Remediul care amorțește instant durerea de dinți sau măsea
Cu toții ne confruntăm la un moment dat cu dureri de dinți sau de măsea.
Durerea insuportabilă este accentuată și mai mult de temperaturile extreme – răceală sau fierbințeală.
Mestecarea în sine devine o tortură de multe ori în astfel de cazuri.
Durerile de dinți pot fi cauzate de carii, abcese, infecții, boli gingivale, inflamație pulpară, sensibilități dentare sau crăpături datorate unor traumatisme.
Urgențele au de obicei prioritate, însă uneori agenda stomatologilor este atât de plină încât trebuie să aștepți.
Ce faci până ajungi la medic? Cu ce calmeazi durerea insuportabilă de dinți sau de măsea?
Există un ingredient care ajută întotdeauna.
Este, de altfel, singurul care funcționează garantat în astfel de situații.
Este vorba despre cuișoare. Acestea sunt folosite împotriva durerilor de dinți de sute de ani în medicina tradițională chineză și indiană.
Cuprins
Cuișoarele – singurul calmant natural pentru durerile de dinți
Cuișoarele conține eugenol. Acest compus amorțește practic durerea în câteva clipe de la contact. Pe lângă efectul anestezic, eugenolul are și proprietăți antibacteriene, antifungice și antiinflamatoare.
Studiile au confirmat că eugenolul din uleiul de cuișoare combate câteva specii de bacterii orale.
Citește și – Dureri de dinți sau măsea – leacuri de la cititori
Uleiul esențial de cuișoare este utilizat încă din secolul 19 în medicina dentară în tratamentul bolilor paradontale, în terapia de canal și în tratarea abceselor.
Funcționează și ca anestezic local.
Aplicat direct pe gingii, acesta atenuează temporar durerea de dinți.
Poate fi utilizat de mai multe ori într-o zi.
Dacă aveți o carie și vă confruntați cu un episod dureros, folosiți cu încredere cuișoarele.
Acestea pot fi mestecate și atare și ținute pe gingia, dintele sau măseaua afectată câteva minute.
Sau puteți aplica un tifon înmuiat în ulei esențial de cuișoare.
În rândurile următoare vă prezentăm două metode eficiente de a calma durerea de dinți cu ajutorul cuișoarelor.
Prima rețetă este o pastă de dinți, care poate fi aplicată foarte ușor, cu rezultate bune.
Remediu pentru dureri de dinți – rețeta 1
Ingrediente
• 1 linguriță de ulei de cocos
• 1 linguriță de cuișoare
• ¼ linguriță de mentă uscată
Mod de preparare
Măcinați cuișoarele într-o pulbere fină.
Amestecați-le într-un bol cu uleiul de cocos solid (dar moale).
Adăugați menta și omogenizați.
Se ia puțină pastă pe deget și se aplică pe gingie, în jurul dintelui sau măselii afectate.
Masați gingia cu mișcări circulare.
Citește și – Cum să faci ulei de cuișoare pentru durerile de dinți
Uleiul de cocos are o consistența unei creme, ceea ce îl face ideal pentru această rețetă.
În plus, este înzestrat cu proprietăți antibacteriene și antiinflamatoare.
Menta are la rândul ei efecte antibacteriene. Amorțește durerea și reduce inflamația.
Remediu pentru durerile de dinți – rețeta 2
Dacă nu aveți ulei de cocos sau mentă uscată în casă, folosiți o pastă de dinți metolată.
Ingrediente
• 1 linguriță de pastă de dinți mentolată
• 1 linguriță de pudră de cuișoare
Metodă
Amestecați pur și simplu cele două ingrediente, în cantități egale.
Pasta rezultată se întinde pe dintele sau măseaua care doare.
Se masează ușor și se lasă să acționeze câteva minute.
Citește și – 6 leacuri eficiente pentru durerile de dinți
Surse articol:
1. Într-o zi o rețetă, Singurul remediu natural care îți ameliorează durerea și luptă împotriva inflamației: https://www.youtube.com/watch?v=mPsn2ATxg-4&ab_channel=UnjourUnerecette
2. Amanda Barrell, Karen Cross, Is clove oil effective for toothache? Medical News Today: https://www.medicalnewstoday.com/articles/321256#_noHeaderPrefixedContent
3. Lora Dodge, Sumaya Ibraheem, Causes of tooth pain and treatment options, Very Well Health: https://www.verywellhealth.com/why-does-my-tooth-hurt-1059322