Dr. Mihail Pautov: Grăsimea depusă pe artere este ca un zgârci greu de topit. Cum putem desfunda vasele de sânge?

Arterele înfundate reprezintă una din cauzele principale ale decesului cardiovascular. Evenimentele cardiovasculare fatale omoară de două ori mai mulți oameni decât cancerul.

Când oamenii merg la doctor și află că suferă de ateroscleroză, ei vor să facă ceva pentru a-și desfunda vasele de sânge. Este posibil să topești plăcile arteriale odată formate?

Dr. Mihail despre ateroscleroza

Dr. Mihail despre ateroscleroza: Dr Mihail

De ce se moare din cauza aterosclerozei?

Depunerile de grăsime pe peretele arterial pot duce în timp la îngustarea lumenului (canalul prin care circulă sângele). Artera se îngroașă, iar fluxul sangvin este tot mai mic.

Dacă persoana respectivă nu face mișcare, fumează mult sau suferă de aritmie cardiacă, există riscul ca plăcile de aterom să se rupă și să creeze un tromb care astupă vasele sangvine și obturează circulația. Așa survin decesele, inclusiv la persoanele tinere, mai ales la fumători.

Plăcile de ateroscleroză sunt ca un zgârci greu de scos

Din păcate, plăcile aterosclerotice nu pot fi topite, decât foarte greu. Asta deoarece acea grăsime depusă în peretele arterial este ca un zgârci.

Dr. Mihail a pus mâna efectiv pe o placă de ateroscleroză când practica chirurgia generală și tăia artera hepatică.

„Când dai de o arteră cu ateroscleroză, acesta este coșmarul chirurgului care operează, pentru că este foarte greu să coși în acea ateroscleroză și nu ai cum să o scoți, chiar dacă deschizi vasul”.

Trigliceride si Colesterol Optim

Trigliceride si Colesterol Optim

Acea placă este ca un zgârci alunecos, aproape imposibil să îl topești. „Nu e de mirare că asta este cauza principală de deces în lume”. O statistică din 2021 arată că bolile cardiovasculare (infarctul, accidentul vascular cerebral) reprezintă principala cauză de deces în lume.

Cum putem să dăm ateroscleroza înapoi – soluții

Prin măsuri intensive. Dr. Mihail spune că statinele în doze mari și alte medicamente pot reduce dimensiune plăcilor aterosclerotice.

Studiile au arătat că și unele diete stricte, cu un conținut foarte mic de grăsimi saturate, pot diminua plăcile de aterom.

O astfel de dietă este dieta ORNISH, care este bazată pe fructe, legume, cereale integrale și leguminoase. Grăsimile – precum uleiurile vegetale, semințele și nucile – sunt permise în cantități reduse. Acestea trebuie să reprezinte circa 10% din aportul zilnic de calorii.

Colest Ok

Colest Ok

O astfel de dietă este foarte greu de ținut, deoarece multe alimente (sănătoase) conțin grăsimi, iar gătirea fără grăsime este de asemenea dificilă.

Cert este că fibrele din alimentele vegetale sunt foarte eficiente în scăderea colesterolului rău. Fibrele solubile (din ovăz, semințe) leagă colesterolul din intestin și împiedică re-absorbția acestuia.

Dr. Mihail spune că 80% din alimentele pe care le consumi zilnic trebuie să fie sănătoase.

„O dietă sănătoasă înseamnă că tu în mod activ te gândești la ce o să cumperi din magazin ca să gătești sănătos”.

La capitolul grăsimi – care pot preveni ateroscleroza, sunt recomandate uleiul de măsline, nucile și semințele (ca gustare sau desert) și peștele gras. Acestea conțin Omega-3, acizi grași esențiali care reduc inflamația și protejează arterele.

Trebuie evitate cu orice preț grăsimile trans și alimentele procesate. Tot ce este ambalat este procesat și conține grăsimi nesănătoase. Acestea pot fi consumate, însă doar ocazional (ex. de ziua ta).

Dat fiind că plăcile de ateroscleroză au la bază o inflamație severă, utilizarea unor antiinflamatoare specifice ar putea funcționa.

Modificarea stilului de viață este de asemenea important, precum exerciții fizice intense regulate și gestionarea stresului.

CITEȘTE ȘI – Rețete naturiste pentru scăderea colesterolului și curățarea arterelor de depunerile de grăsime

Sursă: Doctor Mihail

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.