3 minerale care calmează instant creierul și sistemul nervos

Tot mai multe persoane devin victime ale stresului. Una din cauze este hiperactivitatea sistemului nervos.

În acest articol vă prezentăm trei sedative care ajută la calmarea organismului.

3 minerale care calmeaza sistemul nervos

3 minerale care calmeaza sistemul nervos: Freepik.com / Brgfx

Este vorba despre trei minerale cu o importanță deosebită pentru sănătatea mentală și sistemul nervos. Acestea sunt calciul, magneziul și zincul.

3 minerale-cheie pentru sistemul nervos

Chiar dacă sunt ușor accesibile și foarte cunoscute, mulți din cei care iau deja aceste suplimente nu le iau corect. Acest lucru înseamnă că nu beneficiază de efectele lor.

Toate aceste trei minerale sunt implicate în răspunsul corpului la stres. Din acest motiv sunt extrem de importante pentru persoanele care se confruntă cu anxietate sau alte tulburări induse de stresul excesiv.

Reacția organismului la factorii de stres are loc prin intermediul sistemului nervos. Mai exact, sistemul nervos simpatic este cel care face corpul să reacționeze în situații de pericol, primejdie sau stres. El activează anumite semnale nervoase conectate la mușchi, tensiunea arterială și suprarenale.

După ce pericolul a dispărut, intervine sistemul nervos parasimpatic. Acesta este responsabil cu odihna și digestia. El funcționează în mod opus sistemului simpatic.

Dacă nu există suficient calciu, magneziu și zinc în corp, sistemul nervos parasimpatic nu va reuși să calmeze organismul.

Magneziul

Acest mineral blochează activitatea neurotransmițătorilor stimulatori, precum adrenalina.

Se leagă de receptorii GABA, menținând astfel corpul într-o stare de calm și liniște.

Deficitul de magneziu perturbă funcția sistemului nervos parasimpatic. Un organism care nu are suficient magneziu va rămâne pe modul de stres, fiind blocat în răspunsul de luptă sau de fugă.

Foarte multe persoane se află în această stare, cu un sistem nervos hiperactiv.

Aproape toți dintre noi avem lipsă de magneziu și nevoie de suplimente pentru a corecta această carență.

Calciul

Acesta funcționează în sinergie cu magneziul și reglează permeabilitatea celulară. Altfel spus, aceste minerale fac celulele mai receptive la nutrienți și semnalele nervoase.

Atât deficitul, cât și excesul de calciu sunt dăunătoare. Însă deficitul de calciu face sistemul nervos prea activ.

Persoanele care au o sensibilitate crescută la zgomot, la unele sunete, mirosuri sau alte informații senzoriale, pot suferi de un deficit de calciu.

Zincul

Zincul este la rândul lui un mineral calmant. Acesta blochează efectul stimulator al cuprului.

Multe persoane au prea mult cupru în țesuturi, pe care corpul nu îl folosește. Acest surplus de cupru stimulează în mod excesiv sistemul nervos și totodată generează stres oxidativ, inflamații.

Zincul reduce biodisponibilitatea cuprului din țesuturi și poate re-echilibra sistemul nervos.

Un studiu a arătat că persoanele cu anxietate cronică au niveluri scăzute de zinc și niveluri mari de cupru în corp.

După o cură cu zinc, participanții au raportat o ameliorare a simptomelor de anxietate.

Deficitul de calciu, magneziu și zinc

Trebuie să reținem că aceste trei minerale sunt esențiale pentru buna funcționare a sistemului nervos. Corpul nostru se poate calma și relaxa doar dacă avem suficient calciu, magneziu și zinc.

Carența de aceste minerale poate duce la anxietate, probleme de somn, tensiune musculară și alte stări negative.

Trebuie să știm că stresul acut și transpirația duce la eliminarea acestor minerale din corp.

Sfaturi practice

Dacă analizele sangvine au arătat un deficit de calciu, magneziu sau zinc, trebuie să luați un supliment corect.

Evitați acele suplimente de multi-minerale care promit să ne dea toate mineralele într-o singură pastilă.

Ele nu satisfac nevoile reale ale fiecărei persoane în parte. Cineva poate avea nevoie de mai mult sau mai puțin. De exemplu, calciul poate fi prezent în cantități prea mari în țesuturi.

Luați calciul, magneziul și zincul în doze individuale, conform nevoilor organismului dvs.

Articole similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte articole utile despre sistemul nervos:

Exercițiul care reduce anxietatea în 2 minute și induce o stare profundă de calm
Salvia – planta care te ajută dacă ai anxietate sau atacuri de panică 
Anxietate, depresie, stres? Reglați-vă flora intestinală!

Traducere din: Felix Harder, These 3 minerals instantly calm down an overactive brain & nervous system: https://www.youtube.com/watch?v=2c7BeRQ7SzE&ab_channel=FelixHarder

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.