Vitamine Pentru Ficat

Ficatul este o adevărată uzină chimică, care desfășoară în jur de 400 de funcții esențiale în fiecare zi. Între responsabilitățile cele mai importante, ficatul produce proteine din sânge, factori imunitari, bilă și colesterol. Ficatul reciclează de asemenea fierul din celulele roșii din sânge și detoxifică ureea, medicamentele și alți compuși toxici din organism. Însă pentru a funcționa eficient, ficatul necesită anumite vitamine și nutrienți, pe care îi putem lua din dieta sau din suplimentele alimentare.

Vitamine Pentru Ficat

Vitamine Pentru Ficat

Foarte mulți factori din mediu și dietă afectează sănătatea ficatului: consumul excesiv de medicamente, alcool, alimente grase, alimente care conțin aditivi sau stresul zilnic. Simptomele care indică probleme cu ficatul sunt: oboseala cronică, pierderea apetitului, stările frecvente de greață, durerile abdominale sau apariția icterului.

Vitamina A, D și E

Vitamina A este esențială pentru detoxifiere, Vitamina D reduce inflamațiile, iar Vitamina E joacă un rol principal în protejarea ficatului de radicalii liberi.

Vitamina C

Vitamina C ajută enorm la menținerea funcției hepatice, dar mai ales la refacerea ficatului afectat. Specialiștii recomandă 500 mg de Vitamina C pe zi pentru prevenirea îngrășării ficatului și reducerea leziunilor hepatice pe care radicalii liberi le provoacă. Vitamina C se găsește în mod natural în cireșe și în fructele citrice în general.

Acidul malic

Acidul malic care are proprietăți detoxifiante, prin care ajută ficatul să elimine toxinele și metalele grele dăunătoare. Acidul malic se poate găsi în diferite tipuri de fructe: mere, pere sau roșii. 

Coenzima Q10

Conezima Q10 este un antioxidant esențial pentru combaterea efectelor dăunătoare ale radicalilor liberi. Aceasta oferă protecție membranei celulare și ajută la refacerea funcției hepatice.

Vitaminele B

Vitaminele din complexul B joacă un rol esențial în ceea ce privește menținerea sănătății ficatului. Acestea sunt implicate în metabolismul grăsimilor, în procesele digestive, în producerea celulelor roșii din sânge și în funcția sistemului nervos.

Vitamina B9 (acidul folic) este esențial pentru detoxifierea excesului de vitamine, hormoni și substanțe inflamatoare din corp. Ficatul folosește acidul folic inclusiv pentru reducerea stresului oxidativ. Aceasta se găsește în broccoli sau tărâțe de orez.

Colina este o altă vitamină din complexul B care previne ficatul gras. Aceasta sprijină totodată buna circulație a sângelui la nivelul ficatului. Aceasta se poate lua din drojdia de bere sau din tărâțe de orez.

Ficatul este unul din organele cele mai active din punct de vedere metabolic, ceea ce înseamnă că cererile de energie sunt foarte mari. Vitamina B12 ajută la metabolizarea carbohidraților, grăsimilor și proteinelor. Ficatul de pui fiert este o sursă excelenta de vitamina B12 pentru ficat. Alte surse alimentare de vitamina B12 includ: scoici, somon, ouă, lapte sau cereale.

Alimente și plante bune pentru ficat

Ceapa și usturoiul conțin cisteină, un aminoacid pe care ficatul îl folosește pentru a produce un antioxidant puternic numit glutation. Sfecla roșie, anghinarea, cartofii și verdețurile sunt alte alimente care ar trebui incluse într-o dietă de sprijinire a sănătății ficatului.

Aceste alimente sunt încărcate cu antioxidanți de care ficatul are nevoie pentru procesul de detoxifiere, și cu fibre, care ajută la scădere a colesterolului.

Câteva cești de cafea pe zi pot ajuta de asemenea la prevenirea și tratarea bolilor hepatice. Cafeaua previne acumularea de grăsime la nivelul ficatului și ficatul gras non-alcoolic.

Pentru detoxifiere, roșiile, măslinele și uleiul de măsline, sucul de lămâie sau grapefruit, merele, scorțișoara, ghimbirul și turmericul sunt recomandate pentru ficat. Plante precum rădăcina de păpădie, rădăcina de brusture, rădăcina de cicoare, armurariul și gălbenelele, preparate sub formă de ceai sunt foarte bune pentru ficat.

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

5 comentarii

  1. Multumesc pt articol …foarte important ….

  2. Multumim….e bine de stiut.

  3. Interesant acest subiect si cred ca este util multor persoane,multumim !

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.