Pepenele Galben – Beneficii și Tratamente

Pepenele galben este un fruct suculent, parfumat și savuros, cu o aromă dulce, mult îndrăgită de noi. Ambele specii de pepene – cu miez galben și roșu sunt fructe benefice pentru inimă, sistemul imunitar și echilibrul endocrin.

Pepenele Galben – Beneficii și Tratamente

Pepenele Galben – Beneficii și Tratamente

Ce conține pepenele galben

Comparativ cu verișorul cu miez roșu, pepenele cu miez galben este mult mai bogat în antioxidanți – conține de 4 ori mai multă Vitamina C. Un pepene galben ne poate furniza 300% din doza zilnică recomandată de Vitamina A.

De asemenea, în pepenele galben regăsim 40% din necesarul zilnic de Vitamina B6 pentru un adult. Ambele tipuri conțin o cantitate foarte mare de potasiu, un mineral și electrolit deosebit de benefic pentru sistemul cardiovascular, pentru construirea de proteine și menținerea echilibrului acido-bazic în organism.

Pepenele galben este o sursă fabuloasă de Vitamine din complexul B, de magneziu, fier, calciu și fosfor. Acești nutrienți mențin sistemul imunitar puternic și aduc beneficii inimii. Aceștia luptă împotriva radicalilor liberi care distrug celulele și cauzează cancerul. Pepenele galben conține foarte multă apă, fiind o alegere bună pentru cei care au nevoie să se mențină bine hidratați.

Indicații terapeutice

– Hipertensiune arterială
– Aritmie cardiacă
– Ischemie cardiacă
– Cancer în stadii incipiente și avansate
– Dereglări hormonale
– Edeme, retenție de apă
– Sănătatea sistemului nervos
– Reumatism, tendinite, dureri articulare
– Constipație, hemoroizi
– Gută
– Îngrijirea tenului
– Regenerarea țesuturilor
– Obezitate
– Litiază
– Detoxifiere

Cura cu pepene galben

Probleme cu vederea

Se consumă câte 500 g de pepene galben pe zi, pe o durată de 1 lună. Pepenele galben ajută la tratarea oboselii oculare și la îmbunătățirea acuității vizuale, protejând ochii de boli grave precum glaucomul sau cataracta. Aportul mare de Vitamina A care vine din consumul de pepene galben în cantități mari scade cu aproape 50% riscul de degenerescență maculară.

Hipertensiune, aritmie cardiacă

Se recomandă câte 1 kg de pepene galben pe zi, timp de 1-2 săptămâni. Pepenele galben crește aportul de potasiu și reduce totodată nivelul de sodiu din corp, ajutând astfel la reglarea tensiunii arteriale și a ritmului cardiac.

Diabet

Persoanele care suferă de diabet pot găsi în acest fruct un aliat de nădejde. Pepenele galben conține foarte multe elemente nutritive care ajută la echilibrarea metabolică, atât de necesară în diabet: Vitaminele A, B și C, potasiu și calciu. Se poate consuma pepene galben în cantități mici, pe toată durata verii, pentru prevenirea complicațiilor cauzate de diabet, la nivelului ochilor, rinichilor, sistemului nervos sau arterelor.

Colesterol mare

Pentru scăderea nivelului de colesterol și trigliceride, se poate urma o cură de 1 lună cu câte 1 kg de pepene galben pe zi. acest fruct conține foarte multe fibre și Vitamina A, care împiedică asimilarea grăsimilor nocive, oxidarea colesterolului rău și depunerea lui în artere.

Pierderea în greutate

Deși este dulce, pepenele galben ajută la slăbit. Fructul bine copt dă rapid senzația de sațietate, și în plus, taie pofta de mâncare. Cura de slăbire constă în consumul de 300-500 de grame de miez de pepene galben înainte de masă.

Afecțiuni ale pielii

Se face o cură de 10 zile cu pepene galben, pentru alergiile pielii, dermatoze infecțioase, sau alte boli de piele care se manifestă prin mâncărimi și usturime.

Ten uscat sau iritat

Pentru hidratarea pielii uscate și revigorarea tenului ofilit, se poate masa fața cu suc de pepene galben proaspăt stors. Sau mai ușor, se pot aplica felii subțiri de pepene galben pe față. Se lasă să acționeze 15-20 de minute. Pentru calmarea iritațiilor, inflamațiilor și arsurilor pielii, se aplică felii de pepene galben rece din frigider.

Contraindicații și precauții

Consumul de pepene este în general sigur. Cu toate acestea, cei care au probleme cu stomacul (dispepsie, enterită sau colită) trebuie să se ferească de acest fruct. De asemenea, pepenele galben care nu este copt bine poate provoca indigestie sau diaree cu febră și friguri la stomac.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.