20 de minute în natură – leacul cel mai simplu împotriva anxietății și stresului

Bazat pe studii științifice

Petrecerea timpului în natură este un adevărat medicament pentru creier și suflet.

20 de minute în naturăa – leacul cel mai simplu impotriva anxietatii si stresului

20 de minute în natura – leacul cel mai simplu impotriva anxietatii si stresului

Stilul nostru de viață diferă foarte mult de modul în care trăiau bunicii și străbunicii noștri.

Activitățile lor gospodărești se desfășurau în mare parte afară.

Munceau la câmp, lucrau grădina, îngrijeau animalele. Copiii de asemenea erau lăsați să se joace afară.

Contactul direct cu natură este cu siguranță unul din „secretele” condiției lor robuste și, de ce nu, a longevității lor.

Citește și – Femeile care petrec mai mult timp în natură trăiesc mai mult

Mediul urban și nivelul crescut de stres

Omul de azi trăiește între betoane. Majoritatea timpului și-o petrece înăuntru. Fie că lucrează la un birou, fie la un magazin, fie într-o întreprindere.

Inclusiv drumul spre serviciu îl parcurge cu un mijloc de transport.

Aceste lucruri contribuie în parte la nivelul crescut de stres, de nervozitate, frustrare și anxietate.

Fără să mai vorbim despre faptul că rata crescută de sedentarism duce la obezitate și boli cardiovasculare.

Omul a fost creat să fie în mijlocul naturii.

De aceea plimbările, excursiile, grădinăritul sau alte activități petrecute în natură au ajuns să fie considerate astăzi o terapie și nu un lucru firesc sau natural.

Citește și – Pădurile sunt adevărate „farmacii” ale naturii – oxigenează atmosfera, combat bacteriile, vindecă boli psihice și fizice

Studiu

O recenzie apărută în anul 2021 în jurnalul „SMM Population Health” a demonstrat că natura ne îmbunătățește sănătatea mentală și starea de spirit.

Oamenii de știință din New York au analizat rezultatele din 50 de studii pentru a vedea efectele naturii asupra sănătății mentale.

A reieșit că cele mai mari beneficii se obțin la minim 20 de minute de activități în aer liber, timp de minim 2 luni.

Rezultatele cele mai bune au fost constatate la persoanele care lucrează în grădină, merg pe jos, merg cu bicicleta, fac alergări ușoare sau plimbări prin pădure.

Aceste activități îmbunătățesc dispoziția și reduc stările de anxietate.

Nu este nevoie de eforturi fizice mari sau de o muncă extenuantă.

Automat te simți mai bine doar prin faptul că stai afară, inhalezi mirosul de iarbă și de aromate eliberate de copaci și admiri furmusețea peisajelor.

Este o adevărată terapie fizică și spirituală.

Obișnuiți-vă să stați zilnic afară: într-un parc, într-o pădure din apropiere, într-o grădină. 20 de minute sunt suficiente.

Acest lucru vă va sustrage din stresul și vâltoarea grijilor zilnice.

Citește și – Peisajele din natură și plimbările în aer liber acționează ca un medicament asupra creierului suprasolicitat (studii științifice)

Vă simțiți obosit psihic? Sunteți supărați, lipsiți de motivație? Aveți o dispoziție proastă? Iețiți afară și bucurați-vă de frumusețea și de darurile naturii.

Natura ne ajută să ne încărcăm bateriile și să ne umplem de o energie pozitivă.

Calmează agitația minții și a trupului.

Acest studiu a demonstrat că beneficiile petrecerii timpului în natură nu sunt doar pe moment, ci de lungă durată.

Sursă articol: Natural Life, Twenty minutes in nature are enough for anxiety, stress and bad mood: https://www.naturallifeapp.com/from_science/twenty-minutes-in-nature-are-enough-for-anxiety-stress-and-bad-mood

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.