Digestie Dificilă, Aerofagie, Balonare – Remedii Naturiste

I. Rețetă Vin de rozmarin pentru digestie dificilă

Rozmarinul este una din cele mai bune plante medicinale utilizate de mii de ani pentru tratarea afecțiunilor de natură digestivă. Dincolo de aroma-i atrăgătoare, rozmarinul are efecte benefice asupra stomacului, ficatului și bilei.

Ingrediente

• 150 g de frunze de rozmarin proaspete (sau 40 g de frunze uscate)
• 750 ml de vin alb

Preparare și administrare

Se pun frunzele de rozmarin într-o sticlă, și deasupra se toarnă vinul, lăsând totul la macerat timp de 15 zile. Se strecoară, și se bea câte un păhărel mic (30-50 ml), după mesele principale.

Digestie Dificilă, Aerofagie, Balonare – Remedii Naturiste (sxc.hu)

Digestie Dificilă, Aerofagie, Balonare – Remedii Naturiste (sxc.hu)

II. Rețetă Vin de Angelică pentru aerofagie și balonare

Rădăcina de angelică este o plantă aromatizantă, cu proprietăți digestive excepționale. Este recomandată în bolile gastro-intestinale, datorită efectelor diuretice, calmante și sudorifice. În caz de balonare sau aerofagie, se poate bea vin de angelică, sau se ia tinctură de angelică, câte 10 picături, de 3 ori pe zi, diluată în apă sau ceai, pe o durată de 20 de zile. Vinul se poate bea pe termen lung.

Ingrediente

• 1 litru de vin roșu natural
• 30 g de rădăcină de angelică
• 1 vârf de cuțit de scorțișoară
• 1 praf de nucșoară
• 1 cuișoară

Preparare și administrare

Se pune planta la macerat într-o sticlă de un litru cu vinul roșu. Se adaugă condimentele, și se lasă vreme de 20 de zile. La final vinul de angelică se strecoară și se bea câte un păhărel mic (de 30-50 ml), de 3 ori pe zi, înainte de mesele principale.

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Loading...
loading...

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.