UNGUENTE Naturale Pentru Hemoroizi – Rețete

Hemoroizii sunt vene inflamate de la nivelul anusului și rectului inferior. Din fericire, în majoritatea cazurilor, hemoroizii răspund bine la tratamentele naturiste și modificările dietetice. Medicina populară are un rețetar foarte divers pentru tratarea hemoroizilor.

UNGUENTE Naturale Pentru Hemoroizi - Rețete

UNGUENTE Naturale Pentru Hemoroizi – Rețete

1. Miere și ceapă

Poate suna ciudat, însă un amestec din ceapă și miere acționează surprinzător de bine asupra hemoroizilor. Ambele ingrediente au proprietăți antibacteriene și antifungice, și un efect calmant. Combinarea lor rezultă într-un remediu care ajută la micșorarea hemoroizilor și reducerea durerii. Pur și simplu amestecați 1 lingură de miere cu 1 ceapă pasată la blender. Aplicați crema obținută pe zona anală afectată de hemoroizi, spălată în prealabil.

2. Gel de Aloe Vera

Aloe Vera este renumită pentru proprietățile sale antiinflamatorii, calmante și hidratante asupra pielii, și de aceea reprezintă un tratament atât de bun pentru hemoroizi. Înmuiați un disc de bumbac sau o bucată de vată în gel de aloe vera și ungeți hemoroizii și zona din jurul lor. Gelul va reduce inflamația, mâncărimea și senzația de arsură.

3. Unguent din muguri de plop

Într-un vas, se amestecă 100 g de untură de porc cu 4 linguri de muguri de plop zdrobiți, 5 g de ceară de albine și 1 linguriță de alcool, și se pun pe baie de aburi. Se lasă la fiert circa 3 ore. După acest interval, preparatul se strecoară printr-un tifon, se lasă la răcit, și se aplică direct pe hemoroizi.

4.Unguent de plante

Se pun 50 g de plante mărunțite (muguri de plop, gălbenele, coada-șoricelului, rostopască) la macerat 24 de ore în 250 ml de ulei și câteva picături de alcool. Maceratul se pune apoi la fiert 3 ore, iar după ce se filtrează, se adaugă 30 g de ceară de albine. Se toarnă în cutii cu capac și se păstrează la loc răcoros. Se aplică local, de 2 ori pe zi, dar nu mai mult de câteva zile, deoarece poate afecta pielea.

5. Ulei de parafină și de arbore de ceai

Se amestecă în cantități egale ulei de parafină cu ulei de arbore de ceai, și cu soluția obținută se ung hemoroizii. Au un efect puternic de reducere a inflamației și a durerii.

6. Ulei de migdale sau ulei de măsline

Uleiul de migdale, renumit pentru proprietățile sale emoliente profunde asupra țesuturilor, este folosit în special pentru tratamentul hemoroizilor externi. Se înmoaie un tampon de vată în ulei de migdale pur și se aplică pe zona afectată, de mai multe ori pe zi. Acesta hidratează și reduce inflamația, ușurând astfel senzația de arsură și mâncărime locală. Dacă nu aveți ulei de migdale, folosiți ulei de măsline sau ulei de Vitamina E, sunt la fel de bune.

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. ..cineva foarte apropiat mie , a fost ”nenorocit ” de operații nereușite de hemoroizi , de aceea am distribuit această postare , să nu mai fie nimeni în situația arătată!

  2. AM PROBLEME DE GENUL ASTA MS

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.