Lipsa de Vitamina D3 dim timpul iernii se previne din vară
Odată cu debutul sezonului rece, organismul nostru devine mai predispus la infecții. Lipsa de expunere la soare în timpul iernii duce la scăderea nivelului de vitamina D din corp, care poate să cauzeze o rezistență mai mică la boli.
Farmacistul Silvia spune că deficitul de vitamina D care se instalează iarna ar trebui prevenit din timp. Încă din vară ar trebui începută administrarea de vitamina D, pentru a ajunge în iarnă cu o concentrație suficientă.
„Pentru ca vitamina D să crească în sânge, are nevoie de minim 1-3 luni de zile”.
Bine ar fi, așadar, să ne facem analize și să începem suplimentarea cu minim 3 luni înainte de apariția sezonului rece.
Câtă vitamina D3 ar trebui să iei în funcție de concentrația din sânge
Doza necesară de vitamina D3 este mult mai mare decât credem sau decât prescriu unii medici. Dacă analizele tale arată că ai 30-40 vitamina D în sânge, nu este suficientă. Chiar dacă laboratorul indică faptul că aceasta a fi o limită normală, valoarea aceasta este de fapt mică.
„Un dozaj optim, din punctul meu de vedere și din ce am mai citit în numeroase studii, este între 40 și 60 vitamina D3”.
Un tabel din cartea „Puterea vitaminei D” arată câtă vitamina D ar trebui să luăm de fapt, în funcție de concentrația din sânge revelată de analize:
10-20 mg/dl = 15.000 UI pe zi 20-30 = 10.000 UI pe zi 30-40 = 7.500 UI pe zi 40-50 = 5.000 UI pe zi
Vitamina D3 se ia în funcție de kg/corp
Farmacistul Silvia spune că necesarul zilnic de vitamina D3 se poate stabili în baza unui calcul simplu: 1.000 UI per kg/corp.
„La fiecare 10 kilograme se administrează 1000 UI de vitamina D3 pe zi”.
Potrivit acestui calcul, un copil de 10 kg poate primi 500 UI de vitamina D3, de 2 ori pe zi.
Autorul acestei cărți este un medic care dozează vitamina D la pacienții săi în cantități mari. Cu ajutorul dozelor mari de vitamina D ameliorează diverse simptome și boli.
Recenziile pacienților arată că de când iau vitamina D în doze mari, răcesc mai rar, au mai puține dureri și sunt mai energici.
Este implicată în aproape toate bolile
Vitamina D are un rol cheie în numeroase boli. Aceasta reduce anxietatea și depresia și ameliorează boli inflamatorii sau autoimune, precum astm, osteoporoză sau Hashimoto. Deficitul de vitaminaa D este implicat în apariția aproape a tuturor bolilor:
Pentru ca vitamina D să ajungă în corp în doza optimă, este esențial să o administrăm cu o sursă de grăsime. Asta deoarece ea este o vitamină liposolubilă. Se absoarbe cel mai bine în grăsimi.
Pe piață există formule de capsule cu ulei de cocos, precum cea de la Zentyh. Sau puteți lua vitamina D după o masă bogată în grăsimi.
Adulții care iau mai mult de 4.000 UI de D3 pe zi trebuie să o asocieze cu vitamina K2. Cei de la Zenyth au deja o formulă de vitamina D3 de 2000 UI cu vitamina K2, pe care o puteți folosi.
Pasionată de nutriție, medicină naturală, alimentație și rețete sănătoase cu 10 ani experiență. Scriu articole documentate de studii în aceste domenii. Prin sfaturile pe care le oferim dorim să ajutam oamenii să previna bolile, să preia controlul asupra sănătății lor și să ducă un stil de viață cât mai echilibrat.
Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a accesa informații despre dispozitivul tău. Consimțământul față de aceste tehnologii ne va permite nouă și partenerilor noștri să procesăm date cu caracter personal, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site și să afișăm reclame (ne)personalizate. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.
Fă clic mai jos pentru a consimți la cele de mai sus sau pentru a face alegeri mai detaliate. Opțiunile tale vor fi aplicate doar pe acest site. Poți modifica oricând setările, inclusiv prin retragerea consimțământului, utilizând comutatoarele din Politica privind Cookie-urile sau făcând clic pe butonul de gestionare a consimțământului din partea de jos a ecranului.
Funcționalități
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu solicitat în mod explicit de către abonat sau utilizator, sau în scopul exclusiv de a efectua transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare în scopul legitim de stocare a preferințelor care nu sunt solicitate de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare pentru a crea profiluri de utilizator pentru a trimite publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.