3 leacuri populare pentru durerile de oase și articulații

Cele 3 leacuri pentru durerile de oase și articulații prezentate mai jos sunt oferite de Tanja pe canalul ei de youtube.

Se fac foarte ușor în casă și merită să le încercați dacă vă confruntați cu dureri de oase sau de articulații.

3 leacuri populare pentru durerile de oase si articulatii

3 leacuri populare pentru durerile de oase si articulatii:atlascompany – www.freepik.com

3 leacuri populare pentru durerile de oase și articulații

Primul leac este o alifie rusească, preparată din muștar, sare și miere.

Al doilea leac este o băutură bogată în vitamine, făcută din citrice și morcov.

Al treilea remediu este un ulei cu proprietăți analgezice, obținut din ardei iute.

Alifie pentru dureri articulare – rețetă rusească

Muștarul cu hrean ar putea fi chiar mai bun în această rețetă, cu condiția să nu fiți alergic la el sau să dezvoltați iritații.

Ingrediente

  • 1 lingură de muștar
  • 1 linguriță de sare
  • 1 linguriță de apă
  • 1 lingură de miere

Mod de preparare

Puneți toate ingredientele într-un bol. Amestecați cu o lingură de lemn.

Trebuie să obțineți o pastă omogenă.

Asta e tot!

Mod de utilizare

Tăiați o bucată de folie alimentară de plastic.

Luați cu degetele din crema de muștar și aplicați-o pe încheieturile.

Poate fi încheietura mâinii, genunchiul sau alte regiuni dureroase.

Masați ușor și înfășurați articulația cu folia de plastic.

Folia se lipește singură.

Acest lucru va proteja îmbrăcămintea.

Înfășurați apoi articulația cu un fular călduros.

Legați-l bine.

Aplicațiile se fac seara, la sfârșitul programului de lucru.

Lăsați pasta de muștar să acționeze 2 ore.

În acest timp, pielea va absorbi substanțele vindecătoare din ingredientele utilizate.

Îndepărtați fularul și lăsați doar folia.

Puteți dormi cu această compresă, urmând să o îndepărtați a doua zi.

Spălați bine pielea cu apă caldă.

Dacă apar iritații, arsuri, mâncărimi sau alte reacții adverse, îndepărtați pasta.

Restul de cremă se transferă într-o caserolă cu capac și se ține la frigider.

Se poate folosi seară de seară, până la ameliorarea durerilor.

Citește și – Trei remedii la domiciliu pentru dureri de oase, articulații, mușchi

Ulei de ardei iute – rețetă

Ingrediente

  • 50 ml de ulei de măsline
  • 1 lingură de chili sau boia de ardei iute

Mod de preparare

Puneți uleiul într-un borcan. Adăugați ardeiul iute și amestecați bine.

Puneți capacul la borcan și așezați-l într-o cratiță, pe fundul căreia ați pus un prosop.

Turnați apă în cratiță, până la nivelul uleiului din borcan.

Din momentul în care apa începe să fiarbă, dați focul la mic. Lăsați borcanul în cratiță jumătate de oră.

Substanțele terapeutice din ardeiul iute se vor transfera în ulei.

Lăsați-l la răcit. Înainte de utilizare, agitați bine borcanul.

Se aplică pe zonele dureroase și se masează bine.

Remediul se folosește de 2 ori pe zi. Tratamentul durează 2 zile și poate fi reluat după o pauză de 2 săptămâni.

Uleiul de ardei iute se păstrează în frigider.

Citește și – Unguent pentru dureri de oase și nu numai – rețetă călugărească

Suc pentru articulații și regenerarea cartilajelor

Ingrediente

  • 2 portocale
  • 2 morcovi
  • 1 lămâie
  • 100 ml de apă

Mod de preparare

Începeți cu lămâia. Dacă a fost stropită, trebuie să o spălați bine.

Puneți puțină apă într-un bol. Înmuiați lămâia și frecați-o cu bicarbonat de sodiu.

Lăsați-o apoi să stea în acea apă cu bicarbonat 10 minute.

Clătiți-o cu apă curată.

Curățați și portocalele de coajă și morcovii.

Tăiați-le bucăți și puneți-le în vasul blenderului.

Adăugați și jumătate de lămâie, cu tot cu coajă.

Turnați apa și mixați. Veți obține un suc gros.

Se poate bea ca atare, sau se poate strecura.

Autoarea rețetei l-a trecut printr-o sită deasă, pentru a păstra doar partea limpede.

Sucul obținut se toarnă într-un pahar și se consumă.

O astfel de băutură se poate bea zilnic.

Puteți folosi în aceeași zi pasta de muștar și sucul, sau doar uleiul de ardei iute și sucul.

Citește și – Băi terapeutice pentru dureri de oase, lumbago, hipertensiune, afecțiuni respiratorii și cutanate

Rețete preluate din:

1. Bucătăria mea Tanja, Remediu popular rusesc pentru durerile articulare: https://www.youtube.com/watch?v=ZTVMXf_OZ-o&ab_channel=MojaKuhinjaTanja
2. Bucătăria mea Tanja, Remediu natural pentru dureri de articulații și oase: https://www.youtube.com/watch?v=8oVBEPmwyhg&ab_channel=MojaKuhinjaTanja

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.