Puneți liliac în alcool sau untură și faceți frecții – ajută la durerile reumatice
Florile de liliac, dar și frunzele și scoarța acestui copăcel (Syringa vulgaris) sunt folosite în practica tradițională pentru obținerea a diverse preparate medicinale.
Mai cu seamă a unor uleiuri, tincturi și unguente utile pentru durerile de genunchi, durerile reumatice sau articulare.
Dacă aveți liliac în curte sau undeva în apropiere, nu ratați sezonul lui.
Culegeți acum cât mai aveți timp flori și frunze și lăsați-le la uscat. Pe cât de frumos mirositoare și plăcute la vedere, pe atât de benefice sănătății.
Cuprins
CÂND SE CULEGE LILIACUL
Florile se culeg atunci când bobocii s-au deschis pe trei sferturi. Frunzele în schimb, se recoltează după ce liliacul a înflorit complet.
Uscarea se face mai întâi în casă, apoi în spații aerisite, unde temperatura nu depășește 30 de grade Celsius.
Scoarța de liliac se recoltează primăvara, înainte de înflorirea arbustului. Se taie pe lungime cu un cuțit. Se lasă la uscat în loc umbros, într-un strat subțire.
Scoarța uscată se depozitează în săculeți de hârtie sau pânză și se mărunțește în momentul folosirii.
CUM SE FACE TINCTURA DE LILIAC – REȚETĂ
Ingrediente
• 20 g defrunze sau scoarță de liliac uscate și mărunțite (se pot folosi și florile)
• 100 ml de alcool alimentar de 40 de grade
Mod de preparare
Plantele uscate se mărunțesc puțin și se pun într-un borcan de sticlă.
Se toarnă peste ele alcoolul și se amestecă. Se pune capacul.
Liliacul se lasă la macerat 10 zile. Conținutul borcanului trebuie agitat de 3-4 ori pe zi.
Citește și – Trei plante la care poți apela în caz de dureri articulare și reumatice
După perioada de marcare, alcoolul se trece printr-un tifon des pentru a înlătura reziduurile de plante.
Tinctura obținută se pune în frigider și se lasă 6 zile la decantat.
Se strecoară apoi cu grijă, doar partea limpede.
Tinctura de liliac se ține în sticluțe închise la culoare.
Etichetați produsul cu data preparării. Rezistă 2 ani.
CUM SE FOLOSEȘTE TINCTURA DE LILIAC
Tinctura de liliac se folosește extern.
Cu ea se masează părțile dureroase ale corpului, seara, înainte de culcare.
Reduce inflamația articulațiilor. Ameliorează durerile reumatice.
Este un leac bun pentru durerile de picioare și durerile de genunchi.
Poate fi aplicată și pe tăieturi sau zgârieturi, prin tamponare pe zona afectată.
CUM SE FACE UNGUENTUL DE LILIAC – REȚETĂ
Un alt produs benefic pentru dureri pe care îl putem obține din liliac este unguentul.
Se pun câteva linguri de untură curată sau unt într-o tigaie. Se adaugă câteva linguri de flori, frunze și/sau scoarță măcinată.
Se lasă să fiarbă 10 minute, apoi se stinge focul. Se acoperă vasul și se lasă până a doua zi.
În ziua următoare se încălzește amestecul pentru a se topi din nou grăsimea. Când a devenit lichidă, se toarnă în borcane.
Se folosește la masarea regiunilor dureroase sau inflamate.
ALIMENTE CARE AGRAVEAZĂ DURERILE ARTICULARE
Trebuie să aveți grijă și de dietă atunci când vă confruntați cu dureri reumatice sau articulare.
Sunt anumite alimente care pot exacerba sau înrăutăți inflamația și durerea.
Acestea trebuie consumate cu moderație.
Dr. Sorina Mustațea, medic primar reumatolog menționează:
→ tomatele, care conțin mult acid uric și agravează durerile de artrită;
→ uleiul de floarea-soarelui, porumb sau soia, care conțin Omega-6 cu efect pro-inflamator;
→ sucurile dulci, care cresc riscul de artrită și declanșează inflamații în corp;
→ alimentele care conțin multe purine, precum carnea de vită și de oaie, oarganele de animale, baconul, sardinele, creveții, heringul, care inițiază crizele de artrită gutoasă;
→ mâncărurile prăjite și produsele procesate;
→ carnea roșie, care crelte nivelul markerilor inflamatori (IL-6, proteina C reactivă, homocisteina);
→ glutamatul de sodiu, un potențator de gust regăsit în produsele ambalate;
→ glutenul, o proteină care crește inflamația și riscul de artrite;
→ produsele din lapte
→ sarea și alcoolul în exces.
Includeți în schimb în alimentație mai mult pește, broccoli, fructe citrice, fasole, ceai verde sau alimentele care conțin Omega-3, fibre, vitamina C și colagen.
Surse articol:
1. Formula As, Din rețetele domnului farmacist Bobaru: Liliacul: http://arhiva.formula-as.ro/2015/1156/medicina-naturii-44/din-retetele-domnului-farmacist-bobaru-liliacul-syringa-vulgaris-18883
2. În Bucătărie la Zidana Uzakovna, Tratament pentru genunchi cu flori de liliac: https://www.youtube.com/watch?v=Z_hN6k7JIDU&ab_channel=INBuc%C4%83t%C4%83rielaZidanaUzakovnaRe%C8%9Beteu%C8%99oare.
3. Corina Dragomir, Leacuri pe bază de liliac, DOC: https://doc.ro/sanatate/leacuri-pe-baza-de-flori-de-liliac
4. Dr. Sorina Mustațea, Alimente care îți provoacă dureri articulare, DOC: https://doc.ro/sanatate/alimentele-care-iti-provoaca-dureri-articulare