Cuișoarele – un antidot puternic al infecțiilor intestinale (cu bacterii, fungi sau paraziți)
Cuișoarele (Syzygium aromaticum) au nenumărate utilizări medicinale. Pot fi considerate un aliment funcțional.
Chinezii și indienii le folosesc ca analgezic, antiseptic, antidepresiv, antispasmodic, antiinflamator și antimicrobian.
Cuișoarele sunt cunoscute în mod deosebit pentru proprietățile lor antioxidante, anestezice, antivirale, antifungice și antibacteriene. Datorită lor, se adresează unui spectru larg de infecții.
Botanistul Todd Mansfield le găsește utile inclusiv în domeniul său de activitate, anume în bolile intestinale. Prin activitățile lor antibacteriene și antiinflamatoare, cuișoarele pot fi folosite în infecțiile intestinului subțire sau gros.
Cuprins
Ce conțin cuișoarele
Principalul compus din cuișoare este eugenolul. Acesta constituie 70-85% din uleiul esențial extras din cuișoare.
Alți constituenți valoroși din punct de vedere farmacologic ai cuișoarelor sunt alfa-cariofilen, humulen, isoeugenol, acetat de eugenil, flavonoide, acid cinamic, triterpenoide și taninuri.
Activitate antimicrobiană puternică
În ceea ce privește sănătatea intestinală, eugenolul este principalul compus de interes. Acesta se găsește în doze mai mici în scorțișoară și busuioc.
Eugenolul luptă împotriva bacteriilor și fungilor prin mai multe mecanisme:
- dezintegrează prereții celulari ai microbilor;
- modifică membrana acizilor grași;
- inhibă unele enzime bacteriene;
- inhibă enzimele microbilor;
- afectează transportul ionilor și ATP-ului (energie celulară).
Prin toate aceste mijloace, eugenolul diminuează capacitatea microbilor de a se dezvolta și supraviețui.
Cuișoarele și sănătatea intestinală
Dacă până acum obișnuiați să mestecați cuișoare pentru împrospătarea respirației, aveți un motiv în plus să faceți aceasta.
Cuișoarele au efecte atât de puternice asupra intestinului încât contribuie inclusiv la tratarea disbiozei intestinale.
Combat infecțiile intestinului subțire sau gros
Todd Mansfield spune că acești muguri mici pot fi utili în infecțiile intestinului subțire (SIBO) sau infecțiile intestinului gros, fie cu bacterii, fie cu fungi (ciuperci) sau paraziți.
Cuișoarele inhibă creșterea excesivă a unui spectru larg de bacterii gram-pozitive și gram-negative:
- Stafilococul auriu
- Bacillus cereus
- Enterococcus faecalis
- Listeria monocytogenes
- Escherichia coli
- Yersinia enterocolitica
- Salmonella enterica
- Pseudomonas aeruginosa
- Campylobacter jejuni
Extractele din cuișoare s-au dovedit eficiente și în combaterea infecțiilor cu patogeni rezistenți la antibiotice precum Stafilococul auriu rezistent la meticilină.
Eugenolul și cinamaldehida din scorțișoară inhibă creșterea a 31 de tulpini de Helicobacter pylori, dovedindu-se mai puternici decât antibioticele.
Combat infecțiile cu ciuperci
Uleiul de cuișoare și eugenolul au demonstrat activitate antifungică împotriva speciilor de:
- Candidă
- Aspergillus
- Microsporum canis
- Microsporum gypseum
- Trichophyton rubrum
- Trichophyton mentagrophytes
- Epidemophyton floccosum
Cuișoarele penetrează pereții celulari ai fungilor și produc leziuni ale membranei celulare.
Todd preferă să folosească plantele în mod integral, iar nu compușii lor activi extrași separat. Planta întreagă este mai puternică deoarece toți compușii sunt prezenți și acționează în sinergie.
Acest lucru este valabil și în cazul cuișoarelor. Ele pot fi mestecate ca atare sau consumate sub formă de ceai ori tinctură.
Uleiul esențial de cuișoare poate fi prea puternic pentru stomac.
Articole similare
Pe site-ul nostru puteți găsi și alte articole pe această temă:
Apa de cuișoare – leac indian pentru imunitate, gripă, infecții, digestie, slăbit
Cuișoarele cuceresc vârful alimentelor bogate în antioxidanți
Cuișoarele – beneficii uimitoare și utilizări în medicină tradițională
Miere cu cuișoare – rețetă simplă pentru tuse, dureri în gât, balonare
Sursă articol: Todd Mansfield, Clove: herbal medicine for the gut, Byron Herbalist: https://www.byronherbalist.com.au/herbal-medicine/clove-herbal-medicine-for-the-gut/