Ce să consumi dimineața pentru o imunitate puternică – dr. Anca Mihalcea
Sistemul imunitar este cel mai important scut de protecție al organismului împotriva bolilor.
Când acesta nu este protejat, întărit și susținut printr-un stil de viață sănătos, rezistența noastră la factorii agresivi nu va fi la cote maxime.
Cuprins
Imunitate scăzută – semne și simptome
Cum știm că suntem cu imunitatea la pământ? Frecvența răcelilor și virozelor este unul din indicii.
Este normal să treci printr-o infecție respiratorie ușoară în sezonul rece.
Citește și – Măceșe și cătină – prescripția de toamnă pentru o imunitate puternică
Însă atunci când mergi din viroză în viroză, iar formele sunt din ce în ce mai grave și dificil de tratat, este clar că imunitatea ta este slăbită.
Oboseala este un alt semnal de alarmă cu privire la starea sistemului nostru imunitar.
Cum să ne întărim imunitatea?
Despre imunitate începem să vorbim mai ales în perioada rece a anului, când se înmulțesc patogenii infecțioși.
Dar dacă am ajuns în iarnă cu o imunitate scăzută, cu siguranță vom fi o pradă ușoară pentru virusuri și bacterii.
Este bine să începem o cură de întărire a imunității încă de la finalul verii. Să nu așteptăm să vină valul de viroze și să ne prindă cu garda jos.
Anca Mihalcea, medic specialist în geriatrie-gerontologie, pune mare accent pe alimentație. Trebuie să mâncăm corect, spune specialistul.
Alimente-medicament
Sunt foarte multe alimente care ajută la consolidarea imunității și ele pot fi numite „alimente-medicament”.
Fructele de pădure, plantele aromatice și condimentele sunt adevărate arme împotriva microbilor.
Citește și – Leacul care îți dă o imunitate mai mare la boli
Trebuie să includem în dietă cât mai des cătina, măceșele, usturoiul, ceapa, hreanul, ghimbirul, rozmarinul, salvia și oregano.
Produsele apicole sunt de asemenea de mare ajutor în susținerea organismului, mai ales în perioada rece a anului.
Polenul, propolisul, lăptișorul de matcă, mierea – acestea au proprietăți antimicrobiene și energizante.
Shake cu efect imunostimulator – rețetă
Încă de la prima masă putem să ne aprovizionăm organismul cu substanțe care stimulează activitatea sistemului imunitar.
Dr. Mihalcea ne sfătuiește să începem ziua cu un shake făcut din fructe de pădure, apicole și mirodenii. Iată ce poate conține acesta:
• câteva măceșe
• câteva fructe de cătină
• 1 linguriță de polen crud
• 1 praf de scorțișoară
• puțin ghimbir ras
• puțină pudră de alge
Ingredientele se pun în blender cu puțină apă și se mixează. Sucul rezultat se consumă imediat.
„Acesta este deja un început foarte bun pentru o zi întreagă, un aport de energie, dar și un aport de minerale, de vitamine și de substanțe cu efect direct antimicrobian sau cu efect de stimulare a sistemului imunitar”.
Plantele aromatice au efect antimicrobian
Pe parcursul zilei putem consuma ceaiuri din plante medicinale. Cele mai bune alegeri la acest capitol sunt:
• salvia
• cimbrișorul sau cimbrul
• busuiocul
• mugurii de pin
Șansele de a ne îmbolăvi sunt mai mici atunci când includem în regimul zilnic astfel de super-alimente și plante medicinale.
Citește și – Beți ceai de turmeric – îmbunătățește imunitatea și starea generală a sănătății – rețetă indiană
Acestea nu doar previn, ci fortifică și chiar accelerează procesele de vindecare în cazul unei răceli sau afecțiuni respiratorii.
Grija pentru intestin și ficat
În egală măsură este importantă sănătatea intestinală. Cea mai mare parte a sistemului nostru imunitar se află în intestin.
Flora noastră bacteriană are circa 100 de specii bacteriene benefice sănătății. Cu cât mai bogată și prolifică este microbiota intestinală, cu atât mai puternică va fi și imunitatea noastră.
„Probioticele și prebioticele (care hrănesc această floră) sunt binevenite în perioada aceasta”.
Nu doar intestinul are un rol esențial în imunitate, ci și ficatul. Acest organ are nevoie de odihna cuvenită, nu de culcat târziu și nopți nedormite.
Așadar, o apărare bună împotriva îmbolnăvirii trebuie construită din timp. Printr-o alimentație corectă, prin activitate fizică optimă, prin respectarea orelor de somn.
Sursă articol: Dr. Cum să îți îmbunătățești imunitatea cu remedii naturale, Neața cu Răzvan și Dani: https://www.youtube.com/watch?v=LbxocArS1oY&ab_channel=NeatzacuRazvansiDani