensiune arterială și colesterol mare

Conform unor statistici, persoanele cu hipotiroidie sunt de 2-3 ori mai predispuși la a dezvolta hipertensiune arterială. Una din teorii explică faptul că o tiroidă care funcționează slab încetinește ritmul inimii, afectând astfel puterea de pompare și flexibilitatea vaselor de sânge. Rezultatul este hipertensiune arterială.

Un nivel mare de colesterol este adesea asociat cu hipotiroidism. Netratată la timp, boala poate cauza probleme cardiovasculare, inclusiv inimă mărită sau atac de cord.

11. Probleme cu somnul

Dacă vă simțiți mereu nevoia de a dormi, puteți avea hipotiroidism. Această afecțiune încetinește aproape toate funcțiile corpului. Dacă nu puteți dormi noaptea, poate fi vorba despre hipertiroidism, care produce anxietate și un ritm cardiac crescut.

12. Menstruații neregulate

Prelungirea duratei ciclului menstrual și durerile severe pot fi un semn de hipotiroidism. În acest caz, se poate sesiza și o scurtare a perioadei dintre ciclurile menstruale. În hipertiroidism, nivelurile mari de hormoni provoacă tulburări menstruale diferite. Sângerarea este redusă, și ciclul menstrual durează mai puțin decât în mod normal, și intervalul dintre cicluri este mai mare.

13. Dificultatea de a concepe

Atât hipotiroidia cât și hipertiroidia pot afecta ovulația și fertilitatea.

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

3 comentarii

  1. dacă ai simptome şi de hipo şi de hiper ce trebuie să faci? eu iau deja 50 de eutyrox şi analizele sunt bune, dar insomniile, palpitaţiile, foamea, greutatea, problemele digestive nu-mi dau pace! ce să fac?

  2. foarte utile sfaturile dumneavoastra, multumim !

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.