Tratament cu 3 uleiuri pentru regenerarea părului – eficiență demonstrată
√ Articol bazat pe studii științifice
Dacă vă cade foarte mult părul sau aveți deja porțiuni de chelie, încercați acest tratament din 3 uleiuri pentru regenerarea părului.
Durează doar 5 minute să îl pregătiți.
Este o formulă ingenioasă din 3 uleiuri: ulei de rozmarin, de ricin și de chimen negru.
Tot ce trebuie să faceți este să amestecați ingredientele și să aplicați soluția obținută pe păr.
Aceste uleiuri se găsesc la magazinele naturiste. Este important ca uleiurile pe care le folosiți să fie de calitate. Mai ales cele esențiale. Asigurați-vă că au grad terapeutic.
Cele ieftine nu dau randamentul dorit.
TRATAMENT PENTRU REGENERAREA PĂRULUI – REȚETĂ
INGREDIENTE
♣ 10 picături de ulei esențial de rozmarin
♣ 60 ml de ulei de semințe de chimen negru
♣ 60 ml de ulei de ricin
MOD DE PREPARARE
Amestecați toate cele trei uleiuri într-un recipient.
Turnați apoi uleiul rezultat într-o sticlă cu dop de tip spray, pentru a fi mai ușor de aplicat pe păr.
MOD DE UTILIZARE
Pulverizați soluția uleioasă pe scalp. Masați bine pielea.
Aplicați uleiul și pe lungimea părului.
Lăsați tratamentul să acționeze peste noapte.
Folosiți acest remediu de 2-3 ori pe săpătămână, până apar rezultatele dorite.
Citește și – Șampon cu scorțișoară și ghimbir pentru creșterea părului
CUM FUNCȚIONEAZĂ
♣ Uleiul esențial de rozmarin este unul din cele mai cunoscute remedii pentru problemele părului.
Conține uleiuri volatile cu proprietăți antioxidante, antiinflamatoare și antimicrobiene.
Uleiul esențial de rozmarin crește fluxul sangvin la nivelul scalpului.
Prin îmbunătățirea circulației sângelui, rozmarinul hrănește și fortifică firele de păr.
Previne deteriorarea și căderea părului.
Pe lângă faptul că luptă împotriva căderii părului și stimulează creșterea de fire noi de păr, rozmarinul acționează benefic asupra scalpului.
Combate mătreața. Reduce mâncărimile și uscăciunea scalpului.
Totodată, previne grizonarea sau albirea prematură a părului.
Rozmarinul conține acid carnosic.
Citește și – Leacuri de pe la mănăstiri contra căderii părului – 6 rețete simple și eficiente
Studiile au arătat că acesta este la fel de eficient precum Minoxidil (Rogaine), un medicament folosit în alopecia androgenetică.
A fost superior acestuia în calmarea mâncărimilor scalpului.
Două recenzii au arătat că uleiul esențial de rozmarin favorizează regenerarea părului la persoanele cu alopecie.
♣ Uleiul de ricin este folosit în sistemele de medicină tradițională pentru creșterea părului din diferite zone ale corpului.
Hidratează pielea capului și lasă părul moale.
Îl plus, conferă acestuia mai multă forță, rezistență și luciu.
Datorită proprietăților antibacteriene și antifungice, reduce mătreața.
Uleiul de ricin conține acid ricinoleic, un acid gras care scade inflamația.
Aplicat pe scalp, el stimulează creșterea părului și previne căderea acestuia.
♣ Uleiul de chimen negru este ingredientul special din această formulă de regenerare a părului.
Se găsește și sub numele de „ulei de negrilică”.
Această plantă are efecte terapeutice nenumărate. Combate un număr impresionant de boli. Este folosit cu succes și în cosmetică.
Citește și – Cele mai eficiente remedii contra căderii părului, probate științific
O recenzie din 2016 a arătat că uleiul de semințe de chimen negru este antibacterian, antifungic, antiinflamator și antioxidant.
Grație acestor calități, susține sănătatea scalpului și a părului.
Potrivit unui studiu publicat în „International Journal of Ethics in Engineering & Management Education”, uleiul de chimen negru amestecat cu ulei de cocos a stimulat creșterea părului.
În 2017, cercetătorii din Bangladesh au demonstrat că un ulei din plante care conținea și chimen negru a redus căderea părului cu 76 de procente.
Poate fi eficient și în bolile de piele precum psoriazis, acnee, răni și pielea uscată.
Surse articol:
1. Magdalena Wszelaki, Rosemary hair regrowth oil: https://hormonesbalance.com/recipes/rosemary-hair-regrowth-oil/
2. Adrian White, Cynthia Cobb, Should I use rosemary oil for hair growth? Healthline: https://www.healthline.com/health/rosemary-oil-for-hair#research
3. Cathy Wong, Casey Gallagher, Using castor oil for hair growth, Very Well Health: https://www.verywellhealth.com/using-castor-oil-for-hair-growth-4172190
4. Scott Frothingham, Debra Rose Wilson, Is black seed oil good for hair? Healthline: https://www.healthline.com/health/black-seed-oil-for-hair</
5. Imagine: Pikisuperstar – www.freepik.com